Aparitie editorială: Dumnezeul din paharul cu votcă

De curând a ieșit de sub tipar, la editura Tritonic, volumul de proză scurtă: „Dumnezeul din paharul cu votcă”.

”Ioan Barb a avut o evoluție literară mai puțin obișnuită. A debutat editorial cu poezie în 1998, fără a produce vreun ecou semnificativ, pentru a reveni în forță abia peste 12 ani. Între 2010 și 2012 a apărut, la edituri de notorietate, cu cinci cărți de poezie, care l-au consacrat ca poet autentic, introspectiv, cu predilecție pentru evocarea unui trecut resimțit în plan intim ca fabulos, dar fără vreo propensiune de a se integra trendului postmodernist. Ioan Barb face parte dintre scriitorii moderni, dar bine ancorați în tradiție, pe care nu-i interesează trendurile, ci în primul rând propria devenire. Într-un context sever bulversat de Istoria cu majusculă. Tocmai această imposibilitate de a se detașa de context, de „vremuri”, l-au orientat în cele din urmă în mod firesc și, pentru un observator atent al evoluției sale, previzibil, înspre proză. Debutează astfel în noua ipostază, tot în 2012, cu volumul Orașul Scufundat, în care proza interferează pe mari porțiuni cu poezia, detaliu definitoriu pentru profilul său artistic de vreme ce îl regăsim și în această culegere de nuclee epice, Dumnezeul din paharul cu votcă.
Ioan Barb se pare ca are o strategie a desfășurării tematice în continuitatea volumului precedent, perceptibilă în modul cum își urmează bătălia împotriva „uitării ființei” - vorba lui Milan Kundera - în tumultul lumii desvrăjite de azi, pe frontul salvării de la uitare a ființei unei lumi crepusculare și a unui tărâm împovărat de istorie și istorii, ființa orașului, a oamenilor săi, a cailor, a copacilor și caselor, ființa sa, la urma urmelor, care din valorile trecutului își trage sevele creatoare.
În mod cert, în prozele scurte ale lui Ioan Barb se poate distinge totodată procesul lent și trainic de configurare a unui nou romancier.”

Radu Ciobanu