Octavian Sergentu

Nu blestemati cifrele, nu ni le ucideti Nu le schimonisiti si nici nu le deteriorati ipotezele Ele sunt niste lumini magice si sincere A unor lumi in care vibreaza antitezele. Cifrele nu sunt

ce este cuvântul fără zâmbet? - tăcere ni se va spune sau o frontieră a vocalelor moarte. ce este cuvântul trecut în lacrimi?- este o mare afacere în care sunt implicate numeroase

alergăm după tramvaiul de la colțul străzii ca după o lume ce se pierde în ceață cu tichetul, fluturându-l în spațiu, ne mișcăm printre coloanele lui Ta-at și ne schimbăm în sferturi de

Sunt o mare enigmă și prima celulă Sunt un cod cifrat în combinația pilulei Sunt hazardul rătăcit în plosca cu vin Sunt Eu cel care sunt. Nu reclamați, rog, jocul subtil al dimineții Și

Încuviințăm să trecem secunda în lacrimi Ca pe o flacără aprinsă în violet, Iubirea noastră-i capricioasă ca briliantul, Ce ne răsfață ochiul și-l transformă în oval strident. Îngerii celți ne

Urc trepte trepte trepte Pe scări înalte pe scări drepte Eu urc iarăși trepte trepte trepte Liliacii îmi enumeră în gânduri pașii Și urc pe scări enorme uriașe În voci rătăcitoare

Trăim sub astrul ce cuvântă Ne binecuvântează și încântă Trăim povești nemuritoare Și lacrimi ce ne pun zăvoare. Trăim sub rua dimineții Sorbim cafeaua tinereții Și triști privim cum sparg

Motto:”Pentru ce această generație cere un semn? Adevărat vă spun că generației acesteia nu i se va da un semn”( Evanghelia după Marcu,

Ne reflectăm în oglinda albastră Ca două puncte distanțate Ale spațio-temporalității Oglindă relativă față de un plan: Tu o trabslație, Eu o translație, Aplicate pe câmpul teleneural. Și creăm

Ne așezăm pe câte o petală de romaniță Și ne ținem inimile în palme - Ce culoare mare roșie ai, îmi spui, - Ce ecou de toamnă se naște în tine, îți zic, Ne învârtim ca două bule de aer Și ne dăm

e un timp în care clonele nasc lumi paralele zâmbete impersonale sunt omologate ca fiind vocale sentimentele ne asaltă și noi nu avem umbrele și ne înăcrim gustul cu cele mai răscoapte

Moarte, ce-ți pasă dacă eu dis-di-dimeață mi-am spălat fața dacă am schimbat periuța veche de dinți cu una nouă dacă am spus trecătorilor, bună dimineața viață, și am văzut că iarba e scăldată de

Noaptea a coborât al casei prag Și a chemat Pescarul în larg Ca să vadă marea zbuciumată Cum îl așteaptă să o vadă Să-i spună basme și poeme Ce împart iubiri eterne. Pirații să descopere o

Fată frumoasă care îmi lași gura uscată care nu s-a înfruptat încă din sărutarea ta și nu mai vrea decât să vadă chipul fericit pe timp de lună plină. fată frumoasă ca o emoție abisală și

Posibil că este o mare emoție la această nuntă dar la care este absentă mireasa mea... dacă ași ști că va apărea la ușă și mă voi îmbăta cu dragoste doar ca să-și ia adio de la inima mea iubirea

Stăm ca doi oameni obișnuiți Într-un fel apocaliptic Mulți te cred târfă Mulți mă cred fraier Tu ca o Evă Eu ca un Adam Dar stăm și ne privim Cum s-ar privi două stele fără să se atingă Sau

E o minune orașul în care comunic în lucruri retrospective Mesager al unei sincerități Iubit de-o inimă impară. Profeții în liniște prin noi Ne-au declarat ziua nunții Nu a fost decât

Și dacă bruma cade în palme Vocalele se stâng ca lacrima pe buze Și ne aplică sinceritatea în emoție Încât trăim sensibilitățile lăuntrice. E adevărat descoperim lumea în loc de somn Și

a bătut la fereastră și a spus că-i Umbra mea nu am știut, era chiar viața, care mi-a spus că iar mă vrea și i-am ascultat cuvântul și am avut același dor când s-au încărcat sentimentele pe siteul

Pasără cu haină albastră Tu zbori afară după fereastră Fără ură și prejudecată Pe lângă cer și Paradis. Și nu ai regrete, nici tristețe Ești ca și visul înecată În respirația imaculată În

Magia vocalelor ne reprimă suferința Vrea să ne izbăvească de însingurare Așa că ne-au crescut aripi de îngeri Și nu e nici un călugăr să ne sfințească păcatul primar Să dea de veste în țară și

Mânile mele îți sărută cuvintele Ce ne înconjoară cu patimă Și a coborât cerul să se convingă Că am reușit să împăcăm gura lumii Lângă împăcarea terei și a cerului Corola de minuni a

Femeia care a lăcrimat pe umărul meu Îmi ținea în mâini inima mea Care se făcuse mare Ca o enciclopedie a tuturor sentimentelor Din orașul cu Îngeri... Clopotele învierii îl ispiteau pe Duhul

nu ne mai ținem de mânuță și nu ne mai spunem din ce cănuțe sorbim ceaiul și liliecii ne sperie pe uliță și ne mușcăm iarăși graiul. azi urșii noștri au adormit în cabana de la munte pentru că