Poezie
Umbra mea
2 min lectură·
Mediu
a bătut la fereastră și a spus că-i Umbra mea
nu am știut, era chiar viața, care mi-a spus că iar mă vrea
și i-am ascultat cuvântul și am avut același dor
când s-au încărcat sentimentele pe siteul din calculator.
și am selectat adresa ca s-o trec în mesagerie, ușor,
am aplicat deștul pe tasta care reînvia chipul ei rătăcitor.
era frig și foamea izbea în singurătatea înspăimântată
doar îmi dicta inspirația că este loc și pentru încă o dată.
am reflectat suspicios și am dedus că am fost fără să știu sedus
copil naiv, cuprins de un ciudat îngheț, eu de o emoție am fost răpus,
și am pornit să-i scriu intens mesaje interzise pentru alți ochi
îmi doream visele să se reîntoarcă înapoi.
senimentele inflația au sporit în rimt avers
până și cursul valutar s-a diminuat în stil alert
sufletul a urcat rapid în constelația de dincolo de nori
și când s-a întors era cu totul alt decor.
nu mai era zâmbetul care respira în flori
doar lumânarea palidă la chip încrusta culori
și amintirile trist se răspândeau ca un ecou nebun
în sunete- speranțe ce resimțeau în dulcele parfum.
încât și muntele pereche s-a surpat de multe ori
și noaptea ne-a ascuns în lacrimi și nămeți
și în calculator s-au strecurat iar și iar erori
oriunde am fi, o taină vom purta adânc în piept.
când soarele spre noi iar razele și le va arunca
dimineața ne va rodi roua în pleoape și doar tristețea
până-n seară se va lăsa, când voi căuta mânuța ta,
s-o strâng de inima mea.
001.458
0