Octavian Sergentu

Noaptea a coborât al casei prag Și a chemat Pescarul în larg Ca să vadă marea zbuciumată Cum îl așteaptă să o vadă Să-i spună basme și poeme Ce împart iubiri eterne. Pirații să descopere o

Ziua începe cu zâmbetul tău Și asfințitul răsare ca un ecou Tu ești Buna Dimineața mea!- Și eu un Noapte Bună! Pentru că exiști tu Există și pacea în lacrimi Și catedralele își luminează în

Nu au murit îngerii noștri Ei nu pot să moară pentru că sunt îngeri Și păzesc dragostea noastră Și culorile care zburdă pe dinăuntrul nostru Ca într-o gură de piatră Strig

Povestea care nu s-a sfârșit Stă pe buzele noastre înnodate Se rostogolește ca o stea Care azvârle libertate Și curcubeie în felinare. Pe fiecare din cărări Jumătăți de

în părul tău se vor împleti trandafirii și luna îți voi aduce-o de pe cer când stelele se vor azvârli în pâlpâire frumoasa mea din amintire revino în viața mea ți-o cer. îți

se înghesuie lumea în tren mai confundă vagoanele se înghesuie și buzele noastre confundă și ele ceva sau poate le place confuzia câtă înghesuială și confuzie iubito și

plugarul a venit și a arat țara lui Abel... să fi fost Cain ?!

oriunde sunt îngeri ei sunt aproape de noi oriunde sunt aripi acolo există oameni și speranțe oriunde suntem noi acolo sunt gânduri și lacrimi și cuvinte și

a venit o noapte și s-a așezat drept pe lacrimi pentru că era prea târziu pentru compasiune s-a înecat în ele.

criză de scrisori şi clişee de atitudine perseverează în algoritmul imaginar arhetipuri se manifestă în semilună ochii mei îmbracă

oare acești ochi pot să mintă când suferă infernal și cu lacrimile lor ți-ar spăla picioarele bolnavi precum sunt crezi în naivitatea lor și nu pricepi aproape deloc că-ți

am obosit sa astept tacerea din fereastra si ochii mei s-au micsorat vizibil as vrea sa ma scufund in somnul ce ma apasa dar daca vii si eu nu stiu doar inimii ii pasa. Am obosit

nu crezi că ar fi mai bine să plângem pentru ploi e secetă și bacii n-au apă pentru oi bătrânii nu au lacrimi singurătatea înghit puținul somn îi vede din zi mai istoviți ne

Sunt în interiorul lacrimei de tată care nu-și slăbește din ochi fiica cu dragoste oarbă de ani- lumină ca o obsesie care își vede împărăteasa în rochie imaculată de mireasă aripi doar aripi de

Ca o rană care alunecă în casă și pe buzele chinuite de viață doar primăvara sfioasă îi mângăie fața cu aripile fragede sufletul Mamei. Cu inima în mâni și cu ochii răsfirați spre ceruri Mama

s-au revoltat morții și au reînviat comunismul cu securea și nicovala în mână bat pe la ușile celor tineri și le cer amenințător nemurirea ca niște umbre în noapte vor să confisce viitorul și

Unde doctorii neputincioși pun degetul pe rană Ca pe o Țară înjunghiată și însângerată și se roagă să se vindece în final ochii mei îl simt pe Dumnezeu cum se roagă pe înserate să aprindem

în lumea mea și în altă lume mormintele au început și au sfârșit și în toate faptele mărețe noi invocăm iubirea s-o cinstim. ce lume în care Egiptul antic încovoaie faraonii în mormânt și

și unde marea este o poveste și unde barca era abis în palme ne sporeau săgeți celeste ce ne purtau spre Paradis. și unde luna se îndoia în zare pescarii îi numărau pe pescăruși în umbre

Niciodată Lumina Niciodată lumina n-a fost egalabilă cu o zi de vară Uneori

stau singur si citesc din femeia expresiva imi tin in palme fata ca sa nu sarute pagina-acolo unde nu se mai termina cu rotunzimea sanilor neinceputi care infloresc precum

Poate ca ingerii mai razbat spre noi Si ne ademenesc spre o iarna solitara Sau au luat imaginea unor cocori Care ingheata in rana. Poate ca ingerii suntem chiar noi