Oana Izbașa

Te port mereu după mine ca pe-o cruce care mi s-a înfipt deja-n spate; am coastele de lemn, trupul mi-e bătut în piroane de decizii ruginite și încă mă mai întreb dacă urmele adânci de pași din

mă simt ca la trei ani, când am lins prima mea acadea cu aromă de struguri, o primisem cadou de crăciun undeva printre păpuși, mașinute, portocale și ciocolată după valul de gust dulce, uimitor,

Înot doar în apele mai adânci decât mine, În zilele în care nu am dreptul să zbor; Pictez sunetele pe care le văd când închid ochii, Mă arunc în fața fulgerelor pe străzi pustii Și alerg după

Copile, există o șansă alarmant de mare să nu-ți fiu nici mamă nici tată, să nu ajung să te iubesc așa cum poate mi-aș dori când beau prea mult, dar nu lăsa tot ce se petrece în jurul tău să te

Faci prea multă gălăgie când te plângi în găuri de suflet pustiu unde-mi țineam eu ascunse ecourile lacrimilor, iar când mergi trezești până și furtunile cu pașii tai grei care cad ca niște

A fost odată ca niciodată (desigur, se poate să mai fi fost și altădata), într-o țară nemaiîntâlnită unde \"normalul\", cel de toată ziua, așa cum bine îl cunoaștem aproape toți, era ceva ieșit din

Mărgăritare îmi curg din ochii roșii, Se preling pe obrajii palizi, lipsiți de viață, În mine se revarsă șiroaie de ură cruntă, Și din mine picură strop cu strop iubirea... Simt cum ura îmi

Ani de zile am tot așteptat să te întorci. Au intrat mulți oameni în cameră, niciunul nu erai Tu. Am zăcut în întuneric; știam că pentru tine până și becul s-ar fi aprins singur. Am ajuns să fiu

dacă n-ai exista, toate femeile ar avea curajul să trăiască fără chiloți și să doarmă dezbrăcate cu geamul deschis, ca mine. dacă n-ai exista, multe pizde pustii și-ar cânta singurătatea

Flacăra pâlpâia în iarna ultimelor clipe. Lumânarea zăcea galbenă, la fel de palidă ca și bătrâna. Se-asemănau. Aveau multe în comun. Amândouă luptau ca să ardă, să își continue drumul deși toată

Nu are un nume exact, vârstă sau adresă, e peste tot, iar azi o cheamă doar A; se rătăcește cu ușurință prin mulțimi, uitând cine e de fapt, cutremură pământul când plânge, și se hrănește numai

Te blestem să nu simți niciodată durerea celui care a rămas singur pe lume! Îți voi fi Iubire, sânge arzând și viață pentru totdeauna, dacă nu iubită; Eu sunt cea mereu \"aici\", deși