Fragment dintr-un fragment (ca noi toți)

Ești amuzant. Mă vezi ca pe un prezervativ. Ai impresia că dacă m-așezi frumos la tine pe pulă eu o să te pot apăra de toată mizeria din lume, de sărăcie, nefericire, boli și sarcini nedorite. Mai ales sarcini nedorite. De sarcini ți-e cel mai groază, orice fel de sarcini. Am realizat asta acum vreo trei secole când ți-am cerut să mă iubești măcar 6-9 ani, până cresc suficient de mare încât să mă pot minți singură. Ai început să urli lucruri lipsite de sens smulgându-ți părul din cap, explicându-mi apoi că mai bine îți ceream fidelitate eternă sau o mașină nouă. Nu m-am supărat pe tine. Știam de la început că sunt doar răspunsul întrebărilor pe care ți le pun alții, masca ta de toate zilele, încuietoarea de la ușa de la intrare, scutul și arma ta, dar niciodată iubirea sau iubita. Locuim unul într-altul, unul peste altul și unul sub altul și-o facem de-atâtea sute de ani încât sm uitat cum e să fii iubită. Și totuși, dacă ne-am despărți pentru un minut și reîntâlni întâmplător pe stradă după aceea, eu nu te-aș recunoaște. Nu-ți știu chipul. Nu-l pot memora. Ești comun. Atât de comun încât ai putea oricând să fii oricare altul. Să nu mă înțelegi greșit, îmi place când mi-o tragi, ți-o trag, ne-o tragem. Îmi place că încă stingi becul înainte încercând să lubrifiezi situația cu o doză ne la locul ei de romantism, deși limba ta mi-ar putea reproduce pizda din memorie și mâinile mi-ar reconstrui sânii în mai puțin de două secunde. Ești pasional, inteligent, atrăgător, știi cum să mă exciți și la cinci dimineața dacă e nevoie, dar simt mereu că gustul pielii tale nu mi se potrivește, îmi stă în gât aroma cărnii tale; știu că nu suntem făcuți unul pentru celălalt chiar dacă ne comportăm ca și cum am fi. Nu, noi doi suntem blestemați unul peste celălalt, atât. Mi-aș dori uneori să nu ne mai vorbim. Mă obosește groaznic o conversație cu tine, e mai rău decât o partidă de sex cu un străin. Regret că am învățat să vorbim, dar bănuiesc că altfel n-aș fi avut cum să-ți explic cât de mult îmi place privirea ta nedumerită, de fapt, dacă n-am vorbi, nici nu ai avea priviri. Apropo de sinceritate, știi că niciodată nu te-am strigat? Am făcut-o doar ca să evit să-ți rostesc numele. Îl uit mereu. N-aș fi o iubită model. Mă gândesc la asta râzând înainte de-a urca la tine beată. Știi ce e amuzant? Și dacă ai sta la subsol, în beci, ca să ajung la tine tot ar trebui să urc. Ador serile în care mă îmbăt fără tine. \"Mă îmbăt de necaz că nu ești lângă mine, iubitule\", \"plâng noaptea de dorul tău\", \"mă simt pe nicăieri fără tine\" etc. Oare ai vrea să auzi așa ceva? Oare ți-ai dori să le și crezi? Habar n-am ce vrei de la mine. Dacă aș știi, nu ți-aș mai da. E mai bine să nu știm. Tot aștept ziua în care o să-mi prezinți nevasta, o curvă pe care ai întâlnit-o cu o zi înainte și de care te-ai îndrăgostit nebunește, ți-a furat coaiele și mințile; o să-mi spui cu un zâmbet tâmp că ea e femeia cu care vrei copii. Aștept cu nerăbdare rahatul ăsta. Apoi o să râd isteric și-o să ne-o tragem ca orbii. De mine nu poți scăpa nici cu trei nunți. Știi asta. Atunci când nu ești tu în mine, rămân eu în tine. Asta e partea frumoasă și tragică a nenorocitei noastre de fericire. Mă întreb... dacă mi-aș vinde sufletul, așa second-hand cum e, l-ai cumpăra? Ce drac\' să faci tu cu un suflet?! Nici pe-al tău nu-l folosești. Ești mai mult decât al meu și eu a ta. Păcat că nu ne vrem.