Poezie
De-a v-ați ascunselea
2 min lectură·
Mediu
Vreau să te despic, să te disec,
să te învăț, vreau să te știu și în somn
și vreau să te pot construi
lângă mine în pat în clipa
în care deschid ochii dimineața
vreau să desenez n hărți din tine:
harta pielii tale, harta cărnii tale,
harta locurilor unde-ți place să te sărut,
harta cuvintelor care te fac să zâmbești,
a mâncărurilor tale preferate,
a melodiilor pe care le asculți,
a lucrurilor care te întristează
și a celor care te fac să gemi de plăcere.
vreau să te străbat de sus până jos,
să mă plimb în tine, prin tine, pe tine,
să te parcurg la pas, în fugă,
apoi târâș,
în coate și genunchi
vreau să mă rătăcesc în tine cu tot
și cu toate hărțile
și să râd ca un copil
după ce-ți ajung la inimă
vreau să-ți intru prin pori,
să-ți invadez corpul ca o otravă
vreau să fac rafting la tine în sânge
și bungee jumping de pe inima ta până în suflet
vreau să construiesc biserici pe tine
și să mă rog pe pielea ta
pielea ta sfântă mirosind a Rai
vreau să îmi spăl păcatele și să îmi clătesc fața
cu picăturile tale de sudoare
vreau ca buricul tău să fie centrul universului meu
și-n măduva oaselor să ai numai resturile inimii mele
vreau să-ți injectez pulsul meu prin vene
vreau să mă rătăcesc pe tine și prin tine
într-un asemenea hal până când uit cine sunt
vreau să te știu așa de bine încât să nu mă mai cunosc deloc
vreau să mă umpli cu viața ta ca pe o cutie goală de carton
vreau să mă pierd așa de mult în tine
ca să poți să mă cauți din nou
vreau să mă cauți din nou
vreau să ne jucăm așa de-a v-ați ascunselea
până când vine și rândul Morții să numere cu ochii închiși
și fața lipită de mâinile noastre încleștate
035
0
