Nuta Craciun

cosmos personal

intre cer si pamant
eu
umbra dilatata de uimire

Da Nic,
Nuta - asa a vrut mama:)) ca bunicile mele ca si ale tale au avut ele alte idei, care mai de care, dar se pare ca mama a iesit invingatoare si am ramas cu o mandrete de nume ca toata lumea ma intreaba: Nuta de la ce?
in rest unde sunt acum ma cheama Elena ca e mai simplu si uneori mi se face un dor sa aud lumea rostindu-mi numele, asa cum ai facut-o tu acum...
multumesc de aprecieri si de sugestie: da,
e mai bine asa!

Elena
ma bucur ca ti-a placut textul meu, multumesc de cuvintele tale;
aveam impresia ca “poezii neterminate” este ce voiam sa accentuez, voiam initial s-o intitulez: “copacul cu poezii neterminate” am aproape un cosmar cu acest copac in care poeziile sau nu stiu sa inceapa, sau nu stiu sa se termine, sau ma rog nu o fac destul de bine:)
dar realizez acum ca ideea se muleaza mai bine asa,
multumesc voua!
cu drag Nuta

pentru sugestie si pentru vizitele tale, sunt pretioase pentru mine, inca o lamentare si gata :))
in ultimul timp simt tot mai des cum se prabuseste ceva inauntru si bineinteles nu e nimeni responsabil de asta,
de fapt cel care asista cu fanionul tacerii in mana nu exista, e doar un pretext,iar viata poate fi buna sau rea in functie doar de felul in care o traim, doar ca
atunci cand scriu, am impresia ca uit macelul...
cu pretuire
Anana

intotdeauna cel mai greu mi-a fost sa aleg un titlu
unui text, tu o faci cu o dezinvoltura de zile mari,
si tot asa scrii despre lucruri in aparenta comune,
in scrisul tau cuvintele simple imbraca ideile in matase fosnitoare si desi multe plecari, mult frig, nu e niciodata timpul pentru un cantec fals, mereu ceva se pregateste in iarna ta imperiala,
mereu ceva iubeste ceva canta ceva hoinareste prin
oasele tale in ritm de pian:)

drag Anana

da-mi o pasare nevazuta o sa stiu
ca e cadoul de despartire
din ochii ei lungi cantecul va cadea
trist si greu dar nimeni
nu va ramane in straiele vechi
doar iubirea aceasta nedescoperita
da-mi o pasare nevazuta
sau da-mi doar zborul unei pasari nevazute
cu el o sa ies din padurile plansului

voiam sa spun ca versurile astea mi-au amintit
de lacrimi neplanse…
Anana

pot fi cercurile acestea limitele noastre, ale noastre traiectorii pe care destinul ni le pregateste meticulos, asa le inteleg eu si cu tot dorul, cu toate cicatricele fara remediu, tot mai reusim sa schimbam pe alocuri ceva transformand zapezi in maci, nascand perle din haurile
unei mari ce nu ne poate inghiti din cauza sperantelor care se nasc la loc in inimile visatoare pe care le purtam in loc de scuturi...

placut poem cu rima Elena, “abaterile de-o secunda” sa poata schimba in bine cate ceva in lumea de langa tine
drag Anana

mi-a placut poemul tau, e o mica bijuterie de purtat
la incheietura orelor tarzii, a orelor pustii,
a tuturor orelor...
delicate sunt caile iubirii, ma tot intreb cum pot scrie barbatii lucruri atat de… “inclinate” spre vis,
imi trimit acum bratele dupa flori, si-ti las semn
fulgi din iarna aproape uitata a ochilor mei
Anana

L-am cunoscut, admirat si respectat pe Valeriu Bargau.
Ma bucur ca mai exista oameni pe-aici care pot vorbi de toate cate a reusit sa faca intr-o viata prea scurta din pacate, oricum el va trai si de acum inainte in inimile multora care l-au cunoscut, in inimile multora care l-au pretuit.
Cu ajutorul lui am reusit in 2001 publicarea primului volum de versuri: “Alfabetul unei soapte”, ii datorez multe si ii pastrez intr-un colt de inima un loc special,
alaturi de regretul sincer ca nu am reusit niciodata sa-i multumesc in de-ajuns pentru toate.
Spiritul lui mereu tanar va trai vesnic in tot ce a lasat in urma sa, ma bucur din suflet pentru binemeritatul loc in Dictionarul general al literaturii romane
Sa-i fie viata de dincolo de moarte, vie rasplata pentru sufletul lui distins!

Nuta Craciun

Nuta Craciun

Nu cred ca au ramas multe de spus, e minunat
sa fii iubit in felul asta, cred ca numai iubind
la randul tau poti primi atata iubire, multumesc si eu pentru incurajari si intelegere;
Sa-ti fie mereu aproape binele, sa-ti fie mereu aproape
dragostea !
Cu admiratie, respect si regretul meu sincer ca nu
mai esti aici
Anana

ai dreptate: fiecare lector are poezia lui,
eu ma bucur ca ai gasit ceva de luat:)
Anana

Ela NU te intrista, Lucian da numai note de doi nu ai observat?
Asa este el, EL este DOI-ul…dar nu poate da o nota de doi
versurilor tale decat intr-o gluma pe care eu ma tot straiesc s-o inteleg…
sunt de acord ca nu e suficient sa pui doar versuri
intr-o poza, dar tu nu ai facut doar asta, tu nu ai pus doar versuri intr-o poza
mie si sunt sigura nu doar mie, mi-a placut violetul acesta care acum stiu ca reprezinta nu numai o culoare,
e insasi ochiul tau si mi-a placut si riposta ta eleganta de femeie trecuta si prin ale vietii nu doar
ale scrisului…
uite iti povestesc ceva ce mi-am amintit acum, apropo de a placea sau nu un poem: un poet, un mare poet hunedorean, incerca candva sa ne orienteze pe calea scrisului (daca se poate face asa ceva) si ne spunea printre altele: trebuie
sa scrieti in asa fel incat nimeni sa nu poata spune dupa ce a citit un vers:”si ce daca”…
acum eu cred ca se poate spune asta oricand, oamenii inteligenti poseda arme suficiente pentru a sustine
dar si pentru a distruge (un text)…
hai sa fim veseli deci, sa cioplim inimi nu doar cuvinte
in lemnul acesta care poate fi iubire, in care ne poate
fi cald…
drag Anana

se roteste si in jurul meu cu aripi de gheata,
eu o numesc singuratate pentru ca nu tine cont
de anotimp este prezenta tot timpul
si-a facut cuib pe umerii mei:)
imi permit o parere: la mine ajunge poemul acesta
doar ca imi pare prea incarcat de sensuri, este un exces
de poetizare poate suna paradoxal, dar cred ca ai putea peria putin, sau chiar renunta la rima, s-ar vedea mai
bine ideile...
am desprins cu placere:

\"Aș vrea să m-arunc în inima rece a iernii ca un foc nestins,/Să topesc înghețul dând aureolă de foc vremii.”

Anana

Ela,
textele mele un sunt perfecte, dar tu ai venit mereu,
mi-ai aratat ca intelegi si dincolo de cuvinte,
cred ca acolo suntem noi cu adevarat, dincolo de
ceea ce se scrie sta sufletul nostru, care inca mai are importanta lui,nu?:)
iar tu de atatea ori mi l-ai vazut in imperfectiunea
in imposibilitatea de a reda exact simtirea dar intotdeauna recunoscator celor ce l-au putut descifra…
oamenii deosebiti sunt printre noi stiam... dar noi
suntem aici ca sa facem poezie si asta stiu, de aceea imi cer scuze ca uneori o mai iau razna cu sufletul
in varf de bat…
iti multumesc si pentru sugestii, ca intotdeauna imi prind bine, iar despre dezbracarea crinului… sa vedem
cred ca as fi vrut sa accentueze ideea de lumina, de puritate, revarsata peste marginile unui sentiment, sau a unei trairi, intuia Razvan albul acesta care mi-ar placea sa fie:),
dar daca tu ai simtit parfumul si pitirea aceea cand timpul un ne mai apartine, e mult mult:)
drag Anana

Razvan
poemul este insufletit numai cand lasam o parte din noi
in el, asa simt si eu...
si in ciuda faptului ca suna demodat tot fac cuvintele gari in interiorul meu in asteptarea trenului ce trece mereu printre degete…
multumesc de trecerea ta si de distingerea albului:)
te mai astept
Anana

nu stiu exact cum am ajuns in pagina ta… de fapt te-am
intalnit in pagina maestrului Nicolae Baciut cand vorbind
despre poezia lui ai vorbit si in numele meu…

citesc poemul acesta si tot nu reusesc sa inteleg cum se face ca nu are comentarii…imi pare rau ca eu un pot sa-ti spun prea multe, nu ma pricep,
pot sa-ti spun doar ca simt versurile acestea,
iar daca le simt nu-i asa ca nu e nevoie sa le explic? :)
pot sa spun ca sunt surprinsa de stilul acesta, ca imi place,la fel ideea strainului care te locuieste cu tot
“bagajul lui de accidente”…
o sa-mi fac timp sa te citesc pe indelete,

cele bune
Anana

aceste cateva expresii “vulgare”, eu cred ca au doar imprimata forta necesara pentru a exprima dorinta, graba, desi putin ciudada alergarea asta spre moarte, poate doar daca ne-ar astepta intr-adevar cu trandafiri si sampanie:)
scuza-ma, pare putin lugubru sa-ti doresti “imbratisarea” asta “galopand visator”...

in rest numai de bine, imi place umorul tau fin, ma refer si la celelalte poeme
Anana

citatul din N.Stanescu imi pare potrivit, iar „lipitul de cer” care urmeaza ar putea fi prima lectie de zbor a unui „cuvant incomplet” iar mai tarziu al spiritului...
imi place ideea popularii cu pasari de oxigen atunci cand „launtricul avorteaza eul” la fel aripile care cresc peste tot ca o dovada a lectiei de viata invatata...
imi aminteste de „mana care in loc de degete are cinci maini...”,
mai putin reusit imi suna: „pielea stramta a pacatelor... prin care curg virtutile”...,
iar daca fluidul in care pluteste eul „se scurge inspre interior”, pare paradoxal avortul, care este o expulzare, nu?...
nu am veleitati de critic Razvan, nu am nici o pretentie in sensul asta , este doar o parere ...
in rest un poem care mi-a placut,

Anana

...nu multa lume poate face gestul pe care tu l-ai
facut acum, cei mai multi nu se obosesc sa argumenteze un comentariu de parca parerea lor este irevocabila, indiscutabila si suficienta...
tu, cum anticipam de altfel din cat am reusit sa te cunosc,
imi arati clar ca un cunoscator, punctele slabe, imi argumentezi totul si sunt recunoscatoare pentru asta,
o sa vad ce pot face;

intotdeauna am simtit ca asa ar trebui sa se discute pe un site de literatura, (din nefericire recunosc ,eu nu posed arta aceasta) unde daca exista „genii” zic eu acum un cuvant care desi nerostit pluteste in jurul multor minti infierbantate, „mediocritatea” este cea care stabileste asta, nu?
ea isi alege geniile, modelele pe care vrea sa le urmeze,
geniul, spun asta pentru ca consider ca tu meriti sa ti se atribuie acest cuvant, este cel care nu arata cu degetul spre el insusi, ci acel a carui spirit da legi si regului artei, acel ce dobandind daruri le pastreaza
si pe cele de OM...
am divagat imi cer scuze Silvia, am citit recent un comentariu pe site plin de sfaturi practice despre cum sa fugi de mediocritate si cum sa-ti castigi doar cititorii geniali (de parca s-ar putea asa ceva fara talent).

multumesc, m-ai ajutat sa vad

Anana

am primit colindul acesta, in iarna mea colinzile
ajung mai greu, dar niciodata nu este tarziu
pentru un colind,

mi-au placut in special ultimele doua strofe,
ador “rostirile fara cuvinte”,
iar cuvantul meu adevarat poarta numele Anei
iar uneori zideste inimi intregi de silabe

Anana

mi-era teama sa vin,
dar tot e ora tarzie din noapte si ochiul care vede tot este pe jumatate adormit:)
ma refer la ochiul celui care face cu ochiul...
asa ca indraznesc sa vin calcand pe varfuri, ma apropii pentru a ademenii cainele acesta incovrigat pe presul vecinei, cu domnisoara mihaela nu am nici o sansa stiu, ea si-a daruit toate lacrimile verzi, anticipat, indraznesc deci sa spun desi mi-e teama putin:
astazi toata ziua cineva mi-a dat din coada,
mie si teama sa mai trag cu ochiul:)
va citesc!
Anana

Daca sinceri e sa fim
Nu conteaza doar masura
Importanta e alura
De aceia zabovim