Nuta Craciun

fructul unei iubirii, sau acestei iubiri nascuta „ dintr-un mar jumatate piele de sarpe”, poate fi uneori prea greu pentru o creanga prea firava, poate ca „nu mai e nimic” de facut, pana si tacerea care uneori poate salva „a expirat”, dar ciclitatea cu rol de destin, toate care vin si pleaca au un rost, poate ne nastem pentru a iubi cu predestinatie un anume barbat, poate pastram ascuns in sange chipul lui, cuvintele, forma corpului si devenim constienti de asta doar in momentul in care pierdem totul...
atunci singuratatea noastra se mareste cu inca o latura, atunci cautam alte corpuri pentru gandurile de miazazi, atunci aceste corpuri se lasa vazute de pictorii celebri ai clipelor (de vis),

nu stiu cat am prins din trairea ta, e ceea ce am trait eu citind,e un peisaj pe care l-am vazut desenat pe panza acestei clipe

mi-a placut firescul cu care lasi versul sa curga, masurarea atenta a acestui univers al zicerii, ideea nu e nici goala nici lucrata prea mult:

„dar eu sunt femeia tu ești bărbatul

patul ne-așterne dinainte secundele una două trei patru
cinci degete aruncă pe fereastră semnătura indescifrabilă
uitată pe baldachin de un pictor cunoscut
de nuduri necunoscute”

cu zambet Anana

aud si eu cerbii care urla la unison, (stii tu problema cu urletul care ne impinge inainte) cand frigul ne inmugureste, pasarile canta in tonalitati diferite crengile aceluiasi copac, pana la nunta mainilor mai e doar o sovaire si-o iubire cu iarba de mana, iar cea care
te asteapta nu e doar umbra e insasi rugul pe care ard in fiecare zi odata cu noi: pasari, cerbi, iluzii, sperante, ...
drag drag
Anana

Deosebit text felicitari Ela!

Odata demult, era prin mai, (anul trecut) domnul Bobadil mi-a daruit o steluta pe un text cu rima, spunand ca vrea sa incurajexe scrierea de acest fel; intamplarea a facut ca era tocmai ziua mea de nastere, putini si-au amintit asta, a fost singurul cadou pe care-l primisem si a insemnat enorm…
eu un pot darui stele, dar pot darui un cer intreg cu toate stelele lui si cu toata sinceritatea: Ani multi, fericiti si impliniti!
La tot atata inspiratie!
Anana

multumesc,
eu sunt doar ceea care merge intotdeauna in spatele
timpului, cu teama de a nu face gesturi care sa iasa
din rama unei poze exemplare,
candva, asa pret de un sarut de impacare, o voi lua
inainte pe cararea ce duce la luna, iar dorintele mele
vor creste si vor deveni ingeri de portelan, pe care
o sa-i asez frumos in vitrina altui timp:))
cu drag Anana

daca se cheama \"ceai indian\", poate copila ar putea bea
altceva care sa intre la fel de bine in peisajul iernii,
dar care sa sustina mai bine ideea titlului... zic eu Madalin, sau ai putea construi un haiku daca ai reaseza...
dar tu stii mai bine bineinteles, mie nu imi pare suficient justificata ideea...
numai bine
Anana

e doar o intamplare ca astazi pe sait femeile incearca
sentimente atat de tandre ce inchid in tablouri chipuri de femei desavarsite in iubirea lor?
sau e chiar o realitate ce curge prin multe vene astazi?
o femeie de iarna, mai calda decat ciresele amare, decat surasul inceputului de lume…

mi-a placut , ultima strofa geniala!
Anana

trecerea ta m-a bucurat, te mai astept
drag Anana

o creionare subtire a unui chip atat de alb, atat de palid
incat pare locuit de pasarile Domnului,
si o singura porunca daca ar fi incalcat femeia aceasta, ar fi fost de-ajuns, pentru ca a iubi un om bolnav de amintiri e cel mai greu, cel mai de neiertat pacat si nici lacrimile tarzii, nici moartea, nici ingerii, nu mai pot ridica pedeapsa ...
imi place cum curge poemul si cum te priveste cu ochi bolnavi de iubire
Anana

cosmos personal

intre cer si pamant
eu
umbra dilatata de uimire

Da Nic,
Nuta - asa a vrut mama:)) ca bunicile mele ca si ale tale au avut ele alte idei, care mai de care, dar se pare ca mama a iesit invingatoare si am ramas cu o mandrete de nume ca toata lumea ma intreaba: Nuta de la ce?
in rest unde sunt acum ma cheama Elena ca e mai simplu si uneori mi se face un dor sa aud lumea rostindu-mi numele, asa cum ai facut-o tu acum...
multumesc de aprecieri si de sugestie: da,
e mai bine asa!

Elena
ma bucur ca ti-a placut textul meu, multumesc de cuvintele tale;
aveam impresia ca “poezii neterminate” este ce voiam sa accentuez, voiam initial s-o intitulez: “copacul cu poezii neterminate” am aproape un cosmar cu acest copac in care poeziile sau nu stiu sa inceapa, sau nu stiu sa se termine, sau ma rog nu o fac destul de bine:)
dar realizez acum ca ideea se muleaza mai bine asa,
multumesc voua!
cu drag Nuta

pentru sugestie si pentru vizitele tale, sunt pretioase pentru mine, inca o lamentare si gata :))
in ultimul timp simt tot mai des cum se prabuseste ceva inauntru si bineinteles nu e nimeni responsabil de asta,
de fapt cel care asista cu fanionul tacerii in mana nu exista, e doar un pretext,iar viata poate fi buna sau rea in functie doar de felul in care o traim, doar ca
atunci cand scriu, am impresia ca uit macelul...
cu pretuire
Anana

intotdeauna cel mai greu mi-a fost sa aleg un titlu
unui text, tu o faci cu o dezinvoltura de zile mari,
si tot asa scrii despre lucruri in aparenta comune,
in scrisul tau cuvintele simple imbraca ideile in matase fosnitoare si desi multe plecari, mult frig, nu e niciodata timpul pentru un cantec fals, mereu ceva se pregateste in iarna ta imperiala,
mereu ceva iubeste ceva canta ceva hoinareste prin
oasele tale in ritm de pian:)

drag Anana

da-mi o pasare nevazuta o sa stiu
ca e cadoul de despartire
din ochii ei lungi cantecul va cadea
trist si greu dar nimeni
nu va ramane in straiele vechi
doar iubirea aceasta nedescoperita
da-mi o pasare nevazuta
sau da-mi doar zborul unei pasari nevazute
cu el o sa ies din padurile plansului

voiam sa spun ca versurile astea mi-au amintit
de lacrimi neplanse…
Anana

pot fi cercurile acestea limitele noastre, ale noastre traiectorii pe care destinul ni le pregateste meticulos, asa le inteleg eu si cu tot dorul, cu toate cicatricele fara remediu, tot mai reusim sa schimbam pe alocuri ceva transformand zapezi in maci, nascand perle din haurile
unei mari ce nu ne poate inghiti din cauza sperantelor care se nasc la loc in inimile visatoare pe care le purtam in loc de scuturi...

placut poem cu rima Elena, “abaterile de-o secunda” sa poata schimba in bine cate ceva in lumea de langa tine
drag Anana

mi-a placut poemul tau, e o mica bijuterie de purtat
la incheietura orelor tarzii, a orelor pustii,
a tuturor orelor...
delicate sunt caile iubirii, ma tot intreb cum pot scrie barbatii lucruri atat de… “inclinate” spre vis,
imi trimit acum bratele dupa flori, si-ti las semn
fulgi din iarna aproape uitata a ochilor mei
Anana

L-am cunoscut, admirat si respectat pe Valeriu Bargau.
Ma bucur ca mai exista oameni pe-aici care pot vorbi de toate cate a reusit sa faca intr-o viata prea scurta din pacate, oricum el va trai si de acum inainte in inimile multora care l-au cunoscut, in inimile multora care l-au pretuit.
Cu ajutorul lui am reusit in 2001 publicarea primului volum de versuri: “Alfabetul unei soapte”, ii datorez multe si ii pastrez intr-un colt de inima un loc special,
alaturi de regretul sincer ca nu am reusit niciodata sa-i multumesc in de-ajuns pentru toate.
Spiritul lui mereu tanar va trai vesnic in tot ce a lasat in urma sa, ma bucur din suflet pentru binemeritatul loc in Dictionarul general al literaturii romane
Sa-i fie viata de dincolo de moarte, vie rasplata pentru sufletul lui distins!

Nuta Craciun

Nuta Craciun

Nu cred ca au ramas multe de spus, e minunat
sa fii iubit in felul asta, cred ca numai iubind
la randul tau poti primi atata iubire, multumesc si eu pentru incurajari si intelegere;
Sa-ti fie mereu aproape binele, sa-ti fie mereu aproape
dragostea !
Cu admiratie, respect si regretul meu sincer ca nu
mai esti aici
Anana

ai dreptate: fiecare lector are poezia lui,
eu ma bucur ca ai gasit ceva de luat:)
Anana

Ela NU te intrista, Lucian da numai note de doi nu ai observat?
Asa este el, EL este DOI-ul…dar nu poate da o nota de doi
versurilor tale decat intr-o gluma pe care eu ma tot straiesc s-o inteleg…
sunt de acord ca nu e suficient sa pui doar versuri
intr-o poza, dar tu nu ai facut doar asta, tu nu ai pus doar versuri intr-o poza
mie si sunt sigura nu doar mie, mi-a placut violetul acesta care acum stiu ca reprezinta nu numai o culoare,
e insasi ochiul tau si mi-a placut si riposta ta eleganta de femeie trecuta si prin ale vietii nu doar
ale scrisului…
uite iti povestesc ceva ce mi-am amintit acum, apropo de a placea sau nu un poem: un poet, un mare poet hunedorean, incerca candva sa ne orienteze pe calea scrisului (daca se poate face asa ceva) si ne spunea printre altele: trebuie
sa scrieti in asa fel incat nimeni sa nu poata spune dupa ce a citit un vers:”si ce daca”…
acum eu cred ca se poate spune asta oricand, oamenii inteligenti poseda arme suficiente pentru a sustine
dar si pentru a distruge (un text)…
hai sa fim veseli deci, sa cioplim inimi nu doar cuvinte
in lemnul acesta care poate fi iubire, in care ne poate
fi cald…
drag Anana

se roteste si in jurul meu cu aripi de gheata,
eu o numesc singuratate pentru ca nu tine cont
de anotimp este prezenta tot timpul
si-a facut cuib pe umerii mei:)
imi permit o parere: la mine ajunge poemul acesta
doar ca imi pare prea incarcat de sensuri, este un exces
de poetizare poate suna paradoxal, dar cred ca ai putea peria putin, sau chiar renunta la rima, s-ar vedea mai
bine ideile...
am desprins cu placere:

\"Aș vrea să m-arunc în inima rece a iernii ca un foc nestins,/Să topesc înghețul dând aureolă de foc vremii.”

Anana