budoar

fructul unei iubirii, sau acestei iubiri nascuta „ dintr-un mar jumatate piele de sarpe”, poate fi uneori prea greu pentru o creanga prea firava, poate ca „nu mai e nimic” de facut, pana si tacerea care uneori poate salva „a expirat”, dar ciclitatea cu rol de destin, toate care vin si pleaca au un rost, poate ne nastem pentru a iubi cu predestinatie un anume barbat, poate pastram ascuns in sange chipul lui, cuvintele, forma corpului si devenim constienti de asta doar in momentul in care pierdem totul...
atunci singuratatea noastra se mareste cu inca o latura, atunci cautam alte corpuri pentru gandurile de miazazi, atunci aceste corpuri se lasa vazute de pictorii celebri ai clipelor (de vis),

nu stiu cat am prins din trairea ta, e ceea ce am trait eu citind,e un peisaj pe care l-am vazut desenat pe panza acestei clipe

mi-a placut firescul cu care lasi versul sa curga, masurarea atenta a acestui univers al zicerii, ideea nu e nici goala nici lucrata prea mult:

„dar eu sunt femeia tu ești bărbatul

patul ne-așterne dinainte secundele una două trei patru
cinci degete aruncă pe fereastră semnătura indescifrabilă
uitată pe baldachin de un pictor cunoscut
de nuduri necunoscute”

cu zambet Anana

consider de remarcat:

prea tare pereților goi prea în amurg brațelor sale goale
„în fiecare bărbat e ascunsă o anumită femeie
fiecare femeie se naște iubind un anume bărbat”

Anana,
da, poemul poate fi interpretat și așa. E bine să văd că ceea ce am scris dă naștere și unui alt fel de trăiri, că versurile nu limitează cititorul la o singură stare.

Silvia,
chiar și pentru cele trei versuri, mulțumesc!

o modificare