Nonciu Dragoş

Servită-i minunea pe tavă, Maiestuos elevul se-apleacă, Nu dă cu piciorul la navă, Este obligat să renască. Sprânceana tresaltă și bate, În veste căpitanul e foc. Acum doar elevul

Suntem pierduți în strada uitării Și căutăm marea pierdută, Cântăm suntem fixați în furii, Mai scurtă e gura cea slută. Maiestuos mă bizui pe umeri, Sunt tot ce caut în traista-n durere. Cânt

Regret că am pus doar suflet, Să cânt mai frumos pe scenă, Acolo mi-e locul în sunet. Valoarea e bună, formula e plană. Ce roade mai mult ca oricând, Maiestuos pe valea de sfadă. Ce pune în

Ce scumpă-ți e privirea, În clipa de tăgadă, Ce-ți zornăie menirea, În mâini îți e plămadă. Cureaua e mai strânsă, Mai strânși suntem în joc, Mă duc pe calea unsă, Să prind răul de

Săraca priză acum n-o am, Dar sper mâine poate. Eu caut cu-ndârjire-un gram, Din ropotul ce-i prins în noapte. Știu că-i greu pasul de țigan, Să bați să chiui și să plângi, Pe toate să le

Folos mi-e viața Chiar acum o știu Și nu-mi întind ața Orice aș vrea să fiu. Covorul roșu e frumos, Să calc aș vrea, Dar sunt economicos Pe roz mi-e vrerea. E farmec totul, Vesel eu

E, scandalos să merg mai jos, Acolo unde ițele se cos Și stă să cadă ceva vâscos, Dar nu cade ci se ține-i vanitos. La cerberi se pare, e greu Să dea prin acel vas Din când în când pe la

Nu, nu-i de mirare că știu, Să urc, să merg la vale Mi-e totuna, nu mă dau Și pace, sunt ale mele fale. La cârciuma din iarmaroc, Se văd pupeze prinse în tei, Să bea câte-o cinzeacă de

O datorie plăcută Nu ști niciodată ce-ți aduce pasul următor. Te duci cu decență la persoana pe care ai cunoscut-o în parcul din stațiune și îi ceri

Fanatic se-aruncă lanțul, De gâtul crud și necopt, Sunt opere dure și ful, Călăul la muncă e apt. De viață se scurge lovit, Cu sine năpasta o duce, Judecătorul privește smerit, Mulțumit e

SERBAREA Se lungesc pe zări senine, Forme sfoane și sublime, Lungi fioruri decoltate, Se dau vânturi acrobate. Se încep serbările ascene, Nu mai este loc în mrene. Scorbure vechi sunt

Ce-mi clatină pământul oare, Ce hoarde macină pământul sub el? Sălbatică mânie-mi pare, Plecată cu cerul paralel. Sunt eu stăpâne în crâng, De frică și de jale stau pitit, Nu vreau de frică

Toacă-mi frunzele ce-mi cad, Tânăr să rămân aș vrea. Să bat drumurile cu crăci de brad, După scumpa și frumoasa mea. S-arunc nasturi, să slobod Pieptu-mi fremătând în voie, Dulci dorințe

În serile pline când clienți dorm pe mese, Copii de tot felul se zbeguie așteptând, Șuturi, înjurături; așa ies bețivi cu metrese, Supărați, bani fără valoare, aruncă zornăind. E chiot,

În seri albastre mă leg de stele și de lună, Mă culc cu ochi plini de lacrimi către ele, Sunt tot acolo și mii de lucruri îmi sună, Cu lumina lor de-apururi, plină de zăbrele. Se-ascund

Cioburi pe dată se fac Pe stradă mii de bucăți, Frumoase sticle prefac, Din cuiburi puii plecați. Scorburi negre-n lumini, Căldura refuză să treacă Săgeți trase-n inimi, De îngeri cu

Sărutul unei biete guri Mă face iar să plâng, Pe cap am roată lauri, Cuțite-n inimă împung. La drumul mare-i faur, Cântând de zor aiurea, În coarnele de minotaur, Necuprinsă-i e

Mai cheamă-mă la tobe ca să bat. De drag sărută-mă, mă chemă-n pat. Zbengu-i-ne în cearșafe, sunt doar al nimănui, mă bat cu mari carafe, doar sunt în casa lui. Simfonice

Sub farmecul tandru de mare om, Ascunde întunericul jalnic în ton. Aruncă pastile în aer, cică-i bonom, În pielea ce-ascunde un mare afon. L-accptă speriați, feriți și mulțumiți, Că nu-i

Se-apleacă plopul din câmp, În strigăt și-n vuiet de el cere Iertare vântului rece și tâmp, Căci scumpă-i e viața se pare. Secretul său în veci nu dispare, Se scrie cu cântec și mari

Să-ndrept greșeala, Rană să deschid înseamnă, Căci dragă îmi e viața Aci în pragul miresmat Cu șoaptele de-acum un veac. Ce-am spart de ast’ mi-e dat, Ce sunt de pildă în sfârșit, Că plâng

Măsura unui biet tangou Niciodată n-am crezut că atingerea poate aduce atât de multe emoții. Sunt în pragul disperării și nu pot emana această energie. De ce eu am fost cel ales și de ce eu am