Nonciu Dragoş

E searbădă lumina lumii, Căci ea e slaba căinare, Spre drumul ce leagă anii De șansa nesfârșită în uitare. Ce slabe sunt firavele șanse, Cu aur să cuprind și soare, Pe drumul ce duce spre

Se sparge iarăși vara, Și balamucul toamnei vine. Sticleți și pițigoi se dau în stambă, Banca cea roasă e goală, Copii bezmetici o iau spre școală. Dureri și crampe la stomac încep, Să

Se-ncântă bunul meu stăpân să mă-nvoiască astăzi de la școală. Am învățat ce-i răul poate am luat de trecere pe coate târâș și altele marcate. Acum la libertate sper la cârma vieții

Ea vrea în zori amor eu sper să trec de strada mea făr’ să mă uit în sus de-o stea. Frumoasa dalbă fericită ascultă-mi vocea obosită de-atâtea umbleri mincinoase în strade negre

Pe fundul lacului comoara am ascuns. Acum sunt singur ce-am ajuns? Să fiu mai rău din biet blajin la gândul lacului bătrân. O, vai frumoasa mea comoară e slabă de-astă dată iară nu-i mână

De bunu-i băț eu nu am plâns căci m-anvățat să fiu să cânt să joc la nunți și la mirese. Am plâns că nu-i să mi-l măsoare pe vajnica spinare cu propria-i ardoare.

Din toate câte sunt am ales nemurirea. Să fiu să cânt să joc întruna. De dor de flori de totuna mi-e dor de nori. De cântecul din lăstărișul morii ce-mi dezmierda urechea. La

Cel mic se plânge iară, Că l-am sărit săracul, De la concertul din vară Și-i priponit cu arcul. A nu știu câta oară, În astă vară am cântat, La surla de-o uitași afară De tine simplu

Să simt tot una-i acum, Cu corpul cârpit și diform. Sunt pedepsit la drum, Caut cuvântul pierdut, enorm. La poarta cu zale bat, Căci prinsă de ele e viața, Nu râspunde nimeni pe

Se-aprind felinare în parc, Tineri în umbre își jură, Cu bune suflete-ncarc, În piepturi lipsite de ură. O buhă-i oprește și pleacă, Inimi pune pe fuga de jar, Liniștea lasă fulgul să

Mai scurtă e iubirea Zveltă și înaltă. Ascunsă e pieirea Cea dusă în polată. Acol’ se cântă seri, Ascunse fire dragostei, Mărirea în centauri Și alte ale modei. Târâș mă duc Spre

Searbădă floare cântată de toți, Aduci doar minuni în uitare, Ne strângem cu toții în viața de sorți, Să fim numai umbra din zare. A mea e iubirea plecată în zori, De dor în suflet e

Secvența ce-mi lasă, doar gust amar, E șarpele cu sufletu-mi prins în cântar, Acum plâng pe raftul cu praf de cămătar, Un zâmbet pierdut, mă face să cred iar. Malițioasă matroana arată de

LOCURI DE BASM Doar câteva zile am luat la pas dealurile Ardealului. Locurile copilăriei mele sunt fastuase. Le-am văzut cu ochi copilăriei mele de atunci

Lanțul Estompat de zaua puternică care îl ține legat în bezna trecută, se așează pe banca din parc, urmărindu-și copiii. Nimic din această