Nonciu Dragoş

Pe jupon ți-am lăsat întâia dat o urmă, Căci m-ai înjurat și m-ai spurcat nebun-o. Acum sunt singur lângă foc cu-o armă, Păzesc intrarea să nu vii nepoftită fan-o. În sticlă doar puțin coniac

Hora privită din afară pare un dans ușor.

lacrimi-i trebuie un dram de iubire ce curge-n minune săraca pe coardă părerea de rău e inima goală-n menire vulturi hulpavi mănâncă totul îndată iubire se cheamă că este perfida pe față

sunt vraja ce mă doare ascunse nopți și reci păpusi ciudate cântătoare se dau pariuri mii și zeci Maria stă pierdută în cânturi abate de la drumuri rele parcurse dimineți

Nicio mișcare că trag! Purceaua ridică piciorul Să-mi ude murdarul nădrag, Sarcastic se vede umorul. La rând bătrânica bolnavă, Mai cumpără sarmale reci, Mănâncă friptură la tavă, Cocârjată

Apatic mă privește și-mi spune c-am greșit. Sunt eu tăticul vostru ce-n palme v-am ținut, Sfârșit de-atătea jale, eu vin și-s tare obosit, Aștept o vorbă bună din toate atâta am putut. Refuz

O serenadă, este aproape întotdeauna bine primită de o femeie căreia nu i-a păsat niciodată de sentimentele iubitului ei. Că altfel, la ce bun serenada. De obicei se petrece seara sau la începutul

se zvonește că e tristă mama ei de malabistă coate goale ce-o aleargă pe la culme de migdale sperie a ei sprinceane de frumoasă mare artistă vai ce mare-mbelșugare vai ce curge miere

Simplu este să cânți la flaut. O bucată de lemn și-o sufli, Până ce plânge mieros a miaut, I-atinge ușor pe sensibili. Doar o bucată de lemn, Din pădurea crescută-n tăcere, Plânge cu lacrimi

Picnic de toamnă Paralel, mă întind la soare și accept să fiu bătut fără milă de micii lui dinți. E toamnă, gândul la iarna nemiloasă mă pune iar pe

e ziua lui e bucurie mare acuma simt ce n-am simțit odată cărări și-izvoare cu apa cea curată ce-ar trebui să-nvie un suflet minunat ce-mi e deschis în palma-mi caldă e ziua lui e

Îmi e secret să mor doar când aș vrea, Să rup ghirlanda ce îmi bate-n geam, Aș păcăli simandicos; cumătra, vrerea, Ce mă zorește ani grei, pe drept să am. Secundă, oră și cu zi, pe toate să

Mare scofală din toate câte tu mi-ai dat speranța moare ultima pitită-n darul de la piept se sfarmă nimicită ca roata ruptă de la car plecată singură la drum pe care-i numai jale și cu

De ce eu cânt frumoasele silabe, Totuna îmi e de-i pace sau război. S-au terminat cartușele, nu-s tobe, Minteaa-i plecată neînțeles înapoi. Sosesc camioanele doldora-ncărcate, Se cântă imnuri

Mă rog, să am, să dau, în fiecare zi, Din ce n-am dat odată lumii, mie. Să fie sărbătoare pretutindeni astăzi, Sufletul bun, socoteala să îmi ție. Mă rog, să am, să dau, în fiecare zi, Din

Fără voie, viață ți-am dat, Să ai, să dai așijderea Celor ce din mine au mâncat, Emoți ce veneau ca marea. Frecând frumosul aluat, Crescut-am fără voie. Mai iau un pic din ce am dat, Din

Lucruri pentru noi importante, stau și putezesc în locuri degradante.

Servită-i minunea pe tavă, Maiestuos elevul se-apleacă, Nu dă cu piciorul la navă, Este obligat să renască. Sprânceana tresaltă și bate, În veste căpitanul e foc. Acum doar elevul

Suntem pierduți în strada uitării Și căutăm marea pierdută, Cântăm suntem fixați în furii, Mai scurtă e gura cea slută. Maiestuos mă bizui pe umeri, Sunt tot ce caut în traista-n durere. Cânt