Nonciu Dragoş

astăzi se-ntreabă călăul de-i bine pe Sânziana să ia de nevastă de-i place femeii să stea cu sine la rău la bine și la năpastă surpat cade cerul se prăvale peste munca ce rupe coaste lacrimi

vijeliosă ca spuma mării se așesză pe grumaz stoarce singură a zării apă bună din topaz vreme de apus se zbate soarele să fugă laș să ne lase pe la spate doar cu umbre din sălaș numai

Se încântă primăvara, ca o curvă nepoftită Stă pe șest și înflorește craca de cireș. Numai soarele blajin rază albă ca să scoată, De la norul plin de zloată cere voie fără greș. Vântul

rareori mai vezi o rață care măcăne pe lac e prostită și chiar hoață ca-nghițit pe val gândac mai presus stă coțofana să asculte minunată cum că i s-a dat blana cea vestită și

ce simplu se zvonește că sunt tâlhar că am sau nu habar de lumea cea urâtă să mușc cu furie nu pot să am habar că-s amărâtul fără glas ce bea cucută în marțea rea sunt doar neghiob

uite scurt văpaia vieții lașe s-a hotărât să-mi dea binețe copii zbenguiți plângând în fașe rodul ploii ce ascunde mii de fețe franc mă întorc la dânsul gol nevinovat de ieri să cer

parcă mai ieri am dres palatul de cleștar am pus o cărămidă mult mortar și har uite așa m-am ales cu un halat de mare țar sau cu fetițe băieței ce-aleargă la hambar pe nopți le-am păcălit ușor

În regnul animal când tu te-ntorci, Nu vezi de ochelarii de pe ochi, Realitatea cea schimbată-n terci, De oameni răi, ce vor să-ți dea deochi. Cu umbra netratată stai și-asculți, Minciuni după

sultă de vrei ca să-mi plătești să pari a fi mai bun în viață așa prost în drum n-ai să găsești să-i tai nebun ce ești din ață solfegii-ntregi s-or mai cânta despre mișei și oameni buni ce

se cred vinovați și sunt călcați de paza pe coasta de argint sunt prinși cu furatul de hoți ce vroiau ca să schimbe în vânt ca vechi mormănt casa cu vieți nimic nu mă-ncântă că sunt nu mă

socot să fiu mai bun în fiecare zi deși mai rău și dur am fost mereu să duc la racla neuitată ieri și azi ofrandă neîmplinită sufletul meu acum că-s simplu soldățel de plumb mă bizui pe

soprana se opri de-ndată brusc o liniște umplu deodată sala în aer parcă-un vânt bătea a mosc nimic nu clintea orânduiala de nervi trombonul se umflă în pene și îl certă pe toboșar

reuniți în astă seară ne-am gândit ca să cântăm bucuria cea vestită neuitată în veci pe pământ sunete ascunse-n umbră ni se-arată roi să dăm încodată și-altădată bucuriei cea vestită-n

flori de măr se bat în rouă să-mi zâmbească sunt pierdut în marea de iubire minunată a florilor de măr ce cad covor în veci trăiască petale albe roze mă-ncojoară e ziua parfumată un soare doar

Serafimi mă bateți căci acuma-s neînvins, Urc spre zările albastre, clocot de arin. Păsări ciripind în voie melodia și-au atins, Capul plin de-acorduri fine către mine vin. Eu sunt jarul ce

păcătoasa gură strâmbă pe ascuns mintea asumbă lacrimi grele cad în tumbă mugete șoapta mi-o turbă sunt călărețul singur fără cal pe șaua-i de mătase mă alerg perpetuum caut val pe

Simfoni deocheate mi se dau în stambă, Mii de fluturi aurii, capu-mi umple-n vuet. Urlu prins de spaimă, câini sar în tumbă, Fața-i prinsă și se pierde-n groaznic rânjet. Albe valuri către mine