Nincu Mircea

Lumina descoperă privitorului cât de goale sunt formele pe dinăuntru pentru că apelează la imaginația cu care acesta vede din exterior ce îi propune ea spre a se descrie din imaginația lui ca

Mă bântuiau câinii pământului la fiece pas. În poartă încurcam cheile și yalele. La Cazane fierbeau apele Dunării la rece. Am inundat insula Ada-Kaleh, nu Alcatraz. Pantalonii negri,

În ochii tăi plini de umbre, Ce poartă cele mai adânci urme A lumilor în care aflu ceea ce vine, Numai acolo mă simt fiind cu tine. Pentru că atunci când în ei privesc În privirea lor văd

Sunt un purece ahtiat după dulceața de poezie. Când nu mai pot în nici un fel versuri a scrie Mă revolt și cu poftă mușc adânc din poeți. Apoi, sătul, mă ascund în carpeta de pe pereți. Voi mă

Ce înseamnă local și ce înseamnă sfânt? Cred că de aici ar trebui să pornim. Și am să încerc să mă explic succint. Local este o arie alcătuită din orizonturile vizibile și descriptibile în aceiași

Când am deschis fereastra s-a oprit ploaia, Vântul și toate luminile din cartier. O noapte infinită începuse să cadă. Înserarea părea pus la fiert. Viermii cuvintelor rodeau din

Cu regret, cred că am mai spus și altădată, îți zic: Fiecare dintre eoni e plin de poeți, de sculptori, Arhitecți, artizani, pictori și de a lor artă! Nimic, să știi, nu se potrivește Cu

În poarta dinspre miazănoapte a intrat sublim Un avion de hârtie insonor ușor scrijelind Irisul meu de granit. Rază întinsă. Toamnă. Pană. Nedefinit. Tu păreai a intra în viața mea în aceea

Am construit un fir de iarbă. După ce soarele și-a apăsat Raza în carne spre a se sinucide Am înțeles noblețea acestui turn Din pietre verzi proporționate. Cu sânge de fier topit se

M-am visat în orașul natal. Cel mai mare oraș ce îl pot duce cu mine! Era plin de biserici, multe biserici. În cățui eram cel mai arzând și fierbinte tăciune. Mirosea a tămâie de crin. Cel mai

Când am atins rana Degetul meu ardea. Iar carnea vie Din sine în mine Ca în rug creștea. În vârful atingerii Îngerii, ca fluturii La lumina becului, Mi se adunaseră Și mi se

Eu sunt numai un martor să mărturisesc toate câte îmi vei spune, Iar de vei ascunde ceva, să știi, toate păcatele îndoite le vei avea. Uite, icoana mântuitorului sufletului tău te privește din

Țin în mână esența apelor care au curs prin venele unei frunze. Le simt cum au urcat din rădăcini până aici. Numele ei îmi spune că a murit și că ceea ce a rămas e întâmplarea de fi fost

Poezia e simplă. Trebuie să pui în propoziție cuvinte. Care să fie antagonice Și hiperbolice Și fantastice Și metaforice Și logice Și să exprime. E un fel de mâncare. Ca o ciorbiță de

Am pus ceru-n oglindă și între zări am legat o frânghie Peste ea, în echilibristică, am trecut cu o barcă oameni o mie. Îmi plătiseră cu un pom sădit în pustiu și cu o fereastră Ce le purtaseră

Dimensiunea conflictuală a dialogului sau conflictul ca mod de dialogare este reprezentată de capacitatea acestuia de a fi conflict/contrazicere/combatere/confruntare, o îndistanțare care distruge

Aș urina până s-ar scurge din minte tot universul lichid. Aș scrie până ce tot cuvântul din mine ar deveni vid. Aș iubi până ce toată inima nu ar mai bate în piept Și aș înota până ce malul apei

La un moment dat, Dumnezeu mi-a scos în cale omul care dăruie din dragoste și din credință. Îl cunoșteam din auzite. Îl mai întâlnisem și în alte dății. Dăruia fără să ceară. Dorea numai ca lumea să