Poezie
Mărturisire primordială
Mărturisire primordială
1 min lectură·
Mediu
Am pus ceru-n oglindă și între zări am legat o frânghie
Peste ea, în echilibristică, am trecut cu o barcă oameni o mie.
Îmi plătiseră cu un pom sădit în pustiu și cu o fereastră
Ce le purtaseră întreaga lor viață lângă tâmpla albastră.
Într-un pahar am sorbit zece fluvii și am ascuns o comoară,
Ca într-o scorbură veche ce îmi răsărise vlăstar în subsioară.
Cal desperecheat, rupt, încurat, înspumat ca o mare,
Am risipit stelele cerului alergând cu nenumărate picioare.
M-am hrănit cu fecioare cu părul de aur, încinse cu săbii.
Flautele le-am făcut frunze. Pădurile neștiute corăbii.
Am ridicat cărămidă cu cărămidă. Pereți am construit
De cetăți, de fluturi, de morți, de labirinturi și de iubit.
Nimic nu am lăsat nedenumit. Ultima oară am ucis.
Mi-a părut rău. Era primul lucru ce ar fi trebuit scris.
001149
0