Cântec de greiere

Lumina descoperă privitorului cât de goale sunt formele pe dinăuntru pentru că apelează la imaginația cu care acesta vede din exterior ce îi propune ea spre a se descrie din imaginația lui ca fiindu-i conținutul. Astfel, lumina definește forma golului care construiește inexistentul exterior al formelor interioare pe care privitorul le vede cu ochiul imaginației în orizontul de dincolo de orice exterior pe care acesta și-l poate imagina. Întunericul, în schimb, prezintă toate aceste dimensiuni ca fiind plinătăți de lumină și, ca atare, lipsite de orice posibilă formă. Astfel, ceea ce nu se vede este atât ceea ce umple lumina cât și faptul că acest nevăzut nu poate fi golit de propriul întuneric. În acest univers dialogic al scânteierilor, lucirilor și irizărilor lipsite de conținut numai cântecului de greiere îi mai rămâne să înlumineze reinterpretând câmpul vederii. Asemenea întunericului care umple cu umbre forma luminii dăruindu-i propria ființă. Întunericul este sinucigaș iar lumina cronogramă. Un cânt dialogic de greiere.