Nicoleta Stefanescu

Când au venit Hunii din străfundurile Asiei ca să se așeze în Câmpia Panonică, au adus cu ei numele unei băuturi complementare cărnii bătute sub șaua cailor, adică palinca (precum și alte lucruri de

De cele mai multe ori stătea sprijinit de balustradă, nonșalant, cu o mână în buzunar și cealaltă atârnândă, cu inel cu piatră mov și unghie la degetul mic. Mânca semințe de floarea soarelui și

Limbajul meu si-al tau e încruntare de sprâncene și hm-uri ridicate la rang de fraze sofisticate apropiate de uluci mâncate de ploi hais cea tot așa pe sub șopron în ritm de manea pe lângă

Orbitam în jurul tău crezând că pot să te învăț ceva tu mi-ai arătat iedera de pe case o invidiai așa cum invidiai cântecul picurat al caloriferului vroiai să te fi născut stâlp de telefon cu

Stăteam pe marginea gropii și priveam cum se umple de stele căzute prin gaura din ozon picurau încet împinse de un vânt zefir le tineam numaratoarea pe degete să știm câte intrau câte

pentru maracasi (prietenii stiu de ce) va mai mangaie cineva serile, diminetile reci, cu ochii chiombi de somn neterminat va mai aseaza cineva coltul pernei sa nu va loviti cu capul

Dintr-un carton lucios pe-o față Zâmbește fioros Cu bețe multe, albe, negre, Proptele de prisos, Un zmeu-dragon portocaliu Cu coadă curcubeu Crescută din lâneturi mici Și noul tău

Ivită din clepsidra nemuririi stăteai uimită-n prag de azi cu un picior întins către noi, cei aflați în genunchi de mai multe mii de ani, vieți târâte prin speranțe coapte la foc de mâine e

prietenilor mei Adrian si Bogdan cine sa mai joace finala acum cand cucii si-au facut cuib in maracase si scuipa coji in urnele pustii ravniti la vise cu printese neghioabe si printi cu

Venise să ne spună ceva, părea important, și încercam să-l înțelegem, dar prea foșnea din aripi și repeta mereu ca luni, dar nu am înțeles ce voia să spună și se înfuria și lua cuvintele de la

Eu sunt copilul Tău cel mai cuminte. Am mers pe drumul ce mi-ai așezat Și n-am crâcnit, nici n-am zbierat. M-am dat cu fruntea de pământ, Păstrând în Tine crezământ Iubit Părinte. N-am fost

Pavajul ud, miros de gură de canal, mușcata roșie-n ghiveci cu fundă din hârtie creponată, oameni grăbiți, în haine ponosite, muhaiele mânate de nevoi, foi de ziar risipite la colțul străzii, o

Cai verzi, cu coame transparente Și corn, cristal opac în frunte, Se plimbă seara pe fundal De alb perete. Îi mân cu gândul de la spate S-alerge lin peste tavan Și să-mi aducă în

Þi-au șoptit numele cu teamă, seara, da, seara ți l-au șoptit, suna greu, ca un lanț trântit de piatră, ca un lanț greu e numele tău. Te pomenesc bătrânii pe la clacă, pe la gura sobei te

sau cum se poate aplica (yeah!) legea pruteanu în sens invers și în traduceri libere de tot (like, you know, “Revenge of the Nerds”) Avem oră de “dirigenție”: directorul răcnește din toți

Albastru, albastru, cer privit de sus este oceanul, privit pieziș, din margine de insulă uitată dincolo de Capricorn, oceanul. Boboci de trandafiri urcând pe case albe, albe, spuma