Nicolae Popa

Tama,
Înțeleg \"povești bizare\", dar de ce \"bărbierul vesel\"? Nu prea văd veselie aici. Or, sprinteneala stilului nu ar trebui să inducă în eroare chiar în asemenea hal!

Radun,
Mulțam! Voi încerca în continuare să nu mă pierd în ideii, exprimîndu-le cît mai exact!

Apreciez în special raportul dintre versurile acestea:
\"o eșarfă portocalie
am aruncat-o pe râu
mă răneam de fiecare dată când o atingeam\"

și cele din penultima strofă:
\"din când în când
mai înghit câte o zi fără apă
ca pe o durere\"

Superb!

paiața cu șarpele de gît...

Da,
\"paiața cu șarpele de gît
într-o discreție
aproape timidă\"

Felicitări!

\"pe vremuri, citeam pe acoperiș,
iar soarele mai arunca uneori câte o privire printre rânduri,
așa, din curiozitate...
ceea ce este sus este și jos,
mă întreb
unde oare sunt poziționate în această alcatuire visele,\"

Personal m-am uitat, \"așa, din curiozitate\" și printre rîndurile care urmează... Vai, poemul s-a produs deja, în prima strofă! Restul e altăceva, dacă nu cumva chiar un alt poem, mai slab.

Oricum, plăcerea de a trece pe aici e de partea mea și nu mi-o poate lua nimeni.

Mihai,
E ceva năvalnic și foarte proaspăt. Cînd dai de-un asemenea text de surpinzi zicîndu-ți uite, bre, că se poate scrie și altfel obținânt o poezie buna! Felicitări pentru acest \"altfel\" al tău! Firește, voi mai trece prin textele tale.

Recunosc, la o oră atît de tîrzie, nu am reușit să trec prin toate înțelesurile acestui text (fluent, dinamitat de șirul de imagini bine plasate în context, încolăcit, vorba ta, ca de \"șarpe curs în șarpe ca de/ apă încolăcită pe apă\" superb), simțindu-mă cu atît mai mult reactivat ca cititor de poezie cînd am dat de:
\"e timpul să te așezi în șemineul coastelor ei\"

Multă inspirație în continuare!

...mă prind de piept (bănuiesc, așadar, că și de suflet) dacă ele conțin (și chiar conțin) aceste provocări poetic de largă respirație:
\"potențiometrul\"
\"vreun suspin un oftat ceva
ce oricum ne-ar fi complicat prea mult
comunicarea.\"

\"dă-mi repede repede muzica ta
uite
lumea s-a dat deja foarte încet\"

\"lumea este ecranată de ziduri și nimeni
absolut nimeni
în afară de tine
nu ar putea
să mai cânte între aceste limite.\"

Aprecieri și simpatii pînă dpeste limită!

\"Cuvintele nu-l ascultau.
Stăteau lipite de el.
Tremurau.
Copilului i s-a făcut milă de ele
Și le-a învelit cu o pătură\"

\"Cuvintele mele ar putea fi calde
Dacă ar fi calde, pasul lor ar fi ca un masaj blând, cardiac
Aș putea să-ți masez zilnic picioarele cu ele\"

\"Cuvintele sunt moi fiindcă am tras de ele. Cuvintele s-au supărat și vor să le uităm.\"

\"Gellu e prin mlaștini! Du-te după el și adu-l viu. Cu prețul prostirei\"


\"Adevărul zboară, minciuna rămâne! Hehe!
De aici încolo...
Alegerea\"

Multă inspirație în continuare!

trebuie să îl simtă
ș.a.m.d.
pînă la urmă.

Orice posibilitate este posibilă din moment ce posibilul poate spera la o minimă posibilitate posibilă din clipa în care tot posibilul, oricît de prăpădit, poate deveni o posibilitate a iumposibilului posibil din care poate decurge oricând o posibilitate imposibilă care ar putea da o minimă șansă dposibilității posibile pentru o imposibilitate care nu are șansă să devină imposibilă pentru că ceva imposibil oricum nu e de prevăzut din moment ce nu există ceea ce face imposimbilă posibilitatea a ceva care poate pica pe aici ca iposibil în contextul imposibilitățiclor care nu au cauzat o imposibilitate posibilă contextul unor imposibilități care ar face măcar cu ceva posibil un text imposibil. Așadar, iposibilități nu există! Fiindcă nu există posibilități! Adevărat, totul se bazează pe imposibil. Și de aici imposibilitățile cele mai imposibil posibile cu neputință. Hai c-am zis-o!
Citez integral poemul/haiku întîmplător întîlnit paici:

\"Imposibilul
Redenumit pasăre
Râurile lunii\"

lipei lui \"ă\"
după \"simt\"
din penultimul vers!

adelina,
Tocmai m-ai prins pe o fază oarecum descurajantă. Îți mulțimesc pentru o lectură atît de atentă. Chiar mi-am și zis: dacă a observat că îi lipsește \"clarnetului\" i-ul înseamnă că m-a citit auzindu-mă! Mulțam! De \"pe partea cea mai înclinată a pămîntului\"!

Liviu-Florian,
Răceala e ceva care ne preocupă pe toți în prag de decembrie. Versurile tale însă aduc și un plus de răceală interumană. Dacă pînă la aceste două rînduri, inclusiv:

\"Ești rece, tot mai rece, răcesc și eu, într-una
Că nu se-ajunge lemnul, sau gazul, să fim una –\"

eram \"montat\" pe latura senzației de frig, în sens metaforic, imaginîndu-mi fie cadavre în morgă, fie dispăruți pe întinderi de gheață bacoviene, mai apoi descopăr că e vorba de o răceală mult mai pragmatică, răceală între doi frați care nu au putut împărți ceva sau lucruri de genul ăsta. Un mesaj dea suficient de mercantil. În schimb, admir curgerea versurilor. E ceva aici din Transilva lui Coșbuc, dar mai ales din Imnurile Transilvaniei lui Ioan Alexandru. Ceea ce vreau să spun e că o tehnică poetică atît de perfect racordată la versul cu rimă merită efortul ieșirii din cadrul conflictelor
de ordin strict familial, dacă am înțeles bine. Multă inspirație în continuare!

Crisina,
Cititorul din mine se dă în vînt după felul acesta de a scrie. Totul pare pus pe fugă, dinamism, mișcări în alertă, un carusel de imagini care nu-ți dă voie să te relaxezi nici pe durata unei metafore, că vin alte și alte destăinuiri acaparante. Imaginarul depășește limitele unei cumințenii îmburghezite, bazate chipurile pe firesc și autenticitate; însă nu și limitele bunului simț... artistic.
\"îi mesteci sfințenia ca pe tutun
până când
până când devine o salivă iute din care faci cocoloașe din care-i faci gloanțe din care-o faci mireasă
cu pușca sprijinită de șold
nevinovăție\"

Textul tău poate fi conceput și ca, ceea ce se cheamă, un tur de forță în materie de discurs poetic, exploatând cu delicatețe zona imaginarului și a limbajului multicolor. Stea!

Ioana,
Chiar îmi doream să o iau spre troleu cu impresia unui ultim poem care să-mi rămînă, fie și parțial, în memorie. Gata, plec spre casă! Și duc cu mine, dacă ești curioasă, următoarele secvențe:

\"marmura se lovește de lătratul unui câine alb.\"
\"cuprind lucrătura contorsionată și rece în palmă. adorm.\"
\"undeva e o discrepanță mai evidentă acum când iubesc.\"
\"nu mai știu
cine naște pe cine. nu mai știu
cui îi vine rândul.\"
în câine se cuibărește lupul.
\"în câine te cuibărești tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâșii visul cu privirea ta nesătulă.\"
\"plămânul tău de vrabie ucisă în somn.\"

Dacă nu te suprei, țin să-ți zic (sau să-mi zic) Noapte bună!

Ela,
E o mișcare circulară în toate poemele tale. Cel puțin în cele citite și memorizate cît de cît de mine. Această mișcare circulară, bănuiesc, e chiar felul tău (al nostru) de a te menține (de-a ne menține) pe \"culmile disperării” prin intermediul poeziei. În rest, sîntem cu toții „carne rigidă”.
Multă rezistență prin inspirație!

Corina,
Un poem fin, deși conține expresii abrupte:
„mușuroi de furnici /peste găuri pleca dintr-un capăt, forfotea în altul”
Un poem abrupt, deși conține finețuri deosebite:
„mărul /se-mpovăra pe-ndelete cu o haină din mere roșii”

(Recunosc, versul următor, apărut în acest context mi s-a părut indigerabil:
„cît pepenașii murați puși să dea gust între acrituri”
plus „țîfnoșenia și ireproșabila chibzuință” )

Mi-am revenit aici, într-o spumă solară totuși:

„ieșea stins soarele din scăfîrlii. alaiul de batice
străjuia curios pe lîngă
sărmanii pîndaci care adineauri telescopau
cu mare băgare de seamă
o viermușă stătută”

Mulțumesc pentru plăcerea lecturii!

Vangelie Ion,

Cam în acelaș rit a pornit-o și \"Don Quixote by Miguel de Cervantes\". Toată literastura lumii pornește din literatură. Sigur că pentru tine nu e o noutate. Totuși, susțin că fragmentul tău de mai sus, superb! nu putea porni decît de la ceva deja integrat în literatură. Altfel nu ai fi avut de ce te apuca! Sau chiar dacă te-ai fi apucat de ceva, ar fi fost f. lunecos și nu ai fi izbutit să spui ceva atît de reușit înainte de a te fi prăbușit în prăpastie! Felicitări pentru inspirație în timpul lecturii!

De dincoace de ultimul val

Dan,
Părerea mea e că citesc acum alte poeme, într-un alt registru, semnate de Dan Mihuț. Mă obișnuisem deja cu atmosfera (acvatică) în care se ciocnesc pietrele de scoici, cu atmosfera aceea încătușată din iarba de pe marginea drumului, din grădina populată de miriapode, dacă îmi amintesc bine, și acum izbucnești cu acest „mesaj oarecum mai personal” care mă face să mă întreb dacă nu-i fi cumva intermediarul Ovidiu-lui cel exilat din prea multă iubire pe locurile pe unde tot scrii și scrii precum c[
\"toate se topesc în timp, devin armonii selectate
de o cruzime ce ne definește, am putea și azi face
lucruri care să ne purifice, dar preferăm să ne spunem
pe nume, doar urme mici, sinistre\" ... pentru ai prelungi (prelungindu-ne) tristețile! Or, se ridică valuri canibale de-a lungul și de-a latul Pontului Euxin, corăbii nu mai puțin scitice se rup în două pe Marea Azov, iar la Roma chiar la Roma, nu mu mai sînt binee primiți nici cei cu rădăcina în RRom, nu că romanii exilați, și-atunci ce te faci tu cu aceste poeme ajunse și la Chișinău? Dincolo zburdălnicia acestor vorbe, pe care te rog să mi-o ierți, venite ca de la sine – Stea! Sigur că da, Stea de dincoace de ultimul Val al lui Traian.

Stea!