ușa. dincolo de prag se moare instantaneu

pe bune acu! asta e grea! inseamna ca... ploua si era frig. circulara miscarea zici... Iubeste si nu te mai opri...

daniela, felicitari pentru o poezie plina de sentiment, o poezie care il lasa pe cititor fara cuvinte. Imi place foarte mult inceputul, reusesti sa descompui treptat o imagini, pana la transluciditate.

un poem unitar, asa cum nu am mai citit demult, un poem pe care il slefuiesti treptat. ramane ceva? doua maini care se pierd intr-un univers.

superb.

felicitari

petre

...cu finalul tacut, innabusit.
în fiecare zi/mă lovesc de tine ca de o carne rigidă este neconvingator, afara de cazul in care e un dialog minte/corp.
\"trupul meu fara miros\" e o lovitura foarte interesanta.
sint sugestii nevalorificate in text care pot si sa-l imbogateasca si sa-i disipeze forta.

mi-a placut moartea instantanee dincolo de usa, ca si cand pana aici tina campul de forta, mai departe nu mai e oxigen, pana aici tine armura mea, pana ma lovesc de tine.
mcm

ritm ferm. stări, emoții asamblate ermetic. caracterul pregnant al morții.
începutul e scris cu nerv avînd referință și la trupul alungit în prag într-o ipostază inversată acolo dpv al impactului exterior.
prin optica eului liric au trecut de-a lungul timpului mulți oameni, s-au așezat straturi-straturi multe amintiri, de aici și rezistența de a suporta pașii.
scapă puțin prea strident în ultimul vers, strofa 2, \"încă o viață\". poate dacă era \"mai\" în loc de \"mă\" înainte. sau poate este o răsucire dorită de planuri.
urmează strofa cea mai cursivă, înfășurată în sugestia unor trăiri de moment. se simte cadența respirării, un spațiu asumat, reconstruit din imagini concrete fără a insista în explicații.
căderea ceea îmi dă de gîndit, mișcare de undă pe aceeași linie, fără extremități. aici ar fi multe de spus.
trecerea de la un perinfarct la altul nu are același contrast, aceeași inensitate cum este trecerea de la iubire la singurătate. numai dacă se ia în considerație pauza dintre cele două perinfarcte sau dacă-i vorba despre o iubire fără de răspuns.
versul final are o rezonanță senzorială, lasă atmosfera liberă

Sivliu, scriu, iubesc, nu mă opresc, fiindcă atunci când mă voi opri, nu voi mai fi. Simplu.

Petre, o transluciditate scump plătită câtă vreme lăsăm din noi tot mai multe respirații, între-scrieri, între-iubiri, între-pulsații.

Cătălinule, da, e cam \"la risc\", așa scriu în ultima vreme văd eu, cu o forță ce se poate disipa sau accentua, totodată, depinde de cum \"aluneci\". Mă voi gândi la primele 2 versuri, deși colo e vorba de ciocnirea de moarte, un dialog între 2 părți interioare.

Carmen, până aici, indiferent ce înseamnă acel prag, orice ușă ascunde o moarte instantanee. Chiar și poezia. O moarte a cuvântului, cumva, pentru a se naște un altul.

Ecaterina, scris în nerv și apoi spre andante. Ca o eliberare din materii vii-moarte, ca niște mâini despicând luminile. Infarctul final este așteptat sau presimțit, în fond, nu mai contează câtă vreme treci circular dintr-o singurătate într-o iubire, ultimul cerc. Da, la final este o eliberare. Nicio ușă.

Mulțumesc frumos,

Ela

Ela,
E o mișcare circulară în toate poemele tale. Cel puțin în cele citite și memorizate cît de cît de mine. Această mișcare circulară, bănuiesc, e chiar felul tău (al nostru) de a te menține (de-a ne menține) pe \"culmile disperării” prin intermediul poeziei. În rest, sîntem cu toții „carne rigidă”.
Multă rezistență prin inspirație!

Și scriitura este o mișcare circulară interioară, continuă sau întrerurptă de intermezzo-uri de trăire. Mulțumesc, \"pe culmile dusperării\" sigur există și aer de speranță, dacă știm să respirăm. Eu nu-s așa cioraniană de fel. :)

Ela