Mediu
nici măcar nu-mi imaginam o stradă. visele mele
sunt numai câmpii. sunt doar eu
cu dumnezeul câmpiilor. orizontul e ca de obicei. vag. înrămat în cruci.
marmura se lovește de lătratul unui câine alb. imens.
poarta e din fier forjat. neașteptat de frumoasă. îmi amintește de patul nostru de fier. cuprind lucrătura contorsionată și rece în palmă. adorm.
tatăl meu a murit prea devreme. vreau să știi asta despre mine. tatăl meu prea devreme sau eu prea târziu. undeva e o discrepanță mai evidentă acum când iubesc.
e suficient să știi despre mine că mereu visez cu un crin. mă trezesc din coșmarul eteric împingând ca la naștere. ca la nașterea mea. ca la nașterea ta. nu mai știu
cine naște pe cine. nu mai știu
cui îi vine rândul.
în câine se cuibărește lupul.
în câine te cuibărești tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâșii visul cu privirea ta nesătulă. îmi desfaci viața și o întinzi cu sucitorul.
acum viața mea e întinsă. pe ea cresc păpădii cu sporii grei ca niște plumbi.
respir cu plămânul tău stâng. cu plămânul tău de vrabie ucisă în somn.
084338
0

Chiar îmi doream să o iau spre troleu cu impresia unui ultim poem care să-mi rămînă, fie și parțial, în memorie. Gata, plec spre casă! Și duc cu mine, dacă ești curioasă, următoarele secvențe:
\"marmura se lovește de lătratul unui câine alb.\"
\"cuprind lucrătura contorsionată și rece în palmă. adorm.\"
\"undeva e o discrepanță mai evidentă acum când iubesc.\"
\"nu mai știu
cine naște pe cine. nu mai știu
cui îi vine rândul.\"
în câine se cuibărește lupul.
\"în câine te cuibărești tu cu ochiul tău orb cu ochiul tău viu
îmi sfâșii visul cu privirea ta nesătulă.\"
\"plămânul tău de vrabie ucisă în somn.\"
Dacă nu te suprei, țin să-ți zic (sau să-mi zic) Noapte bună!