Nicolae Marius Buchiu

Ȋn Oceanul Pacific S-a ivit un pește mic. Și-arunca apa-n ocean De ziceai cǎ-i artezian. Oare ce fel de peștișor sǎ fi fost… Cum se vedea din avion… Hm.

Tractorul arǎ… Nu e nimeni ȋn el. Vaca stǎ sǎ moarǎ… A lovit un purcel. Oile-s pe cȃmp… Trenul printre ele. Eu cu sticla-n mȃnǎ… Trag la mǎsele.

Aici nu sunt decât vârfurile acoperite de zăpezi; nu e viață; Nimic nu mai vezi din ceea ce acolo jos, în văile înverzite, prisosește. E doar o lumină uneori pală, alteori orbitoare, și se vede

Tu ești, vreo fărâmă a ta, poate, în acel melc pe care-l văd târându-se? Poate o mică parte din tine E într-una din frunzele alea; Poate te mai regăsesc și în câte un con pe care-l ridic, În

Și coapsa ta, și mijlocul subțire, Pe care mie-mi pare că le-ntreci dintr-o privire – un soi de armă, sigură de sine Și care știe tot, și înțelege sigur toate astea, Ei bine șmecheria asta din

Tu nu îți amintești. Copiii se uitau la omul ce sădea flori; Au încercat și ei de câteva ori, Uimiți. Ani buni care au zburat de atunci, Așa cum zboară o lume întreagă. Frumoasa mea

Da. M-ai acuzat. Știu că tu comanzi. Stimate domn. O știu prea bine, și nu aș nega-o niciodată. Nu aș pretinde vreodată să-ți fiu altceva decât ceea ce sunt: Un subaltern. O recunosc, și

Spre orizontul jos, lumina pală... Și umbra singură coboară, Printre pietre, o aură, o undă se strecoară. Sunt numai ani și liniște, în jos și pretutindeni Minerale, în roci se-ntind formând o

Se încolăcește înaintea ta, Separat în lumină și în timp. Îl vezi și cauți frumusețea din tine, Care se reflectă cumva în el, Se destramă în mii de gânduri, Toate de aceeași culoare, Și

Apa cade cu o nostalgie aparte. E o fluierare a vânt, care vine Cumva din amintiri, de departe. Sclipirile ei în picături se adună, prin frunze, și o dată cu gândul Sunt luate de vânt, să le

E larg și un necunoscut aievea. În care să te-ntrebi ce poate fi; Ce poate să aducă zi de zi, În zgomotul de fond, profund în care se destramă vremea, Și-n care poți să nu mai știi de unde

În ochii tinereții seninul e albastru. În ochii bătrâneții e sprijin și lumină de astru. În fața mâinii sale primul își vede forța, Al doilea trecutul; în relele cuvinte, în lucruri și

Dacă ai înțelege întreaga creație, Ai mai înainta către un final stabilit? Ai mai merge către locuri și rosturi știute dinainte, consumate și mereu aceleași? Dacă ai vedea într-o clipă Întregul

Globurile stau tăcute, Amintind colinde calde. Roşii, strălucind şi mute. Fulgii cad, uşor tresaltă. Lângă brad, pe-ascuns se-adună Amintiri şi voie bună. Anii şi zăpada toată Un ecou nou îţi

Te vei trezi într-o altă casă, În altă dimineață, Cu alte doruri, și o lume nouă-n față. Vei deschide ochii, Vei merge către lucruri Și ele-ți vor răspunde, Îți vor spune cine ești; Te vei

Te-ai așezat, ți-ai răsfirat picioarele, Ești obosită, și rochia peste pulpe se ridică. Respiri din greu, ai alergat atâta, Dar râzi, și zâmbetu-ăsta stinge toate orele. Te joci, acum îți lași

Sunt nişte bestii mici; Nişte creaturi ciudate, şi rele. Apar şi dispar într-un mod nelămurit, Oricum neaşteptat. Au venit cândva cu un întreg adăpost, Pe deasupra. Ce vor? şi de ce fac mereu

Dragostea nu e inocentă. E rea, câteodată zănatică, Deși de cele mai multe ori calculată Și neînduplecată. E o muncă grea, O luptă de rutină, Mereu s-asculți ceea ce încerci să simți Față de

Ce anume este care mă face Să mă îndrept mereu spre același lucru. Ce imbold torturant și presărat acolo Nici eu nu vreau să știu cum Mă determină să caut mereu același gen de izbăvire, de

Prin plete, știu, vor apărea Suave și discrete, Șuvițe albe, și vor da O nuanță de noblețe. Un șir întreg de mici schimbări Sub tâmple vor țâșni, Și-n părul tău vor încadra Aceiași ochi

În ochii tăi am crezut că descopăr bucuria Era o rază trecătoare a năzuinței mele proprii Dar încet am reușit să o apropii, Și tu, gândind, sau poate cine știe, povestind, Despre dureri trecute,

Sensul luminos al cuvintelor vine din comparația cu noi înșine. Sigur că fiecare cuvânt reprezintă un șir de imagini repetând amintirile din noi, Uneori îngemănate și încurcate cu altele aparținând

Conștiința ... o reuniune a simțurilor Tu ... o abandonare în spectacolul lor Dans ... ne îmbătăm din priviri Tu ... rotindu-te Eu ... privindu-te E o orchestră în apropierea noastră Imaginile

Nori albi în cer albastru. Se urmăresc, se-adună. În valul de lumină contururile se șterg, Se mișcă împreună. În slaba tresărire a unduirii lor Întrevăd umbrele și luminile gândurilor. În largi