Nicolae Marius Buchiu

Ca sa-ti raspund intr-un mod poate cat mai cinstit, un sentiment similar celui pe care am incercat sa-l regasesc aici, e cuprins in intrebarea, pe care am si pus-o intr-o lucrare in pregatire: ce e toamna? O masca a tristetii din noi.
Si tot asa ne putem intreba, macar cateodata: ce e marea? E poate mai ales intuitia unui timp imens, din care noi ocupam doar un mic fragment; dar stand la tarmul ei cateodata putem surprinde instantaneu intregul fragment, si o data cu el intregul timp nesfarsit, care ne apare static, cum si este.

Da, e o varianta si aceea, trebuie sa ma declar de acord. Eu ma gandisem mai ales la efectul pe care anumiti ochi sau o anume privire il pot avea, concentrand sau parand ca ar concentra toate celelalte impulsuri si sentimente.
Multumesc de comentariu.

Salutare, autorule,

Voi fi concis, textul urmeaza indeaproape ideea finalului care incununeaza o lucrare. E greu de contrazis ca prin contrastul exprimat in ultimele randuri nu incerci sa sintetizezi intreaga problema emotionala, tot ce s-a dezvaluit prin diverse dezvoltari (nici o aliteratie intentionata).

Atitudine care imi place, fiindca zmabetul din final e putin amar, si asta pare a se dori si mesajul.

Salutare, autorule,

Finalul este puternic, aici as fi si eu de acord. Insa forta care impinge personajul mi se pare redata dezlanat si mai ales insuficient. Nici macar lipsa din multe constructii a punctuatiei, lipsa care atenueaza intr-o anumita masura neajunsul asta nu isi face pe deplin simtit efectul. Doar graba de a rezuma trairile si contrastele lor imi pare ca merita atentie.

Numai bine!