Unde

În zgomotul de fond, profund, se disipă viața, cu multiple fațete, din care una e formată din țipete prelungi în care se pierde ființa, deposedată de umbra ridicată pe axa verticală.
Muzica nu este supusă gravitației, ea levitează în spațiul subtil al armoniei, se multiplică într-o eufonie a nontimpului, ce are ca coordonate spiritul afectat de spleen și sufletul cu aria formată din conținutul stărilor.
Felicitări pentru un poem cu sonorități gnomice!

Ca sa-ti raspund intr-un mod poate cat mai cinstit, un sentiment similar celui pe care am incercat sa-l regasesc aici, e cuprins in intrebarea, pe care am si pus-o intr-o lucrare in pregatire: ce e toamna? O masca a tristetii din noi.
Si tot asa ne putem intreba, macar cateodata: ce e marea? E poate mai ales intuitia unui timp imens, din care noi ocupam doar un mic fragment; dar stand la tarmul ei cateodata putem surprinde instantaneu intregul fragment, si o data cu el intregul timp nesfarsit, care ne apare static, cum si este.