Poezie

Balans

1 min lectură·3 aprilie 2013

Mediu

Te-ai așezat, ți-ai răsfirat picioarele,

Ești obosită, și rochia peste pulpe se ridică.

Respiri din greu, ai alergat atâta,

Dar râzi, și zâmbetu-ăsta stinge toate orele.

Te joci, acum îți lași prin rochie sânii să se întrevadă

Și aplecată mă privești și taci,

Și coatele-ți sunt arse de lumină;

Niciun respiro, niciun gând nu îmi mai lași.

Știi bine în jocul ăsta cum te văd,

Te sorb din ochi și tu-mi răspunzi mai aplecată,

Și între coate aproape că lași totul să se vadă,

Le-ai sprijinit stăpână pe genunchi,

Și te-odihnești, te joci, nu îmi dai pace,

Știi bine că dorința mea nu tace

Dar ochii tăi ard tot, ca pe tăciuni.

Și rochia ta se urcă și coboară,

Lăsându-ți umerii și pieptul să transpire;

E cald, și iarăși îmi surâzi

Spunându-mi că-ți e bine,

Și-n rochia ta se zbate lumea-ntreagă.

Din păr obrajii ți se văd catifelați,

Mai jos genunchii moi, și gâtul încordat,

Lanțul subțire îți atârnă

Legănând o amăgire,

Și libertatea, atârnă de-o privire.

002.043

Nicolae Marius Buchiu. “Balans.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-marius-buchiu/poezie/14027267/balans

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.