Incursiune
Stau liniștit în huruitul cu care gândurile se întretaie, revenind ca un ecou în mișcările ritmice. Lumina galbenă din metrou încălzește privirea și aruncă asupra tuturor o liniștită așteptare.
Mici ambiții
I Împrăștiată de vânt, ninsoarea izbea vederea formând vârtejuri printre copaci. Părea să ia tot aerul cu ea, căci soldații gâfâiau și își înnodau picioarele prin zăpada groasă. Rafalele reci și
Întuneric și lumină
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată un împărat. Și împăratul acesta avea două fete. Pe cea mai mică o chema...Oprește dracu\' drăcia aia, se auzi din încăperea
Gizeh
I De câteva zile se îndrepta tintă spre visul lui. Toată energia şi-o dăruise, ca o împlinire a pasiunii sale, spre gândul unor descoperiri. Un adevărat cadou de nuntă - aceasta
Călătorul
O creastă abruptă se ridica în zare, sub galbenul incan¬descent. Aerul îşi păstra aceeaşi căldură; o adiere slabă venea din¬spre Vest. Ramurile începeau să se rărească tot mai mult - în
Gânduri ascunse
Strălucirea orbitoare a acoperişurilor îi aducea în minte, cu aceeaşi apăsare, zgomotul oraşului. Cu toate că nu părea decât o adunătura de oglinzi, uriaşa aşezare a Braşovului nu îşi vădea marginile
Răsărit
Ceața de deasupra pădurii se lăsa, ușor, iar pe fundul acestei mări sunete nedeslușite mărturiseau trecerea timpului. Pale de vânt răscoleau cu putere frunzișul pentru câteva clipe, după care
Miraje
Dinspre valurile de nisip o mantie roşie de lumină îşi întindea strălucirea spre verdele oazei încercând să trezească ceea ce nu murise încă din acest nesfârşit şi mişcător tărâm portocaliu. Deasupra
Simfonia
De pe poiana însorită, neclintită, privirea i se mută pe rama umedă și apoi i se pierdu în afara zgomotelor. Câteva strigăte răgușite îl readuseră în aerul rece.Prin ploaia mută care îi încremenise
