nica mădălina
Verificat@nica-madalina
făcut de un vierme într-un măr
la o coamă pur sânge
la o iubire verde
ca înghețata de fistic
la niște monede din hârtie
căzute prin iarbă.
la televizor era un film
cu un pictor care avea o mână bandajată
stătea într-o grădină
și privea la un cal alb
care îmi mânca mărul din mână.
văd așa, pentru că îmi pare că ajută secvențialității prin care încerci să închizi cercul.
scris ca paragraf, nu se mai vede compasul cum alunecă pe hârtie și se pierde și punctul de sprijin.
dar e doar o părere de spectator al spectatorului care a adunat cuvintele laolaltă.
Pe textul:
„regulamente interioare" de ștefan ciobanu
cât despre interiorul său, are un lexic în care abundă prea substantivele grele, ceea ce duce la pierderea imaginilor printre rânduri.
Pe textul:
„Coșmarul Cameliei" de Buzatu Adrian
Pe textul:
„Căldură furată" de Elena Albu
însă oricum aș da-o, repetarea albastrului nu pică bine. și asta pentru cî prima inagina care include această culoare este puternică și curată, a doua diluând, mai ales că este și clișeistică - noaptea albastră. mai mult, repetarea albastrului fură din efectul dorit cu repetarea verdelui.
astfel, sugestia mea ar fi schimbarea, dacă se consideră oportună, nopții albastre sau măcar a albastrului nopții, cu altceva.
Pe textul:
„Căldură furată" de Elena Albu
și mai apoi, dar nu în ultimul rând, speranța să se fi deschis, finalmente, șirul de atari inițiative.
Pe textul:
„Rezultatele concursului de manuscrise de poezie" de Radu Herinean
Recomandate probabil să mă înșel, așa că, firește, decizi tu dacă ce am spus se potrivește cu intenția ta și a textului, așadar dacă ajută.
Pe textul:
„în mine am rămas orfană deși amândoi trăiesc" de Ottilia Ardeleanu
poate că, deocamdată, stilul tău presupune a spune punctat și la țintă, fără elaborări. cursivitatea, ca și închegarea, nu înseamnă, știi bine, musai umplerea spațiilor goale, ci lăsarea lor tocmai așa când sunt bine pentru respirat.
știu că înțelegi la ce mă refer și fără să explicitez, punctual, cu referire la acest text. dar mai zic, totuși, că imaginea cu depunerea coroanei și cea cu șișul, oricât ar putea să le fie reproșat că se apropie de expresii știute, tocmai că le spui cu directețe și asumat constituie aici axul. păstrează-le, ca și ideea pământului închegat prin păcate și renunță cumva la plânsetele învinețite. dacă ții la ele, spune, la fel de direct, că în beci cineva plânge până se face vânăt.
și mă opresc.
Pe textul:
„în mine am rămas orfană deși amândoi trăiesc" de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Dimineți aici și dincolo" de Dumitru Mălin
din strofa doi aș elimina \"în splina...\", \"semenii mei\", \"înțepenite în scai de câștig\" (pentru că e acolo un ton moralizator care fisurează timbrul compact, detașat, al celui ce descrie, neutru și tocmai de aceea credibil)
din strofa ultimă aș elimina \"\"ori întristările/celor vii și destoinici, din aceleași rațiuni ca mai sus, cărora li se adaugă faptul că destoinici are, în context, o sonoritate sursă de umor involuntar (iar fețele le-aș vedea nearticulate, pentru a spori efectul de masă incertă)
de asemenea, tot din ultima strofă, aș elimina dar și-ul dinaintea lui dincolo. rămas singur în vers, dincolo ar fi mai accentuat, de unde și plusul de forță.
cu toate acestea, pentru că, spre deosebire de alte texte ale dumneavoastră, acesta mi-a părut mai echilibrat stilistic, în sensul în care osatura, ea însăși o figură de stil, nu se mai compune, la tot pasul, din altele, ceea ce, în alte dăți, sufoca, creând și impresia de prețiozitate
precum și pentru simplitatea ideii, ceea ce denotă curaj în alegere,
iar nu în ultimul rând pentru că reușește să impună o stare încă din strofa de început, chit că a compara orașul cu un animal nu reinventează nimic (dar formularea are precizie imaginistică neignorând nici tactul, nici auzul, în doar câteva cuvinte)
las semn, un fel de consecință a mai multor treceri pe pagina dumneavoastră de autor, dar declanșată, cu certitudine, de textul de față
Pe textul:
„Dimineți aici și dincolo" de Dumitru Mălin
Pe textul:
„Din gura ciorii" de Ariadna Petri
Recomandatîncurajez stilul din textul acesta, comparativ cu stilul din celelalte texte din pagina aceasta de autor, în special din cele postate mai recent. pentru că aici libertatea controlată a formulării, cum și a limbajului însuși, alegerea imaginilor și a juxtapunerii lor conturează un spațiu în care cititorul poate dezvolta la fel de liber și la fel de aparent lipsit de fir (în celelalte texte se încearcă o anume cursivitate, fără însă ca aceasta să rezulte, cu atât mai puțin nemijlocit, din modalitatea în care sunt construite).
apreciez decizia de a pune punct, în textul de față, înainte de a glisa în dicteu automat, cum și transparența respirațiilor dintre fragmente.
în genere, după cât am citit pe această pagină de autor, mai încurajez însă un plus de efort retrospectiv, de întoarcere asupra întregului (a unui întreg de genul acestui text), în scopul evitării riscului ca totul să rămână, pe termen lung, o juxtapunere în care ordinea ar putea fi oricare. căci, e știut, în cazul în care riscul acesta nu e eliminat, se intră într-o buclă nesfârșită la capătul căreia mesajul s-ar putea pierde. și mă refer aici nu doar la mesajul intrinsec, la ceea ce spune textul (ce spun textele), ci și \"declarația de stil\", la cum o face (fac).
dar cred și sper că prin grijă și plus de timp acordat actului de a scrie, lucrurile se pot așeza la locul lor. om trăi, om citi, om vedea.
Pe textul:
„Din gura ciorii" de Ariadna Petri
Recomandatși spun cât de cât, pentru că-n prima parte e diluat, introducerea se lungește. iar ideea susținută de imaginea dinspre final are, din păcate, de pierdut.
din motivul acesta încerc o variantă, în sprijinul sprijinirii părții a doua a textului, acolo unde eu văd miza (adică mesaj plus formularea lui):
un înger și-un demon
unul pe cap celălalt la picioare
când unul sforăie celălalt hoinărește
printre celule ca prin alfabet
amestecă și extrage
de parc-ar juca scrabble
pulbere de cuvinte strălucește în jur
când vor să facă pace
îi simt alături
dând pagina
Pe textul:
„nu mă pot plânge de singurătate" de Ottilia Ardeleanu
mai apoi și de tot: textul acesta cred că a fost simțit de mai oricine a spus măcar o dată că iubește. și între extremele astea m-am simțit și eu captivă. inclusiv citind. o captivitate egală cu libertatea. dar să nu deviez.
admir curajul de a spune astfel, fără ocoliș, metaforizare, explicații, povești, adică fără mai orice constituie ascunziș și pretext pentru a vorbi, în loc de a spune. pentru asta, iar dacă aș fi fost concisă aș fi spus \"esențializare\", dar mai ales pentru că textul se simte, când arc, când hamac, însă real și adevărat
și cu scuze că m-am lungit. dar trebuia să justific și mi-a fost greu. mi-e greu când mă atinge ceva realmente.
Pe textul:
„dragoste" de Adriana Lisandru
și, plăcându-mi întreruperea de la \"din/inspir\", faptul că acolo se decide un alt ritm, o trecere în cealaltă jumătate a lumii din text, nu înțeleg finalul. mai ales că se resimte ca o găselniță scoasă în evidență.or, ironia și senzația de dezabuzare sunt oricum acolo, în text, deși latente, ca să zic astfel. latente în sens de subtile, ceea ce este de preferat, cred. iar finalul, așa cum e acum, aduce, în acest context, o explozie prin care se anulează implozia ce arde, până la el, ca un fitil.
Pe textul:
„antiplacebo" de silvia caloianu
RecomandatPe textul:
„ nu știu de unde a început dorința asta" de Silvia Goteanschii
nu văd, iarăși, ce aduce în plus acel nordice. cred că vântul, pur și simplu, e de preferat, mai ales cât timp în versul respectiv accentul cade pe bucle și pe determinantul lor, acel grizonate, așa că un determinant și pentru vânturi fură atenția de la bucle.
dincolo de aceste aspecte și de typo-ul de la crează, textul are flux discursiv grație limpezimii și felului că decupează exact pe la margini, știind așadar exact unde să se termine. plus cum să ajungă acolo, adică pe calea cea mai directă. dreaptă.
Pe textul:
„ nu știu de unde a început dorința asta" de Silvia Goteanschii
Domnul Ghecev fierbea un cartof.
În timp ce muștele se revoltau după geam,
cartoful clocotea liniștit
într-un castron prea mare pentru singurătatea lui.
Cartoful era urât.
Din când în când domnului Ghecev îi venea să bage un deget în apă,
dar apa tot clocotea, creând o frică reală.
își imagina cartoful un glob. Căuta sudul.
(în lectura mea am eliminat acel singur pentru a evita insistența deranjantă (singurătatea vine oricum la doar câteva cuvinte după), bâzâitul a revoltă pentru că sună pretențios (plus că se știe că muștele bâzâie), am citit creând tot pentru concizie (în loc de \"ceea ce crea\"), iar la imaginat... sună prea nefiresc gramatical, dacă mi-e permis să spun astfel, felul în care e formulat acum în text)
dar e aici o grijă pentru actul de a observa și de a crea corespondențe, o grijă care mie una îmi spune că s-a creat, cu atenție și printre altele, și detașarea necesară. ceea ce ajută la asumarea actului final, textul. și e un plus.
Pe textul:
„Domnul Ghecev și cartoful" de Ecaterina Ștefan
RecomandatEi se iubeau mult - stăteau față în față.
ar sări în ochi și după optimizare.
pentru că spune mai tot. simplu. pune în relație, pune în imagine, se referă la spațiu, la timp, are chipuri, are verbul tuturor verbelor, puține cuvinte și e despre miezul celor mai multe dintre lucruri.
tare mi-a plăcut cum ai plasat asta în text.
Pe textul:
„Sacrilegea" de Veronica Văleanu
pe măsură ce-l ling animalele
mi-a plăcut. așa trăim, murind, o știm, o simțim. unii spun că așa creștem, de fapt. animale și noi. ceva mai sus.
și apoi discuția despre zbor.
aripa bună îmi pare deci acolo unde se ia pauză de la relatat și se trece la spus.
Pe textul:
„the new shit of the year" de emilian valeriu pal
Recomandatde acord, un poem are fir epic solid, spre deosebire de o poezie. însă construcția frazei aici e proză toată ziua...
Pe textul:
„La ultima bere-nghețată vin congelat" de Dragoș Vișan
