nu mă pot plânge de singurătate

deși tema nu e novatoare (și, de fapt, chiar și temele așa-zis novatoare se trag din cele majore, clasice, chit că, deseori, parcurg un drum mai lung, ceea ce le face să pară așa cum le numim), textul reușește să o aducă în față cât de cât convingător.
și spun cât de cât, pentru că-n prima parte e diluat, introducerea se lungește. iar ideea susținută de imaginea dinspre final are, din păcate, de pierdut.
din motivul acesta încerc o variantă, în sprijinul sprijinirii părții a doua a textului, acolo unde eu văd miza (adică mesaj plus formularea lui):

un înger și-un demon
unul pe cap celălalt la picioare
când unul sforăie celălalt hoinărește
printre celule ca prin alfabet
amestecă și extrage
de parc-ar juca scrabble
pulbere de cuvinte strălucește în jur

când vor să facă pace
îi simt alături
dând pagina

Mădălina, mă bucură prezența ta. mulțumesc pentru trecerea benefică. am făcut schimbările. într-adevăr, este mai scurt și mai limpede, acum.

Ottilia