La locul faptei: în vizită la Familia Tót
Cu Familia Tót am făcut cunoștință într-o vineri seară. Și-a fost frumos. Nu pentru că astrele s-ar fi aliniat sau pentru că vinerea, fiind ziua lui Venus, e musai să fie frumos. Am făcut cunoștință
Măsură fără măsură
Să fii spectator, e și acesta un rol. Chiar entuziast, în cazul unui festival de teatru precum a opta ediție a Festivalului Shakespeare, desfășurat la Craiova, sub semnul lui „lumea-i un teatru, noi
Când o liniște de după e un calm dinainte
Un cutremur, când se întâmplă-năuntru, poate fi constructiv. Primul spectacol de teatru grație căruia am trăit acest lucru a fost Faust, pus în scenă de Silviu Purcărete. Bucuria și nerăbdarea cu
vintage tunat
2012 e după colț și, fiind an aniversar Caragiale, peste tot în lumea bună a teatrului românesc, se montează, firește, Caragiale. Craiova nu se sustrage fenomenului și a oferit deja premiera piesei O
Majuscula
„Eu cred că personajul e fascinant și unic și cred că aici e atracția”, spunea regizorul Vlad Mugur, în timpul montării Hamletului clujean de acum ani buni. Cred că acest lucru este valabil și pentru
Trufe pe suport de lemn
Uneori, duminica e o zi în care poți fi cine vrei și chiar cine nici nu te gândești că ai putea fi. Într-una dintre duminicile trecute s-a întâmplat să fiu Ludovic al XIV-lea și, timp de aproape două
Chiar e totul bine?
E Tim Carroll, trebuie să-ți faci timp. Și mi-am făcut, pentru premiera (de dinaintea premierei oficiale) spectacolului Totu-i bine când se sfârșește cu bine, de William Shakespeare, în sala mare a
Cât Hamlet?
Dacă suntem de acord că întrebarea A fi sau a nu fi rămâne măduva textului shakespearian prin care Hamlet se păstrează viu, putem afirma că moștenirea hamletiană nu este despre răspunsuri, ci despre
deziderat de la Dezideriu
E un truism că a trăi ismele și mai ales a le retrăi, chiar și prin transpunerea lor în teatru, chiar și pentru peste o oră, mai mult sau mai puțin retoric, este mai greu decât a vorbi, oricând și
de-a puterea la masculin și pe viu
Cine să știe unde poate ajunge? Poate și la tine. Cum ce anume? Revolverul! Un obiect-pretext pentru o tramă psihologică, precum oricare altul ce poate transforma viața în moarte. Un
neplecarea din eu
Recunosc, bucuria redeschiderii stagiunii la Play-ul craiovean, de către compania Teatrulescu, mi-a fost, vineri 24 septembrie, egală cu nerăbdarea cu care așteptam să urmăresc pus în scenă textul
locus regit actum
Oricum le-ai privi, prin lupa oricărei dialectici, fie ca dimensiuni fenomenologice ale sensibilității sau ca numene, fie ca vorbe sau realități, timpul și spațiul nu te lasă rece. Despre timp numai
s-a înțeles
Chiar mai clar decât lumina de reflector că prima dată contează ca apariție, și nu doar ca aparență. Apariția premierei Neînțelegerii după Camus, ca proiect al trupei Teatrulescu din Craiova,
din balcon
La picioare sala ticsită cu tineri care ar putea lesne exemplifica teoria evoluționistă. Ne tragem din maimuțe, de aceea ne maimuțărim. Pe rândul din fața mea o doamnă cu abonament afirmând că și-ar
sss, atât să mai zic
De ceva timp, oricând mă trezesc la marginea sau în toiul vreunei mici recesiuni, când economia mea afectivo-emotivo-chimico-etc își ia colacul și pleacă la baltă, după moda prezentului macro, recent
nu se anunță averse
Despre teatrul jucat în spații înguste, inclusiv cafenele, poți spune multe, dacă asta-ți propui. Dar nu poți spune că te apasă. Ca spectator, te suspendă. Între intimitatea prezenței lângă actor,
Ceva joc la recentul festival Watumi: plăcere și tutun (II)
ACT PATRU Personaje: Sibienii din Trupa Semne - adică Dana Anghel, Anda Ghazawi, Lorelei Ghazawi, Matthias Kregel, Iulia Merca, Gabriel Sterian, Ada Șoaică; surprinderea mea. Decor: Sala Studio,
Ceva joc la recentul festival Watumi: plăcere și tutun (I)
ACT UNU Personaje: Trupa Improvisneyland; manifestarea sa de improvizație avangardistă; impresiile mele. Decor: Scândura Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, scaune, bănci, muzică, lumini,
Zgârie brânză în vremea lui zgârie nori
Când a fost odată, prima lui dată, Avarul lui Molière presupunea o formă deja modernă de a da pe față o tară de când lumea și pământul. De pe cel francez, mi-l amintesc pe Louis de Funes, într-o
Craiova beepin\' city
Sau Târgoviște. Orașele de provincie sunt cuști mai cochete. Sau București. O cușcă mai mare, cu gratii mai greu vizibile și nici așa bine lustruite. Sau New York, for that matter. Important ar fi
cred că nu m-ați înțeles
Când n-am încercat încă să spun că-mi place, de luni până vineri, de anumiți puști. Mai mult decât de guma de mestecat, de surprizele de la guma de mestecat, de anumite desene, chiar animate și chiar
să ne crucim?
Nu o să pot răspunde la plural. Sunt încă la cald, sub gradele thalice ale Spovedaniei la Tanacu. Pot răspunde la singular și mă gândesc cum să-mi așez impresiile astfel încât să evit orice exces de
Monsieur Sganarelle
Sau celălalt din singurul cuplu în care Dom Juan e posibil. Singură nici nu mi-ar fi priit într-atât cele aproape trei ore de clasicism pe alocuri moralizator, pe alocuri post-modernizat, în special
Între mese
A apărut Grăsana - Fat pig a lui Neil Labute, tradusă de către Adrian Buz, bibliotecar și redactor de revistă, regizată de către Mircea Cornișteanu, în scenografia Liei Dogaru. Și nu la sala mare a
Locurile 28, 29
Vă puteți așeza. De pe scaun se vede mai bine ceafa scaunului din față. Nu de altceva. Se vede pesemne și că mărimea contează. Și că numărul contează. Aș fi văzut o scenă mai largă, un număr mai
Cum aș vrea să nu dau colțul
Și să afirm că, dând pagina, Boris Vian se simte în cele 23 de poezii ale volumului Je voudrais pas crever (editat bilingv de către Paralela 45 în 2006, în colecția Gemini) întocmai ca-n proza din
