the new shit of the year

Chiar daca as renunta la titlul ala, poezia e foarte buna. Si asta, datorita fortei descriptive. Foarte bun si finalul.

Titlul e o continuare a textului precedent.

Iar despre final:

ca tot spuneai de cinism...se simte ceva aici...

elsa

îmi place forța cu care descrii stările prin care treci, începând cu trezirea de dimineață. pe măsură ce parcurgi textul ele se simt, parcă ar fi trăite chiar de cititor.
poemul este plin de acțiune. imaginile se derulează ca într-un film, spectaculos. sunt multe de remarcat aici.

am citit cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

Ca să parafrazez, aș putea spune că am găsit aici un haos bine temperat, dramatism învăluit în sensibilitate, nevoia de a crea o legătură între realitate și potențialitate, între azi și mâine, chiar cu riscul punerii în pericol a înseși legăturii. De fapt, este o transcendere, o metamorfoză a legăturii prin stadii nu tocmai ușor de suportat, dar pe care ai reușit să le exprimi foarte bine din punct de vedere estetic.

Am citit neutra primele 2 versuri, sa zic pana la
\"fiule iată scîrba ta
scîrbă iată fiul tău adoptiv\", dar aici am zis pacat. Adica e o versificare cu poanta care nu e pur si simplu in zona mea. Si pe langa parodierea crucificatului mai bagi si gluma bonus cu pam pam ... fiul adoptiv. Probabil asta ar trebui livrate cu incarcatura filosofica sau mai stiu eu, dar nu reusesc decat sa starneasca rasul. Am vazut ca vasile munteanu a gustat textul, dar aici nu mai sunt deloc de acord cu el, ca la silvia si cred ca mai degraba culorile stelutelor trebuiau inversate daca tot trebuia (stiu ca nu i frumos sa ma raportez la altii, dar regula e cam falsa si toti ne raportam la altii oricum, deci macar sa oficializez asta aici).
Apoi constructia nefericita de atributive + complementara initiala doar prin \"care\" din
\"în CARE mă cred un savant nebun
singurul CARE știe codul secret de lansare
a unei atomice bombe CARE dacă nu pune capăt
revoltei
măcar să-mi aducă puțină căldură\", unde mai ca imi venea sa intreb care revolta si care caldura? Nu am mai fost prea atenta si nici nu am mai insistat pe celelalte lucruri ptr ca m a desumflat deja asta.

Asa ca nu am mai citit decat strofa finala asteptand un final total nefericit. Nu a fost chiar asa si dincolo de neplacerea izbirii de acel oniric riscant cu aparatul foto et co, e totusi un final interesant cel putin.
Numai ca textul ma pierduse deja de la prima strofa cand imi facusem impresia deja si nu era una favorabila.

Multumesc tuturor de lectura si semne.
Ilinca Nistor, din punct de vedere tehnic ai sesizat citeva aspecte cu care sint de acord. Din alt punct de vedere, este evident ca ne invirtim in zone lirice diferite. Pe de alta parte se stie ca nu prea dau doi bani pe comentarii facute de niste persoane care nu-si asuma responsabilitatea numelui, indiferent de motivatie. Rar, foarte rar, iau in calcul pareri venite de la pseudonime. In plus, ai cazut usor in capcana stelutelor, daca tu cumva ai crezut ca ma incalzeste cu ceva sau ca stelele ma fac pe mine scriitor. Preferam mai degraba atitudinea lui Alexandru Grad de pe club, decit falsele probleme ridicate de Ilinca Nistor. Asta nu inseamna ca nu sint de acord cu aspectele tehnice subliniate de tine.

Am o parere similara cu zonele lirice si nu am insistat decat pe detaliile tehnice. In plus, am descris cat mai exact ce s a intamplat pe parcursul citirii textului (si asta ar ajuta teoretic un autor, chiar indirect).
Insa mai departe mai degraba te aperi.
Ce conteaza numele? Sunt sigura ca daca as cauta prin comentarille tale sau as intreba, pur si simplu si ai raspunde franc la intrebarea e important textul sau autorul ai opta ptr text si nu ptr autor. Atunci de unde judecata cu alta masura in cazul comentariilor? Conta mai mult daca ma semnam Nicolae Manolescu si scriam acelasi comentariu?
Iar pe text am intrat pur si simplu la nimereala pe pagina de recomandate.

In primul rind nu am facut nicaieri referire si nici nu sufar de manii conspirative.
In al doilea rind, ca sa-ti raspund la intrebare: masura judecatii e data de spatiul in care te desfasori. Conta mai mult daca in locul meu la reco era Komartin sau Gamart? Raportindu-ma la mine consider o lipsa de onestitate faptul ca un autor nu-si asuma adevarata identitate in spatiul virtual. Pentru ca mi-e mult mai simplu sa-mi fac un alt cont si, la adapostul unui pseudonim, sa intru cu barda in textele de pe-aici.
In cele din urma, reacomandarea unui text nu reprezinta vreo cnfirmare literara ci alegerea subiectiva a unui editor.

testicol nu se scrie cumva testicul?

respectând raționamentul tău, chiar și tu, dacă nu ai fi fost cum ești, ai fi fost altfel; uite cum, ce coincidență, e suficient să deschidem gura, mă rog, să tastăm ceva (orice) pentru a rosti clișee; dacă ești capabil (personal, nu cred) să-mi zugrăvești un portret la alcătuirea căruia alte adjective ar fi mai aproape de chipul real, nu ezita, îmi plac adjectivele; altminteri, vorbești ca... oarecare în târg (vorba ta, să nu mă exprim altfel - ce s-a întâmplat, iar te simți nebăgat în seamă?); maturizează-te; dacă poți, desigur (personal, cred).

dacă tot se vorbeste aici de cliseul poetic, atunci ce sa mai spunem de aportul interpretativ-comentativ găunos cu perle de genul: fază expirată, formulare nefericită, strofă nu prea grozavă, etc. apoi, e hilar să ghicești timpul de creație al oricărui autor. plus că între excesul liric și prozaicitatea salvatoare nu există o scară de măsurat de la 0 la punctul limită. și e păcat că analiza unei poeziei s-a transformat într-un gheșeft lingvistic. asta am avut de spus cu privire la un comentariu de suprafață.
poezia autosemnalează prin calitatea și autenticitatea ei, începând de la simțul de responsabilitate până la aglutinarea pieselor umane tehnic și spiritualmente.
citit cu plăcere, silvia

\"cineva îmi spune că e bine [dar] că așteaptă mai mult de la mine\". am pescuit randul in cauza si mi-a venit ideea ca bine i-ar sta conjunctiei \"dar\" intre cele 2 propozitii.

Pina la lacrimi ma emotioneaza inversunarea unora care incearca se discrediteze un editor desfiintind un text. Un text care, in constanta mea traditionala, e scris la prima mina si asa va ramine. M-am tot chinuit sa explic ca recomandarea nu e o confirmare literara, dar degeaba.
Costin Tanasescu, daca tot ai semnalat aceasta greseala, de ce nu ai semnalat \"fleshuri\" si nu \"flashuri\"? De ce nu ai semnalat in textul anterior \"ultima boaba de mazare\" si nu \"ultimul bob de mazare\"?
Sebastian Brestin, eu zic ca ar trebui sa te opresti. Ai demonstrat ce era de demonstrat. Ca fost editor te rog doar sa-ti porti razboaiele personale in pagina ta. Eu nici macar beat sa fi fost nu as fi facut ceea ce ai facut tu la offtopic. Indiferent cit de prost ar fi fost un text.

descrierea unui cotidian când terifiant, când tandru apocaliptic, pare că nemulțumirea de supraego a evadat din Les Fleurs du Mal...

si inca ceva: nu sunt de acord cu genul asta de fotografii aici. imaginati-va ce as putea pune eu, pentru ca pana la urma, tot ceea ce facem pana dam coltul, ar fi cam acelasi lucru. nu am nimic cu autorul. a nu se intelege gresit. multumesc

Nu vreau sa ma intelegi gresit:
1. Cineva m-a intrebat daca imaginea de final e reala. Poza e la comentarii si nu in text. Aveam si poza cu testicolul linga geanta de piele, dar am zis ca nu mai fortez limitele.
2. Care e diferenta intre poza asta si tale in care ti-o bagi si ti-o scoti fara absolut nici un sens si fara urma de poezie, doar sub pretextul ca ai un spatiu virtual unde sa ejaculezi?

poza asta si textele tale

Un pic retoric și fără pretenții:

Care este diferența dintre
\"un testicul din care încă mai ies aburi\"
și
\"un os/un craniu/o inimă/o gură/un ochi/o arteră (etc.) din care încă mai ies aburi\"?

Diferența este ca cea între știrile de la ora 5 și un documentar BBC.

Așadar, ideal este ca poezia să bată fotografia sau/și ca fotografia să devină poezie. Dacă nu, este doar jurnalism de duzină (vezi \"yellow journalism\").

SAU un nou gen pe care poate o să-l patentezi tu - poezia ca știre (sau știrea ca poezie). Nu glumesc.

Cu aceeași apreciere,
Li.

asta e foarte adevărată, în sensul ieșirii dintr-un cocon: te simți ca un bloc de sare care se face mic tot mai mic
pe măsură ce-l ling animalele

mi-a plăcut. așa trăim, murind, o știm, o simțim. unii spun că așa creștem, de fapt. animale și noi. ceva mai sus.

și apoi discuția despre zbor.

aripa bună îmi pare deci acolo unde se ia pauză de la relatat și se trece la spus.