antiplacebo

îmi place acest crescendo care culminează cu \"acolo în centrul urbei
se nasc ordinar alți și alți pui de struț\". lașitatea este, probabil, una dintre \"calitățile\" omului.

în tot poemul se simte curajul de a afirma \"nu sunt o luptătoare\".

o literă care trebuie înlocuită: \"trisțeșea\"!

Ottilia Ardeleanu

Multumesc.

nu știu de ce, dar cred că titlul inițial era mai convingător, cu repetarea lui, cu tot. asta e percepția mea.

tot mai trebuie schimbată o literă: \"trisțețea\".

am recitit cu plăcere,

Ottilia

mai mult mi-a plăcut:
\"dacă în tristețea mea și-ar face cuib tristețea întregii lumi
să mor odată cu aceasta\".
O poezie a propriei meditații.
LIM.

acustic, o stare de spirit bine redata, finalul ar fi de revazut, fiindca poezia nu trebuie sa reprezinte un privilegiu, ..se nasc \'ordinar\'?
\"tristetea intregii lumi\"..suna excesiv aici..\"daca in tristetea mea si-ar face cuib t(T)ristetea\" ar fi suficient(cred eu)

..merita un alt final poezia

cele bune

nu înțeleg rostul inversiunii \"latente energii\", mai ales câtă vreme topica firească, \"energii latente\", evită și acel \"e_e\", care sună ca o diluare.

și, plăcându-mi întreruperea de la \"din/inspir\", faptul că acolo se decide un alt ritm, o trecere în cealaltă jumătate a lumii din text, nu înțeleg finalul. mai ales că se resimte ca o găselniță scoasă în evidență.or, ironia și senzația de dezabuzare sunt oricum acolo, în text, deși latente, ca să zic astfel. latente în sens de subtile, ceea ce este de preferat, cred. iar finalul, așa cum e acum, aduce, în acest context, o explozie prin care se anulează implozia ce arde, până la el, ca un fitil.

asta e titlul. poate ca voi reveni... sa dau si unele raspunsuri. nu am nicio stare, inca. multumesc, tuturor, de ziceri.

Îmi place acest ritual de intrare in ritmul cosmic! Hm, si tristetile ce frumos se asaza in vers, memorabil! Salutari, cu drag!

Multumesc mult, Ioana, m-ai induiosat, asa incat imi vine sa sterg strutocamilele din final :), sa gandesc pozitiv... Serios: cred ca ultimul rand al textului trebuie sa fie \"peste vreo zece acoperișuri acolo în centrul urbei\". Ne mai auzim (sunt, acum, dintr-un somn intrerupt, asa de parca...)

Interesant este compartimentul in care plasezi starea, si dealtfel o dozezi. Pare un \"ashram\" locul in care experimentezi -iluzia luptei- pe care o duci cu tine insati, gresesc, mai degraba cu cea care se simte mai putin dorita, chiar neiubita. In fiecare dintre noi se regaseste \"acela\".
\"Asanele\" tale sunt distribuite la prima vedere judicios, dar nu isi gasesc \"Chacrele\"...
\"deschid pumnii să iasă din mine latente energii de care
nu am nevoie/nu am nevoie mă auzi tu cea din trup cea din suflet cea din/
inspir\"
Gasesti relatia inversa exercitiului in sine(respiratia) neterminat(fara deschiderea geamului intr-un inceput) si percutezi. Prin deschiderea acestuia.
Se vede lupta pe care o duci cu viata prin nemoarte...
\"dacă în tristețea mea și-ar face cuib tristețea întregii lumi\"..
si se mai vede deasemenea cu ochiul liber si o alta(lupta), cea pe care o duci cu moartea prin neviata..
\"să mor odată cu aceasta..\"
Finalul..\"se nasc ordinar alți și alți pui de struț/
o/ cămile\"
...nu stiu, nici nu vreau poate sa stiu. De fapt nu il recunosc. Poate fi detasarea fie ea pe deasupra acoperisurilor, zece la numar, a eu-lui tau ragasit. Este un joc pe care il sti cu siguranta mai bine decat oricine altcineva.
te saluta..templierul

cred ca asa se va numi unul dintre volumele mele. te-am ascultat cu mult interes, Cătălin Găian -Konig.