Nelia Viuleț

Te-adun din ploile de soare, Prin care te ascunzi ușor. Întind o mână și mă doare, Că nu apuc decât un dor. Te văd prin ploile de soare, De unde îmi apari discret. Brațele le-ntind spre

Privește ... ! Ninge! Uite fulgii de zăpadă cum cad unul câte unul în palme! Se aștern tăcuți în părul deja nins ... pe fața peste care lacrimile au lăsat urme adânci! Ninge în suflet! E rece!

Viața mea ... picturi fără nume Viața mea ... picturi fără culoare. Le-am adunat din vis de noapte Le-am desenat cu mâini tremurânde. Picturi fără chip, picturi nedeslușite Un dor neatins din

Viața-i a noastră...și dulce, și-amară Suntem prinși în lanțuri ce-aduc doar durere. Cu lacrimi vărsate pe-o culme înaltă Privim către vise, ce-aduc fericire. Umblăm azi prin lume purtați de

Astăzi cerul îmi plânge...îmi plânge cu lacrimi ciudate, cum n-a mai plâns niciodată, nici ceața nu vrea să se mai lase peste pământul ud. Cineva mi-a spus că acaju-ul nu e o culoare, ci e un

Dac-ai fi zâmbet și viscol și gând vino nechemat, dar vino curând. În sufletul meu ostenit te așează cu mâna alină durerile care își fac tot mereu adâncită cărare și dă-le, din lacrimă, rază.

Aseară m-am simțit cuprinsă de un dor de tine. În noaptea întunecată, când stelele se arătau aducând lumina cu ele, mi-aș fi dorit să fii cu mine și-n ochii tăi să-mi scald privirea încețoșată de

Taine adânci...în imens infinit sunt ochii trădători. Ei spun adesea ceea ce nici măcar sufletul tău nu vrea să audă, ei cântă adesea tăcerile cuvintelor tale ca niște menestreli ai zbuciumului tău

E seară. La fel ca-n alte seri, mă plimb pe strada Singurătății. Aici, e atât de pustiu...deși, din când în când, se aude ecoul altor pași, la fel de singuri, ca ai mei. Se-aud de departe, apoi mai

Gândurile mele sunt cuvinte nerostite ce stau agățate de o margine de vis, o margine de care cu greu se pot desprinde! Gândurile mele au cântec de dor, au dragostea-n ele, au dorul ce cheamă din

La margine de timp cântă cuvintele adunate în chip de suflet. În zborul lor, au adunat din drumul vieții, iubirile ce ard în sufletul gol. Le aud cum se-mping să aducă în dar cântecul ce flutură pe

Gânduri cad printre rânduri cad în tăcere în lumea noastră fără speranță cad ucise de tăcere, dorință, speranță, durere. Tăcerea! picuri se preling lăsând dâre de lumină ce se

Tu simți durerea mea urcând în mine ca un fior ce-ncearcă să-mi cuprindă întreaga ființă...? Mă dor rănile ce strălucesc prin ochii tăi, dar mi-aduci în suflet o caldă îmbrățișare înfășurată în

Pașii mei merg spre lumi neștiute, nimeni nu-i vede, nimeni nu-i simte, și mă afund mereu de-a lungul clipelor ce trec pe lângă mine. Voi lăsa doar timpului aceste momente de uitare ca să pot trece

L-am găsit în amurg, dansând cu ploaia. Am chemat norii și i-am implorat să mai cânte ca să fur o clipă din privirea revărsată peste chipul lui. Și când norii au tăcut, am început să plâng, iar

În prag de clipă, ți-aș deschide larg brațele sufletului și te-aș primi în mângâierea ce stă să se zbată între început și sfârșit. Aș lăsa în calea ta, în drumul tău spre mine, doar florile iubirii,

Ne-amăgim în amurguri pline de frumuseți, în dimineți pline de iubire, de înțelegere, de tandrețe, cu iubirea ce sufletul o simte, cu iubirea pe care inima o vrea! O așezăm în straturi de o anumită

Îmi trezesc sufletul, să coboare din visare, să-mi adune gândurile de dorințele neîmplinite, să privească în sus și să întâlnească cerul, să privească în jur, să se încălzească la soarele blând ce

De ce visăm atât de mult să fim doi?! Să mergem diminețile prin brumă Iar serile, oricât de târzii ar fi în noi Să țesem povești de dor cu raze de lună! De ce visam atunci că mă strângeai în

Aș vrea să-mi spui mereu aceste vorbe...n-am să plec...! Aș vrea mereu, de lângă mine să nu mai faci un pas... aș vrea pe brațul tău să-mi culc cu grijă capul. De lângă mine, nicicând să nu mai

Aseară mă pregăteam să țip, să spun cu voce tare: e prea mult! Prea multă înghesuială, prea multă fugă inutilă, prea multe eforturi, prea multă singurătate, prea multă indiferență, prea multă

Cu degete albe, luna îmi mângâie urma sărutului tău. Zâmbesc prin somn și, fiindcă degetele lunii au finețea degetelor tale, întredeschid ochii, în speranța că te voi vedea pe tine. Văd mai întâi

Ce faci domnule Destin? Îți mulțumesc pentru secunda de adevăr din care îmi dai să respir. Lasă-mă doar pentru o zi să-ți fiu confidentă. Ajută-mă să străpung aparențele și să descopăr ce se ascunde