Nelia Viuleț

Auzi? Auzi cum cad picăturile de ploaie? Uite una, încă una, încă una! Vaaaai câte sunt!!! Așa curg în sufletul meu lacrimile ce mă întunecă și-mi aduc durerea. Dar oare de ce? De ce e nevoie să le

Am strigat și a venit lumina, și temător, cu mâinile la spate, am navigat, prin tot ce știu acum și vântu-mi bate-n spate. La cârma sunt... dar până când să pot să lupt cu mine în a mea

Ne naștem împotriva voinței noastre și murim împotriva voinței noastre...în pauza dintre cele două, trăim sau încercăm să trăim. Încercam să fim fericiți, încercăm să ne bucuram de soare, de

Nu mă bat cu vântul sau cu căldura, nu-mi plac bârfele dar nici nu bârfesc, nu mă lupt cu dragostea pentru că vine ea la mine, atât îmi doresc să spun despre a mea persoană dusă de valul tăcerii și

Aș bate cale lungă peste mări și țări de-aș ști că te găsesc în astă lume. În liniștea unui schit dacă te-aș găsi, m-aș face șoaptă de înger și aș pluti din stea în stea pe o rază de cer, doar dacă

Mă iei de mână și mă duci pășind încet în ierburi udate de picăturile de rouă. Poposind pe la răscruci, văd viața mea cum se împarte. Bucățile vreau să le adun și să le așez frumos una câte una ca să

E noapte. E atâta întuneric! Dibui prin cameră căutând pe cineva. E prea mult loc în camera asta. Și nici o suflare vie. Doar eu și întunericul. Aș aprinde lumina, dar mi-e frică să nu văd camera

Flori de stele revărsate-n palmele cerului cad blând peste un gând sigur ce mi l-ai dăruit într-un început de drum, la răspântia sărutului, când plângea luna și n-am înțeles de ce alunecau lacrimile.

Destin...ceva implacabil? Nu, viața este o întretăiere nesfârșită de drumuri, depinde doar la momentul respectiv ce hotărâre iau și pe ce drum mă va duce. Dacă aș fi luat altă decizie, mi s-ar fi

Cu lacrima ce poți să faci, ți-ai pus vreodată întrebarea? Aș chema chiar soarele de sus ca razele să usuce lacrima tristă, căci am ascuns-o după pleoape strâns, să nu mai vezi că ea încă

Flori de stele revărsate-n palmele cerului cad blând peste un gând sigur ce mi l-ai dăruit într-un început de drum, la răspântia sărutului, când plângea luna și n-am înțeles de ce alunecau lacrimile.

Mă întreb ce mi-aș dori pentru anul în care tocmai am intrat, nimic și totuși, multe, puțin câte puțin din tot ce îmi doresc! Mi-am dat seama că tot ce îmi doresc pe anul acesta e să îmi deschid

Am căutat adânc în sufletul meu și am găsit liniște. Am scos pumnalul ce ieri mi-a întunecat vederea și gândurile, am zărit un cer albastru și calm. Am simțit o adiere caldă pe obrazul meu, m-am

Nu știu de ce?! Dar simt că se apropie și simt durerea în suflet cum se revarsă. Dorul de tine doare, și știi cum e să te doară trupul de dorul cuiva? Nu, e o durere profundă, ce începe din

De-aș fi un fulg de nea, m-ai strânge în pumnul tău să mă topesc, să mă transform într-o picătură de apă și apoi încet, să mă evapor și să dispar. M-ai strânge dacă ai ști că mor și că nu am să mai

Strânge-ți aripile sub tine și dormi, înger al cruntei nepăsări! Din lacrimi am clădit noua încredere și nu vreau să o înspăimânți cu zbaterile tale zadarnice. Am citit jalea din privirea tulburată

Eu cred. Știu că există undeva un om care îmi este atât de drag și pe care îl chem cu sufletul ars de dor, chiar dacă nu l-am văzut niciodată. O ființă fantastică, cu chip de om, din rouă și foc,

Aho, aho copii și frați Stați puțin și nu mânați Pe AGONIA să vă logați Și scrierile să le citiți... Mâine anul se-nnoiește Site-ul iarăși se pornește Și începe a trafica Pe la web a

Și muntele înalt și marea largă ești Cuprinse într-o bizară și tainică îmbrățișare Și totuși triști sunt ochii-ți de-i privești Căci toate trec și încă o clipă moare... Dar vine alta ce ne

Va veni un timp când năuciți de atâtea vise albastre, vom aluneca însingurați peste lucruri ca niște fluturi triști cu aripile frânte clipind mereu mai stins și mai departe până când palma răcoroasă

Primiți un colindător rătăcit? Nu vreau bani, nu vreau cadouri, vreau doar să vă cânt bucuria pentru renaștere, pentru bunătate, pentru milă și iubire! Nu sunt ale mele, nu dețin eu atâta bucurie în

Te nasc din cuvinte scrise cu degete înmuiate în sufletul meu aflat în răsărit, mereu în răsărit, de când te am pe tine. Te reconstruiesc privire cu privire, gest cu gest, zâmbet cu zâmbet, amintire

De ce lumea trebuie să plângă? De ce trebuie să suferim atât din dragoste? Eu nu pot înțelege de ce atâtea lacrimi. Nu poate fi fericirea împlinită fără ele? Și stau și plâng în continuare, de mila

Noaptea vine peste noi deopotrivă, vine pe neașteptate și pleacă fără să știm, adânc cufundată în visele ei adunate, vise frumoase și odihnitoare, vise grele și înspăimântătoare, toate vise, dorințe