Nelia Viuleț

Ai plecat, acum mergi pe drumul tău. L-am lăsat să plece. Oare unde s-a greșit? Oare cine este vinovatul? Să ne uităm la fiecare. Tu nu a iubit suficient de mult încât ți-ai permis să te îndoiești de

A existat o noapte de vară, a existat un vis. Nu m-am trezit nu într-o dimineață, ci m-am trezit într-o seară. A existat o noapte și noaptea visele te-mbrățișează și noaptea visele sunt singurele

Te-am așteptat mult timp și nu ai venit, probabil nu m-ai găsit. Mi-am zis că timpul se scurge și nu voi reuși să te întâlnesc niciodată, apoi m-am hotărât să te caut. Te-am întâlnit, am crezut că

Neliniștea grea și gândul ce doare îmi alungă somnul și ochii încep să mă doară. Aveam să înfrunt o altă dimineață fără să pot să-i spun că îl iubeam, o dimineață plină de lumină. Cafeaua este mai

În zare, pe cărăruia ce șerpuia, pe întinsa câmpie de nisip, sub soarele arzător al deșertului, se vedea o siluetă, dar nu-ți puteai da seama ce ar fi cu adevărat: o umbră, un pom, o furtună. Putea

Cu gândul rezemat de-o așteptare respiră-mă din florile de salcâm ce sunt în părul meu pete de culoare, într-un vis trăit pe tărâm nevisat. Neliniștea mea să o rupi pe din două ca să mă înveți ca pe

E noapte, o noapte tristă, dar frumoasă iar luna și-a făcut apariția pe cer. Ce lună! E lângă mine, îi simt tristețea, îi simt singurătatea. Aș vrea să îl ating, dar nu pot, visez cu ochii

Ar fi minunat dacă am lua în considerare fiecare vis, fiecare gând pe care nu-l rostim, pentru că nu se știe niciodată care din ele ne poate aduce...împlinirea. Am decis că este mai bine așa, să las

Un înger îmi șoptește dulce la ureche o poveste, ce nu are nicicând corespondent în realitatea de zi cu zi. Acum sunt doar crăiasă și-ți împletesc un cântec, ce se dorește unul de iubire, plin de

Ascult tristă, mâhnită și singură cum cresc în pădure copacii trimițând în neant vântul și norii ce sunt respirațiile lor. Privesc cum umbra mea apare și dispare. Nu mai e o minune cum gândul meu e

Cum să trăiești frumos fără iubire, să umbli ori să zbori, să cuprinzi neliniștea din diminețile târzii și pacea din amurg cu o privire, să înoți printre flori, să te bucuri de tot ce este frumos?

El, departe; ea, aici; el, singur, descurajat de viață și de tot ce este în jurul lui; ea, neîncrezătoare în oameni, în ea, în viață. Două suflete ce se caută și nu se găsesc niciodată, două inimi ce

E liniște în suflet, e liniște cu tine vorbindu-mi. Ai plecat de mult, de mult, de aproape o oră, o oră fără margini. În aer mai plutește încă arșița ultimei îmbrățișări din pragul ce ne trimite în

E noapte. E atâta întuneric. Dibui prin cameră căutând pe cineva. E prea mult loc în camera asta. Și nici o suflare vie. Doar eu și întunericul. Aș aprinde lumina, dar mi-e frică să nu văd camera

Îmi simt trupul învăluit în firele de iarbă crescute din iubirea ta, o iubire ce adună boabele de rouă și căldura zilei, o iubire nebună ca boarea ce mă infioară și mă trezește la viață. Îmi simt

Mi-am scos din nou aripile de la naftalină și plutesc printre curcubee în tonuri de gri, prin locuri prăfuite, prin stropi albi, prin stropi negri. Am depășit amintirea vagă a unor timpuri

Într-o seară m-am apropiat de marginea unui lac, vroiam să-mi ucid griul din suflet, înecându-l în verdele nuferilor din mijlocul lacului. Cu gândul gol, cu sufletul gri, m-am apropiat de tine, am

Am pornit pe o cale a inimii ca să caut iubire. Nici un obstacol nici un răspuns nu mi-au întâlnit pașii. Doar un ecou undeva în abis m-a făcut să mă opresc pentru o clipă. Un ecou fraged, liniștitor

Când au trecut anii peste tine ca și un viscol neîntrerupt de ierni fără sfârșit, iar trupul îți este mult prea împovărat de durere și singurătate, te simți pustiit, te simți neputincios în fața a

Drumul m-a atras întotdeauna, m-a chemat atunci când se simțea singur, când nu avea cu cine vorbi. Și eu îi auzeam chemarea, alergam desculț spre el și împărtășeam gânduri, muzică sau tăcere. Cât e

Noiembrie, același drum de ieri, același drum, când, urcând, aveam impresia că voi fi primul om ce voi atinge cu mâna soarele. Era atâta lumină, atâta căldură, era atât de frumos! Nimic nu-i veșnic,

Cu ochii în lacrimi caut spre cer și implor alinare divină pentru că e ziua în care altarele cad și nu mai există lumină. Prin labirintul nopții merg, dar nu există scăpare, spre lumina firavă alerg

Viața este un dar, viața este o pedeapsă? Suntem pedepsiți să trăim pentru a răscumpăra greșelile din viețile anterioare. Și pentru a ne face pedeapsa mai ușoară cineva a hotărât să ne îndulcească

Ascultă-mă vorbind cu ochii deschiși spre înăuntru, adormită, cu toate simțurile treze. Ploaie, pași ușori, rumoare de silabe, apă și aer, cuvinte fără greutate, ceea ce am fost, ceea ce sunt,