Ninge în suflet

Privește ... ! Ninge! Uite fulgii de zăpadă cum cad unul câte unul în palme! Se aștern tăcuți în părul deja nins ... pe fața peste care lacrimile au lăsat urme adânci! Ninge în suflet! E rece! Frigul îmi pătrunde în trup! Nu ești aproape de mine, dar simt cum încerci să-mi alungi fulgii jucăuși de pe fața îngândurată. Te văd prin ninsoarea ce cade, te văd printre picăturile ce s-au format din fulgii căzuți peste chipul meu. Nu ești aici ... ! Te strig în gând să-mi apari de dincolo de noaptea ce stă să se aștearnă albă și întunecată. Nu ești lângă mine și fulgii jucăuși încearcă să-mi alunge din suflet durerea de a nu te avea aproape de inima mea smulgându-mi din adâncuri un zâmbet al bucuriei, ca să te pot vedea în vis, ca să te pot simți strângându-mă în brațe. În zăpezile albastre răsărite între noi, prin gerul de nepătruns, prin albul ce-ți ia privirile, aștept cu dorul în mine, o minune să se întâmple și să crească în zorii unei tăcute dimineți ... iubirea dintre vise! Port în gânduri, către stele lucitoare, raza de lumină ce este acoperită de îngerii care ne păzesc inimile întristate. Întind brațele către tine, vreau să te ating, vreau să te simt! Dar zăpada rece e între mine și tine, căldura brațelor topește fulgii ce vor să se aștearnă înaintea mea. Îmi strâng mâinile la piept, închid ochii și privesc înalturile bolții întunecate. Din nopți în care așteptarea și-a așternut năframa albastră, zăpezile se aștern ca o lumină vie peste veșnica iubire ce s-a născut și nu poate să mai piară.