nandi vardeanu

Ambalajul meu - ce cretin! - se sparge de toate regulile; ambalajul tău, răgușit, își caută prin laringe fonemul. Ca și cum substanțialul derivat al unei funcții ne-ar modifica - odată cu apa -

prin iarna ce poartă letale cătușe de gri mohorât, iubirile noastre fatale se strâng, ca dracii, de gât când văd atâția schiori pe role de cauciuc iar savana trimite

așa ai fi putut să te închizi într-o sticlă un minim de speranță mai plutea undeva un țărm un fiord o plaje ar fi luat foc undeva așteptarea s-ar fi terminat ai putea fi aici în sticla arămie

...și supărat de inconfort mă uit, ca mâțele-n covor, cum pleacă zilele din port, spre nicăierea, pe-un vapor. aud trompetele cum sună asaltul nopților pierdute și, strânsă-n brâu, o

vopsește coridorul cu tăcerile ei cu privirile care lipesc pe ziduri păsări irmizii o urmăresc dintre ferestre cum le închide pântecul între virgule fermă și cu gesturi de paing altfel

plecăm, c-o bornă prinsă de șiret, atrași de-un țârâit circumvolut, de-o moară care urcă pe siret cu pânzele umflate de strănut. plecăm, târâș, pe burtă și pe coate, dispuși la fel și fel de

în țara lui soare-dispare, în cârciumile pline de smog, iubirea toarnă-n pahare din țâța deznădejdilor grog. în robă de siropuri caline flutură nostalgii de opal prin ferestre înghețate

se aude se aude goarna trupurilor nude suflul brizelor se ține de catarge languroase când se zbat simandicoase vise adolescentine cam porcoase cam porcoase lac de spume lac de spume iese-n

viața se înclină din temelii oarecum din călcâie dar cu prudență știe că moare singură cine va plânge că dincolo de tunetul luminii îngerii se vor întoarce în oameni si prin biserici lumânările

nu mai sunt din timpul acesta. zilele îmbracă decorul cu vazele altor dinastii; clipele se debarasează de mine, de oasele albe, albe, și se scurg în podele până încep să pută… caut, dar căutarea e

am văzut cum te-ai oprit o clipă ca într-un film arghezian - lasă, știu că nu există așa ceva, dar de-abia plecaseși când am realizat că timpul nu mai curge că a rămas blocat

nicio toamnă nu mai are haz; de atâtea fumuri văd nasol, stau lângă pahar, ca-n alcatraz, c-o privire-n dungă, de mongol. nu mai vreau să știu ce arătare pune peste vii un strat de

și trenuri lungi mureau pe șine cu toate gările închise iar doamna toamnă-și însușise periplurile clandestine. cutreieram prin spații goale, iubirea mea, de ani întregi, iar ușa tristelor bodegi mă

se strânge tot și se crispează, abia mai urcă-n frunze mineralul; dă să sufle,-n scorbură, mistralul; coșavele, prin văi, se-ncorsetează. a îngheațat, în jur, potențialul, austrul a intrat în

blazarea se infiltrează fluentă ca o bacterie aclimatizată apatiei generale cine să-ți mai spună cum să cizeleazi cu mâinile atenția când pe scenă visul se mimează cu pantalonii în

Pot să te rănesc, primăvară, Să-ți rup amenții gingași; Să-ți înfig în harta solară Doi ghimpi de gheață trufași. Nu-mi spune nimic!... Faci parada De-nșiră-te, iar, mărgărite! Dar pot să te-ngheț

Există și este bine Că sunt și că pâlpâie În așternuturi, ritmice... Că stratificate pe tipsii, Uneori caline, alteori tipar, Devin răspunsuri intermediare Atunci când întrebi: Îngere, Cum

printr-un parc bolnav de toamnă din orașul meu bolnav a trecut, zâmbind, o doamnă cu cățelul ei lingav; a trecut seducătoare spre-ncifratul meu serai cu instinctele primare desfăcute-n

Nimic, din asta, nu mă scoate, Pot să mă pun cu susu-n vale, Mai mult de-atâta nu se poate, Voi fi mereu un coate goale. Un linge blide prin cantine, Un dus cu pluta, mort de foame, Un visător de

la revederile clasate se pierd odată cu cocorii, pe axe de coordonate pun alte puncte iluzorii când se strecoară-n reverie seara de toamnă-ntârziată și soarele-ntr-o veselie bea

tot ce pun pe note, tot ce scot în lume, nu-i decât roitul unui mic folicul ce îngrămădește lacrimi peste glume până-și umple singur sacul de ridicul. șmecheraș de urbe, via

sunt așa de speriat încât statuile își deschid rănile să-mi ascundă celebritatea un fel de electricitate cu unghii pentru care am oprit mersul apelor domnilor nu vedeți cum îmi albește de