nandi vardeanu

la marginea dinspre început a sfârșitului de secol, se odihnea într-un hamac Pătruman superdiabolicul. înalt, cu o constituţie inspirată de cea belgiană, avea ochii verzi ca algele mării pe plaja

și bătea un vânt cu scântei printr-o toamnă de vise mărunte, treceau pe bulevarde femei venite din veacuri defuncte. de rochițe, în culori deocheate, într-un susur ușor remanent, fanfare de

luminile vin atât de întârziate încât între ele și răsărit nu mai sunt decât străzi cu sens invers în mână strâng colțul unei cărți și aștept imnul de dimineață al cocoșilor nu se vede nu

anton toarnă beton, pe-alei, marcu-și întărește arcu’: good morning, domnule esarcu, dimineața asta iar sunt clei. dimineața asta iar bat parcu’, iar-s în căutare de femei, de chilabaleală,

umblu cu vorbele după mine și parcă duc stoluri de păsări răgușite la poalele unei păduri de zăpadă nu le pot da drumul să cânte nici să zboare se pune ceva între noi și scârțâie ca

mai pun un pahar sticla își dezmorțește încheieturile de ce mai beau îngerii au dureri transparente numai noi oamenii le facem opace le înghițim zilelor de naștere și de moarte de parcă ne-ar

te acoperi seara cu cearșaf peste ochii plini lași afară toate începuturile și aștepți să ți se golească buzunarele de rele doctorul coborând peste halatul lui alb croit maiestuos din

mă uit la sânii de argilă, la mersul cutremurător şi-ascunsă bine, sub axilă, îmi bate-o coastă din picior nu ne cunoaştem, momentan, dar ne-om găsi la marea moartă şi-n grotele de la

ceasul mă conduce zi de zi, după voia lui, milă cu milă... mă ciocnesc de oră, mon ami, fără aprobare sau ștampilă: ora când lovit de insomnii merg pe străzi ca apa la

din gura ta ieșea austrul și cădea-n bălți de uluială când eu, cuprins de fierbințeală, mușcam din coapse să-ți simt gustul cu colții mei de urs ilustru - ce colți aveam!... și ce

Ambalajul meu - ce cretin! - se sparge de toate regulile; ambalajul tău, răgușit, își caută prin laringe fonemul. Ca și cum substanțialul derivat al unei funcții ne-ar modifica - odată cu apa -

prin iarna ce poartă letale cătușe de gri mohorât, iubirile noastre fatale se strâng, ca dracii, de gât când văd atâția schiori pe role de cauciuc iar savana trimite

așa ai fi putut să te închizi într-o sticlă un minim de speranță mai plutea undeva un țărm un fiord o plaje ar fi luat foc undeva așteptarea s-ar fi terminat ai putea fi aici în sticla arămie

...și supărat de inconfort mă uit, ca mâțele-n covor, cum pleacă zilele din port, spre nicăierea, pe-un vapor. aud trompetele cum sună asaltul nopților pierdute și, strânsă-n brâu, o

vopsește coridorul cu tăcerile ei cu privirile care lipesc pe ziduri păsări irmizii o urmăresc dintre ferestre cum le închide pântecul între virgule fermă și cu gesturi de paing altfel

plecăm, c-o bornă prinsă de șiret, atrași de-un țârâit circumvolut, de-o moară care urcă pe siret cu pânzele umflate de strănut. plecăm, târâș, pe burtă și pe coate, dispuși la fel și fel de

în țara lui soare-dispare, în cârciumile pline de smog, iubirea toarnă-n pahare din țâța deznădejdilor grog. în robă de siropuri caline flutură nostalgii de opal prin ferestre înghețate

se aude se aude goarna trupurilor nude suflul brizelor se ține de catarge languroase când se zbat simandicoase vise adolescentine cam porcoase cam porcoase lac de spume lac de spume iese-n

viața se înclină din temelii oarecum din călcâie dar cu prudență știe că moare singură cine va plânge că dincolo de tunetul luminii îngerii se vor întoarce în oameni si prin biserici lumânările

nu mai sunt din timpul acesta. zilele îmbracă decorul cu vazele altor dinastii; clipele se debarasează de mine, de oasele albe, albe, și se scurg în podele până încep să pută… caut, dar căutarea e

am văzut cum te-ai oprit o clipă ca într-un film arghezian - lasă, știu că nu există așa ceva, dar de-abia plecaseși când am realizat că timpul nu mai curge că a rămas blocat