solomonari, de voie, și de nevoie-nchiși
în pietrele de apă,
dezvaluie o strună mereu fără de pleoape,
și-o lume incoloră
c-o ceată de hrisoave,
ce șed jos închistrate, în sâmburi de
La seceriș cu-n snop de raze
Și cu căldări de soare pline,
Venit-ai să-mi încerci curajul
Aripilor de cheratină.
Să-ți seceri în cale bordeie ce dorm
Apusuri de salcă pustie,
Să-ți plângă în
mă rumegă lumea asta, cu toată ziua ce-am uitat-o
acasă în podul de sticlă de peste spatele tău gol
lăsat pe marginea patului, in pripă
privit cum rămâne amintire
descărnare și cenușă
uitare.
încremenire de frunze, zace
aurul în mine-n mii de cătușe
capcăunii mă pradă de vise
cu solzii de scâncete scrise
pe platoșe dese, mărunte
îmi spune pădurea că-s ființele mute
de dragul golirii
mă amețește.
judecă strâmb, privind drept înainte,
peste mine,
lumea cavernoasă a eului meu linear.
ramâne,
ca să nu lase urme de șters viața,
piatră.
numără locurile noastre de
La amiaz, și-apoi spre seară,
te citeam în cărți de joc
să-ți răspund la intrebarea:
„Dragă, unde am eu loc?”
Nevăzute, ne-ntrecute,
stau culcate mii de ciute
sus la tâmpla ta cea
ai putea liniștit să renunți la ideea de-a fi tu însuți
de vreme ce paralela predefinită a străzii
sub cupolă nu e mai veridică decât
prisma ciclopică a zilelor tale.
și-ai putea să uiți
îți simt toate palmele alb lărgite peste gură,
mai jos de cuvinte...
și răsfirate, și rupte pe-un fir de răsură
învolburatele stihuri se-apleaca să-ți spună
„aproape-ai ajuns, aproape-ai
vazută din partea mea, lumea părea mai
albă și mult mai decolorată
din loc în locul zilelor de mai
cu scăldări în soare și-nșiră-te-margăritare.
sticliri de vreascuri vrăjite
săptămâni vagi, cu sâmburi erogeni pe ceafă
și cearceafuri risipite-n ploi măcinătoare
mă-ncolăcesc pe rând
în zimți de sunete.
clipocești apăsat
la poarta unor meri nefructifiabili
prea
Mi-au străvezit degetele, stând așa... întinse
între curcubeu și asfințit,
alungite leneș.
Mi-au coborât glasurile între mere și penele
zânelor din lalele, cu petece scrobite de soare
pe
am uitat dacă am mai făcut dragoste aseară
și ieri era la fel de ceață la noi între ferestre
încât zâmbetele s-au împleticit și-au pierdut rostul
de-a mai vizita o ramură de mai ploios
și-o
O să zbori iar în tine, o să-ți restabilești
regatul în cumplită muțenie
și visele în drojdii pe fundul butoiului
unde zac înnecate speranțele mele.
Dar mai soarbe o gura! si încă una...
Am obosit
să mai renasc a mia oara din spume de mare
coralizate savant
între câte un perete de opal
și altul zidit fad din opaițe de turtă dulce,
cu pui semeți cocoțați
în turle de
mi-au zăbovit colibri pe șira spinării
și-au contopit măduvile
cu mierea din cupele lor de șampanie.
pișcoturi au servit berzele,
de-abea scoase din cuiburi,
cu liniștea cerului ciufulită
îmi frămânți colțurile cu
câte-și-trele brațele odată.
cum? nu mai ești întreit?
și eu care te vedeam însutit mai
aproape și mai vag deschizatura în cer
să-ți fie reazem la ceas de
motto : nu știu dacă sunt un filozof care visează că este fluture, sau un fluture care visează că e filozof
prafuită, zac între celulele dese
și-mi trag răsuflarea,
simandicoasă ca o doamnă
pata de raze pe sabia cerească
înconjura buze cu carne de-aramă
și împietrite licăriri de spaimă
în tresărirea zilelor deșarte.
am mai mușcat din măr, cu sete nebună,
și altadată... a fost la
flori regurgitate de o matcă
straveche
veghează lunci bosumflate
de-cu-seară;
broboane de miere vâslesc
vâscos prin venele timpului
și timpanele vremii
țiuie a singurătate;
voiam să-mi asum
șerpii salahori ai laptelui
de noaptea trecută
își zbârnâie copitele
pe lângă ochii zâmbetelor tale.
mă-ncredințezi că o să zboare-n curând,
că-s doar stalactite
legănâdu-se-n somn
pe bolta
Intretăieri de pagini albe
cu leșinuri constante și impudice
lasă în urmă franjurii unei păduri
ninsă de soare.
Niște poze, răsucite mai des
și toarse pe o liră strâmbă,
un pian și-o
Am impresia/ senzația/ părerea
că mă pierd într-o topitură
de tu și eu,
niciodată noi,
și nicicând despărțiți.
Mă amețește/ uimește/ ademenește
ideea de-a nu mă putea conjuga
la timpul
azi n-am mai scris nimic;
poate doar niște zahăr pe botic,
și niște fructe împletite-n plete,
cum poartă fetele cochete.
mai ieri, îmi vine-acum să-ți zic-
purtam cercelul în buric
și-n salbe
