de-a curmezisul, printre boabe de sulfina,
se-anina cersetori acizi,
cu laptele scazut in vine
si greierii pe dupa urechi pititi.
latite, cat de-o palma peste luna,
vestede aripi clatina-n
fulg de ceata rasucit pe lama
de lupta a criogenatului viteaz
de marmura.
muget de seara sub laptele norului
aduna pe aripa
cugetul d-intai al fiintei.
ridicare spre varfuri cu uimiri si
Mi-ai amortit arterele
Si venele mi se scalambaie
Catarandu-se tot mai adanc in
Scoarta cereasca.
Mi-am prafuit, se vede, degeaba retina.
Din picurii de nisip,
Bolnav de geana stanga,
Tu
Ia-mă cu tine în gând,
pe pleoape de lună...
curgeri de azi înspre ieri,
ne leagă-n cunună.
Mă potolește rar și aprig vântul,
rostire în chenar apos...
lasat-am pe masă cuvântul
și luntrea
La seceriș cu-n snop de raze
Și cu căldări de soare pline,
Venit-ai să-mi încerci curajul
Aripilor de cheratină.
Să-ți seceri în cale bordeie ce dorm
Apusuri de salcă pustie,
Să-ți plângă în
l-am văzut adormit la fereastră,
cu aripile defrișate și cu
sâmburele sufletesc mai coborât.
i-am șoptit că plecăciunile se fac
ĩntotdeauna spre răsărit și că
viața trece mereu prin
Te iubeam de dimineață,
în comoditatea ceștii cu ciocolată,
și la amiaz’ la fel,
în pastele cu sos și piper.
Te adoram spre seară, uitată
moțăind în fotoliu, decolorată.
Te-nlănțuiam în
ai putea liniștit să renunți la ideea de-a fi tu însuți
de vreme ce paralela predefinită a străzii
sub cupolă nu e mai veridică decât
prisma ciclopică a zilelor tale.
și-ai putea să uiți
pe trepte-ncărnate, cu solzi de oțel,
și veștede fețe sub trene,
se sting nemișcate, cu aripi la fel,
cu frunze... și-ncălțate-n ochi de ĩnger
mărunte, cu fulgul
mă dori!....îmi mori larg spre fundul văii
în gândul prea preocupat de prăpăstii
ca să te mai găsească în mine și-n minte
peste apusuri slăbite de sensuri
și peste veri fără sâni și ispite,
cu
Ruptă -
Legată-ntre degete-amărui,
Pânza împăienjenitoare
Confruntă floarea mucegailui cu
Dimensiunile celei de-a cincea realități.
Stratificată -
Rămâne mereu în colțuri.
Își uită
La amiaz, și-apoi spre seară,
te citeam în cărți de joc
să-ți răspund la intrebarea:
„Dragă, unde am eu loc?”
Nevăzute, ne-ntrecute,
stau culcate mii de ciute
sus la tâmpla ta cea
chirilice zăbrele se zbat între arbuști
cu fagurii pe buze... în colț cu ochii ninși.
din minut în minut m-aștept să mă răsfețe
cu aburi buretoși și sticliri răzlete
de măr copt, mai brunet din
Ecouri pustii,
din pasari abrupte,
razbat pan la noi
in tipete mute.
Copaci destramati,
in cete lugubre,
isi stramba padurea
sub valuri carunte.
Din sticla opaca-i
dadusei sa
îmi frămânți colțurile cu
câte-și-trele brațele odată.
cum? nu mai ești întreit?
și eu care te vedeam însutit mai
aproape și mai vag deschizatura în cer
să-ți fie reazem la ceas de
șerpii salahori ai laptelui
de noaptea trecută
își zbârnâie copitele
pe lângă ochii zâmbetelor tale.
mă-ncredințezi că o să zboare-n curând,
că-s doar stalactite
legănâdu-se-n somn
pe bolta
Ce-mi spuneai? că-ntre eu și tu
cresc doar păsări mai albastre?
Ce-mi ziceai? că doar în mine
îți încolțesc florile de lut?
Că doar în crevasele mâinilor mele
se pot odihni șuvițele
O să zbori iar în tine, o să-ți restabilești
regatul în cumplită muțenie
și visele în drojdii pe fundul butoiului
unde zac înnecate speranțele mele.
Dar mai soarbe o gura! si încă una...
flori regurgitate de o matcă
straveche
veghează lunci bosumflate
de-cu-seară;
broboane de miere vâslesc
vâscos prin venele timpului
și timpanele vremii
țiuie a singurătate;
voiam să-mi asum
Am dat intai tarcoale afara,
Acelasi cerc, apoi, odaia-ti strange;
Te astept demult intr-o tigara,
Din care numai scrumul plange.
Te asteptam, un melc osos, fara de casa.
Te asteptam, cu
semințe-ntorcânde,
zefire cuvinte,
rămânere-ar ștearsă
uitarea-n morminte!
lăsatele valuri
în stâncă golite,
săpatele vorbe
sub scoici adormite,
cuminte vor sparge
intrarea în mine,
cu
