Poezii

Ruptă - Legată-ntre degete-amărui, Pânza împăienjenitoare Confruntă floarea mucegailui cu Dimensiunile celei de-a cincea realități. Stratificată - Rămâne mereu în colțuri. Își uită

înghețare cu titluri complete înmărmuriri lascive cu gâtul dezgolit zboruri sparte cu fulgul amorțit. cenușă în suflet cer în fiecare sunet zi sub orișice noapte răsună a gol liniștea din

semințe-ntorcânde, zefire cuvinte, rămânere-ar ștearsă uitarea-n morminte! lăsatele valuri în stâncă golite, săpatele vorbe sub scoici adormite, cuminte vor sparge intrarea în mine, cu

amintire culeasă din măceș răsfirat peste văile neclare uită! – peisaj țesut la războiul rar înstrugurat cu măsurări pripite aramă fluturări de

rumegușul de sperante se răsfiră-n zdrențe mute peste păsările slute care-mi croncane pe punte. pe-un pervaz de-opale reci, ne-nfiatele stihii, mă cuprind cu brațe seci de-ale vântului

rugăciunea pe marginile zimțate ale carcasei se scutură treptat, odată cu plecarea frunzelor și căderea păsărilor necălătoritoare. peste gutuia strâmbă, pectina s-a brumărat cu

l-am văzut adormit la fereastră, cu aripile defrișate și cu sâmburele sufletesc mai coborât. i-am șoptit că plecăciunile se fac ĩntotdeauna spre răsărit și că viața trece mereu prin

Încolăcite-n fire de uimire, Mă-mpodobiră două zile, Mă-nveșmântară două nopți. Mă iau pe sus, mă duc spre porți, Mă saltă spre culoare de lumină Mă lasă jos și mă suspină, Cu negrăite

mi-era frică. sub părerile lor contorsionate și pelerinele de ploaie franjurate cu broaște păgâne, mă adunau cu cioburi. … și făclii de plânsete dormeau, culese la umbra unor fețe vinete de

scrisorile de sub piele mă erodau tot mai adânc, până mai jos, ĩnspre inima dreaptă ( vrei să spui că ai uitat: stânga a murit cu tine !) ce-mi ritmează lent, a petec de viață

‘aș putea să scriu cu pietre’, știi, ĩn general utilizam brelocul de la stele, și desenam, ĩn jungla emoțiilor verzi, câte-o creangă mai ĩnflorită, de care-mi atârnam

pe trepte-ncărnate, cu solzi de oțel, și veștede fețe sub trene, se sting nemișcate, cu aripi la fel, cu frunze... și-ncălțate-n ochi de ĩnger mărunte, cu fulgul

de-a curmezisul, printre boabe de sulfina, se-anina cersetori acizi, cu laptele scazut in vine si greierii pe dupa urechi pititi. latite, cat de-o palma peste luna, vestede aripi clatina-n

chirilice zăbrele se zbat între arbuști cu fagurii pe buze... în colț cu ochii ninși. din minut în minut m-aștept să mă răsfețe cu aburi buretoși și sticliri răzlete de măr copt, mai brunet din

vibrez în vițe de vie și viață cu struguri mustoși, solzi fără numere. baca primitivă a evei înlocuiește mărul lui adam.

furate, simtaminte rumene imi zac in poala, peste capul tau palid si amortit cu ochii de-acum orbi... in lenea ultimilor somni albastri ce ne-au incercuit de cateva ori, si-apoi si-au luat

te voi judeca în fiecare zi, cu fiecare fir de pai, țesut în cămașă, și pe fiecare perdea a podului îți voi ridica fulguite castele de mătase, mângăindu-ți sânul stâng, cu genele și izvoarele

se cerne strâmb, peste un cer cu vrejuri de cutremur un vis cu stăreții de fum și mânăstiri în ghemuri. mă-nvăluiesc de crivețe pustii, și vasul de salcăm tot lunecă la vale, pe-un drum cu spinii

plouă cu crâmpeie de adevăr, facut ferfeniță de unghiile naive ale păstoreselor cu chip de silfide. mă-nconjură, fără să-și dea silința, un lapte spumos, cu vălătuci de cretă pe la tâmple și cu

îmi respiră retina a praf lucios... ca și când fluturii s-ar fi oprit să-și scuture mantaua în zorii flautului meu de sânziene, ori ca și cum toți bondarii de mai ar fi încăput într-un săculeț

sub liziera pădurii cornoase, în scoică palidă se oglindesc așternuturi sfâșiate – libertățile mele.

solomonari, de voie, și de nevoie-nchiși în pietrele de apă, dezvaluie o strună mereu fără de pleoape, și-o lume incoloră c-o ceată de hrisoave, ce șed jos închistrate, în sâmburi de

La seceriș cu-n snop de raze Și cu căldări de soare pline, Venit-ai să-mi încerci curajul Aripilor de cheratină. Să-ți seceri în cale bordeie ce dorm Apusuri de salcă pustie, Să-ți plângă în

mă rumegă lumea asta, cu toată ziua ce-am uitat-o acasă în podul de sticlă de peste spatele tău gol lăsat pe marginea patului, in pripă privit cum rămâne amintire descărnare și cenușă uitare.