Poezie
singuratice
1 min lectură·
Mediu
te voi judeca în fiecare zi,
cu fiecare fir de pai, țesut în cămașă,
și pe fiecare perdea a podului îți voi ridica
fulguite castele de mătase,
mângăindu-ți sânul stâng, cu genele
și izvoarele de sub tâmple
sorbindu-ți, însetat de viețile
ce ți-au fost hărăzite.
mi-e foame de venele plăpânde
ale luminilor tale șerpuitoare.
mi-e sete de aerul lacurilor ce te-mbrobodesc
a giulgiu-mparătesc.
mi-e frig, cu somnul tău la piept
mi-e somn, cu viețile tale-n spinare.
te voi opri de la trăiri naive
și te voi culege adormind spre valuri,
încoronată de meșterii furtunii,
cu elaborate și crăiești veșminte;
mă voi revendica abea spre sfârșit
când tu deja vei fi devenit sânger
și gheare și opaiț de veghe
la mormântul iubitelor tale.
012.115
0
Mă iartă dacă nu pot înțelege de unde pornește totul, poate nici nu e dedicată unei făpturi feminine, ci doar unei reprezentări cu trăsături mai apropiate de ideea de \"ea\".
Trecând peste acest mic nod în gât, n-o să te \'judec în fiecare zi\' și o să-ți spun doar atât: continuă să scrii așa cum simți pentru că aceasta ar putea deveni esența poeziei tale.