Ovăzul mustăcios crescut în câmp
Cu paiul gol și ars de soare
Desculț îl calc, cărare bătătorită
În corp de astru, galbene mărgăritare
Se prind de talpa-nsângerată de vreme
Și nimeni nu vrea să
sunetul ascuțit al primului om
a scobit în văgăuna de peste deal
scormonind în pământul înghețat
mai mult de niște viermi uscați
n-a căpătat.
ca o arătare se târa peste ciorchini
lăsând în
Demidulce e vinul ce-mpreună am servit,
În paharele de cristal cu gustul vrăjit
Rugos, la capătul piciorului,
Din înfățișare, un praf se lasă
E-otrava ce ți-am pus
Acum bea-l, ești
Un val se sparge lângă mal
Împins de briza obosită
Un melc galopează pe un șal
E o femeie amețită
De raza ce-a iertat-o ieri
Azi nu se mai întoarce
Ploaia cu găleți de fier
Și vin în
Se-adapă sufeltul în lectură moartă
Găsit în șanț, trezit din vis
Scotocește-n buzunare
Trei parale aruncate în abis
Se frunzărește pagina de carte
Și filele zburdă prin uluce
Menit să car
Ce-amar, ce grijă, ce nevoie
Mai simt când pic-un fir de praf
Și nu e nimeni pământul să-l atingă
În cercuri mari să-l facă a zbura
Deși legat de sufletu-mi mă simt
Cred totuși câteodată c-am
Închegat în asfințit
Te-ai pornit pe plâns
Adormit și necăjit
Te-ai oprit la râs
Mai ai un pas de făcut
Î-na-poi
Mai ai un ceas de pierdut
Pe la noi
Cu chipul tău zvelt
Răcoare-ai
Floarea ochiului și-a scuturat petalele
Privirea de altădată și-a pierdut cătarea
Pe vârful buzelor se odihnește plictisit un zâmbet
Un scaun oftează sub greutate - picioarele
Se dau în leagăn
Muge un tren în gară, la intrare
Se face vâlvă, poporu-i nebun
După vacanța ce se numește mare
Rămâne amintirea culeasă de pe drum
Soarele topește cărbunele sub care se ascunde
Fierul încins
În noaptea asta mă feresc
De griji, de-amar, de prieteni
Merg lângă nucul meu copilăresc
Să mai fur câțiva pepeni
Aștep să doarmă visu-n voi
Să plângă iar pământul
Cântați cu glasurile
Trecând în zare las-o dung-aprinsă
Primăvara, reînvie lumina stinsă
În stoluri, șiruri, rânduri-rânduri
Trec ai vieții noastre sâmburi
Un copil aleargă pe drumul prăfuit
O umbr-a cocostârcului
timpul în fugă de iepure șchiop
alungă neîncrederea
pe-aripa frânt-a ierburilor vii
căldura-și caută ocolu\'
în colț de bancă ruginită
cu miros de lemn proaspăt
asemeni cărții din
Uneori cu-atâta grabă
Îndepărtăm o viață-ntreagă
Alteori nici că am vrea
Să ne despărțim de ea
Veri cu ploaie și furtună
Semn că lumea nu e bună
Și pământul a secat
Buzunarul cel
Pe-aleea teilor scăldați
În raze de mărgean
Aerul vibrează scandalos,
La dans doi țânțari
Se-nneacă-n țolul plin
De farmece spălăcite.
Pasul lor divin rupe frunzele
Scutură aroma de
pribeag prin lumea-ntreagă pășesc cu dor pământul
prieten de ocară acum îmi e doar vântul
seri întregi mișun prin coclaurile lumii
prind țânțarii veseli din fundu văgăunii
lampadoforii licurici
Cu fața plină de nămol un copil își plânge mama
Picioarele i s-au înnecat, urăște viitorul
Spaima zilei de mâine amplifică teama
Și tremură sub ploaia ce din cimitir
A trezit tot
În soarele albastru de la miazăzi
Mi-am pus dorința revederii noastre
Și ai plecat fără să știi
Cuvântul ce-ncheagă glasuri de măiastre
Pe marginea de câmp plutesc acum
Leșuri de la
culoarea zăpezii ce s-a așezat
și-atât de tânără murit-a fără veste
în lumea basmelor m-a infiltrat
odihnit pe-a cerurilor podeste
ți-ai fixat privirea pe un colț de geam
o floare cu vocea
pe-oglinda oceanului inundată de raze
în grăsimea luciului străveziu
ascunsă sub pojghița de-aluviuni
icoana zooplanctonului se luptă cu firul apei
pescaru-și îndeamnă prada să-i sărute
Încă de la vârsta copilăriei
Am plecat să cunosc lumea
Liceul l-am făcut în spatele gratiilor și
A trecut fără să mi se facă dor
de casă
Când am început facultatea
Totul părea a fi roz, dar
Perimetral de-a mea gândire
Þi-ai pus sufletul rămășag
Am plâns întregi nopți și zile
Speranță-ncă mai trag
Te-alin cu frunza prea țepoasă
A falnicului brad
În adiere de primăvară
Mă uit de
există printre noi măi frate
râme ce mănâncă pe săturate
alte râme
fac declarații că învinșii
au dat bir cu fugiții
nu s-au putut apăra
cuceresc astfel inimile lumii
devenind doar ei
În morgă
morții tușesc zgomotos
În plămâni
fumul țigării gros
Pe metereze
lațuri, capcane, ștreanguri, piroane
Prosopul însângerat
zace pe masă
Unul
a strănutat
Speteaza scaunului
e
m-am întâlnit odată
cu un artist
era micuț
numit Petruț
simplu-n vorbire
’ntortocheat în vers
l-am ascultat
din mers
trenul pufăia pe nas
haiku-ului
îi dădeam glas
o parodie
macedonski