Poezie

Jocul ploii

1 min lectură·19 iunie 2009

Mediu

Cu fața plină de nămol un copil își plânge mama

Picioarele i s-au înnecat, urăște viitorul

Spaima zilei de mâine amplifică teama

Și tremură sub ploaia ce din cimitir

A trezit tot poporul

Sunetul vâltorii înspăimântător îi șoptește

Cu glasul răgușit de plâns băiatul se apără schițând

Gesturi desperate, cu mâna-i tremurândă își dorește

Cu un pom, în dansul animalic ce a apucat,

Să se vadă întâlnind

Eretica ploaie cade mai dens, curmă cea din urmă speranță

Scâncetele abundă pe cărarea plăsmuită când un trunchi gros

Lovește bietul băiat, lovește puternic în față

Născut pentru-o cauză nobilă, stăpânitor în lume

A murit pentru una mizeră ajungând jos

Și jos sărută pământul ce fuge, în goană îl ține aproape

În cântec de nunt-o mireasă plutește-acompaniată

De salturile-unui pește, în cerul cenușiu mirele strânge din pleoape

Așteaptă să meargă-mpreună pe-o cale mai dreaptă

Un pom salută trecătorii, totu-i o joacă

001.248

Miteak Pruteanu. “Jocul ploii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miteak-pruteanu/poezie/13892883/jocul-ploii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.