În vremuri grele de potop
Când stă în ploaie lângă foc
Și-amorezat de-al ei pencil
Fata scurmă-n verosimil
Trăiește vremuri ca atunci
Vrăjește lumea ca acum
Mângâie copacii de pe drum
Și
Pe margine de stradă, așezată
Sub umbra unui mlădios stejar
Cu voce coborâtă ce suspină
Sub adierea vântului necruțător
Pășește calmă-n lumea viselor.
E-ntr-o caleașcă demnă de uimire
Înhămați
credeam că abisu-i infim,
îl pui ușor în buzunar,
strecori sub raza palidă a lunii
un cântec cu glas de cleștar
ȘI
valuri de ecouri se izbesc
cresc amplitudinea
tot cresc
infinitul
Lucrul cel mai de preț, cu maximum efort
Þipă-n răsuflarea adormit-a unui mort
Ascuns în infinitul prilejuit de seară
Trezit de-otrava-nviorătoare.
Pe urmele-asfințite în Paradis
Poate că dacă raza din frunză începe
În galben să-și plimbe pe adiere
Cu fruntea mai aproape de soare
Viața în plină cădere
Încet și destoinic, rapid, maiestuos
Vremelnica slujnic-ajunge pe
Un fir de praf răzleț se-ascunde
Sub mantaua ierbii mătăsoase
Strivită de picioarele unei bănci
Mlădioase.
Se-aude foșnetul primei file
Mirosul cămășii de brad
’Mprăștie-n văzduh
Prima
