Poezie
Se stinge...
1 min lectură·
Mediu
Poate că dacă raza din frunză începe
În galben să-și plimbe pe adiere
Cu fruntea mai aproape de soare
Viața în plină cădere
Încet și destoinic, rapid, maiestuos
Vremelnica slujnic-ajunge pe jos.
Închisă-n pereții slugarnicilor robi,
Străpunși de vaietul ascuțit al disperării,
Speranța mai dăinuie încă un timp
Și trece pragul răbdării.
Sforăie-ntruna sub un nuc bătrân
Cu-o pălărie trasă pe față,
Încerc să-l trezesc, încep să plâng
El nu mai este în viață.
Amorul meu timid rămâne plouat
S-a rupt umbrela cerească,
Adulmec în noapte, țip în șoapte
Mă vaiet de orice-adiere tăioasă,
Smulg fire de borangic dintr-o țesătură veche
Calculând drumul până acasă.
Trece un melc scârbit de povară
Se-oprește tangențial, mă roagă să-l scap
Este pe moarte.
Se-aude din crâng un suspin fățarnic
Prada în gheare să-i pice așteaptă,
Privesc în gol, mă holbez la nori,
Dincolo e Marea Moartă.
Un stol de glasuri și ciripituri
Deodată străpunge tăcerea,
Un câine așteaptă stăpânul lui,
Iar sania scârțâie-n șoaptă.
001.048
0