Poezie

Glas mort

2 min lectură·10 august 2009

Mediu

Ce-amar, ce grijă, ce nevoie

Mai simt când pic-un fir de praf

Și nu e nimeni pământul să-l atingă

În cercuri mari să-l facă a zbura

Deși legat de sufletu-mi mă simt

Cred totuși câteodată c-am zburat

Așa cum eram copil și de pe-o înălțime

Din zborul maiestuos eu am picat

Picajul lent îl simt ca pe-o dulceață

O-adulmec când vin zorii-n miez de zi

Mă bântuie răceala care

O fugăream la tine, dar n-o știi

Am coborît pe treapta ce unduită

În gând ușor mă legăna

Nu am îndrăznit nici măcar dragă

Cu eșarfa vântului să-ți acopăr fruntea

Ce trist e și ce întuneric sub scaunul cel de sub nuc

Cu gândul c-aud a ta șoaptă

Mă prăpădesc de râs în lacrimi mari, de plâns

Se-adună și norii sub frunza

Ce-odată ton glasului dădea

Cutremură-se și ceaiul ce mai ieri de viață mă storcea

Greu urc în vasul conștiinței

Pâcla-ntunec-al meu destin

Obercăind prin ceață te descopăr

O! dulce-amar al meu chin

Prin valuri cotonoage-alunec

Și-mpiedicat cum sunt mă mai ridic

S-așez năframa lumii întuneric

Cu-osânda tristă de haiduc

O! somn apăsător și jalnic

În cântul tău include-m-acum

Să simt cum vasele-mi se sparg

În glasul mort al evantaiului nebun

001.062

Miteak Pruteanu. “Glas mort.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miteak-pruteanu/poezie/13900941/glas-mort

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.