Poezie
Tablou de lacrimi
2 min lectură·
Mediu
Trecând în zare las-o dung-aprinsă
Primăvara, reînvie lumina stinsă
În stoluri, șiruri, rânduri-rânduri
Trec ai vieții noastre sâmburi
Un copil aleargă pe drumul prăfuit
O umbr-a cocostârcului a căptușit
Desculț cremenele trec lunecând
Peste piciorul alb, plăpând
Fuge, fuge, fuge, fuge
Mama pleacă, n-o ajunge
Trei ani începând de azi
Va rămâne între brazi
Se-mpiedică de frica stăpână
Peste casa cât o mână
Odăile le-a cercetat
O poză i-a scăpătat
Cu lacrimi mari, stropi de ploaie
Udă dușumeaua ce se-ndoaie
Privește steaua ce-l aduce-acasă
Seara de la joaca-i prietenoasă
Visurile pline de tristeți pictează
Un tablou ce-l înviorează
Închide ochii, dorește să pătrundă
În lumea marilor stăpâni de tundră
Chipul celei ce l-a ținut de mână
Încă străluce, dar nu-i la îndemână
Și vrea să zboare s-o ia înapoi
Dar pică în groapa de amintiri goi
Se chinuie să joace badminton
Ridică ochii spre cer și rămâne piron
Un avion cu aripi de balaur
Se apropie strălucind ca un tezaur
Acolo-i toat-a lui copilărie
N-a spus-o nici mie, dar nici ție
Pământu-i fuge de sub palmă
Înconjurându-l cu o nalbă
E tot un tremur și vrea să doarmă
La căpătâiul pomului, o goarnă
Când va suna aminte să-i aducă
Dulceața miezului de nucă
Timpul s-a emoționat fără vrere
Iar soarele-a intrat în recreere
În jgheaburi de mătasă fină
Se-ascunde noua lună plină
Copilu-și scaldă fața lui zglobie
Cu-o floare galbenă de păpădie
Aroma teiului ce-n floare-a dat
Peste întreaga ființă i s-a scuturat
Cu mâinile obraznice el țese
Culori vii cu-ierburile din iesle
În drumul lui spre-nchipuitul avion
Și-așează-n frunte mărețul medalion
Un paj din lungile povești candv-ascultate
A coborît din carul lui de lapte
L-a adăpat cu veninul cunoașterii
Să se ferească de marginea prăstiei
001119
0