Poezie
Uneori...
1 min lectură·
Mediu
Uneori cu-atâta grabă
Îndepărtăm o viață-ntreagă
Alteori nici că am vrea
Să ne despărțim de ea
Veri cu ploaie și furtună
Semn că lumea nu e bună
Și pământul a secat
Buzunarul cel plouat
În hambare-ncă mai zace
Pâinea de trei ani încoace
Curtea-i goală și-n cătun
Doar bătrâni - un nor de fum
Granițele noastre lesne
Le-au prăpădit pe neveste
Grijă-n case nu mai au
Doar la telenovele stau
Credința egoismu-ncurcă
Pe toți banii îi descurcă
Greul chipurile-a venit
Nu îi știm niciun sfârșit
Calendarele mai dau
Sărbători ce alții n-au
Fie ziuă, fie noapte
Munca-ntruna ne desparte
Sufletul bătătorit
Apune la asfințit
Copii desculți aleargă-n praf
Lumea toată-i în colaps
Ne-ntrebăm cu ciudă-n inimi
Dacă vom primi un sprijin
Toți se laudă că dau
De veste că nu mai au
Cerșim speranță seară de seară
Pe toți umbra ne măsoară
Ne paște și ne usucă
Și așteaptă să ne ducă
Culcușul nu-i pregătit
Sufletul nu-i adormit
Dar cavoul iar te cheamă
Nu-l asculți, mergi la cramă
Supărarea trece-o zi
Și spui fie ce o fi
Mâine-n zori când mă trezesc
Viața-ncepe, eu muncesc
001092
0