mircea trifu

Trezesc un clopot de aramă, Și-l fac o punte peste-abis, Iar nopțile îi bat cu teamă, Auzi? e drumul tău deschis. Ridică-ți fruntea credincioasă, Ce odihnește-același voal, E voalul

N-am învățat să pot uita, Căci am uitat cum se învață, Așa că, nopțile din viață, Le scriu în vers pe mâna ta. Când noaptea-mi cade obosită, Și zorile se nasc în mine, Mi-adoarme

Sunt uneori o goală scoică, când umplu cerul de cuvinte Pline ca sânii albi, de doică, cu lapte, hrană pentru minte. Pe-ascuns beau îngerii din ele și-și amintesc de început, Simt

Pe munte coboară desculță o șoaptă, O ajunge din urmă-o bătaie de toacă, De mână o prinde chemand-o la joacă, Dar ea e grăbită, o gură așteaptă. Voi face oglindă din palmele-ntinse,

În noaptea asta vreau să mă ajute Domnul, Să fur un braț de vise și-n mine să le-ngrop, Si marea de cerneală, de ne ajunge somnul, Pe coala nepăsării, va-ncepe-un alt potop. Și muntele meu

Aici stăpân sunt numai eu, Pe cerul veșnic plictisit, Sunt eu și, poate, Dumnezeu În jungla asta rătăcit. Spre mine am clădit cărări, De mă voi pierde într-o zi, Ascuns în humă sau în

Trezește femeie Crăciunul din tine, Doar numele-ți doarme pe crucea de fier, Te-aștept cu o floare, pe banca din mine, E noaptea prea sfântă și-albastra pe cer. Coboară degrabă, privirea

privesc obrajii rupți din laptele de mamă, și buzelor culoarea inimii i-ai dat, ești sărbătoarea mea, sub fruntea calmă, și părul,văl de noapte înstelat. ai mâinile ce patima îndrumă, spre

Scriu amintiri privindu-mă-n oglindă, Noaptea pe ochi îmi joacă "baba-oarba", Îi deschid geamul Lunii să se-aprindă Dar veșnica lumină îmi albește barba. Pe coala de hârtie a adormit și

Iubita mea, ascultă al meu ropot Din fiecare gând al tău avar, Uitarea ta, cu gustul de amar, Mă risipește în bătăi de clopot. Femeie, de am să te pierd și-acum, Iubirea, jur că am s-o ard în

Tu, dorule, să te grăbești, E în curând apusul lumii! Ai fruntea grea și- mbătrânești... Se-afundă pașii-n carnea humii. Tu leagă-i mâna c-un cuvânt, Iubitei mele-n fuga-i

Te numesc Venus muritorii printre stele, Ești dușmănită și temută printe ele, Ai aura mai luminoasă și mai largă, În ochii tăi privește lumea-ntreagă, Ești pizmuită, raza ta este temută De

mi-e sufletul greu și de dor mistuit, un foc ce mă arde și un chin nesfârșit, mă îndoaie ca firul de grâu dat în pârg, și chipuri obscure în juru-mi se strâng. sfidători și ironici de chinul

În ochii tăi, eu mă văd falnic, Stejar cu rădăcini adânci, Cu crengi, înălțător și harnic, Din lemn sfințit, născut din cruci. Tu ai pe buze doar elixir, Și-n gustul lor mă simt etern, Le

În patul nopții corpu-mi las, Sub pleoape somnul îi astern, Sunt gând, sunt liberul etern, Sunt și Albastru și Atlas. Și hoinărind mă las flămând, În cercul falsului destin, Am să-mi

În seara asta-mi pun sub pernă, Trei trandafiri și-o spadă mută, În somnul legănat de beznă, Voi fi un vis pe-un câmp de luptă. Mă voi lupta cu-ntreaga turmă, De sfinți corupți de paradis,

Se zbate timpul în sclavie, Stăpâna sa-i cu ochi de hidră În transparenta-i colivie, Numită-n cercul ei Clepsidră. El doar în vis îmbătrânește, Iubit, de mână cu o clipă, Din calendarul

Iubita mea e ca și marea, Mă amăgesc că îi cunosc cuprinsul, Că fiecare val și strop de sare Pe mine mă sărută, dar mare-i e abisul. Nici raza mea ce stăpânește totul, Ce face focul, în

Simți că trădarea cu tine-n pat doarme, De strigi înc-o dată ,,Iartă-mă Doamne,, Nu face uitarea sau mâna iertării Să te scape odată de chinul tăcerii. Mă uit la a mea viață ce timpu-o

Am inima prea mare și prea grea, Încerc pe cer s-ajung la tine, Stăpână-mi ești și rugă-n mine, Ea singură să bată nu mai vrea, Din cer întinde-ți mâna să-o aline. O trag legată și curelele mă

Aprind o lumânare și cuvântul "iartă" Căci eu nu am murit, încă trăiesc! Mi-am prins în timp ultima vie șoaptă Ș-am pus-o suspinand in: te iubesc ! Eu te ridic din marea-ntârziere În palma

Întoarce-te, Mare, că-s țărm nehrănit, Cu-obraji de nisip în flăcări de vină, Soldații de stâncă, supuși de-asfințit Par cumpene triste, de seacă fântână. O Lumină bătrână în somn îmi

Am răvășit prea multe-n viață, cărunte frunți, duioase, blânde, Și mâini cu diamante, mătăsuri ce acopereau doar corpuri frânte, Prin mine au trecut, în pulberi de lumină cernut-am rugi adânci, Am