mircea trifu

Smulge-mi inima din piept fecioară Și pune-o-n lada ta de zestre, Învăluiește-o în miros de lăcrămioară, Pân' ai să simți că te iubește. Apoi deschide iar capacul și o lasă Să se întoarcă iar

Jos pe insula uitată de îmbrățișări și șoapte, Unde mă credeam etern, nicovală și ciocan, Tu lumină înfășată doar în palmele-alintate, Eu eram aceeași formă, tu o lavă de vulcan.

Am răsfoit tot universu-n noapte, Copilă dragă, până te-am găsit, Pe gura ta e încă gust de lapte Și-ncărunțita sete-l bea grăbit. Întorci cu ochii paginile crucii Și le sfințim cu împăcarea

Mă pierd din galaxie-n galaxie, Respir albastrul cerului, Și murmur în melodia versului, Balada ce doar sufletul îmi știe. Pășesc din stea în stea, atent, Să te găsesc și să te simt, Să-ți

Vreau partea ce mi se cuvine, Ce e deasupra-n noaptea mea, S-ascund pamântul ce e-n mine, Sa-mpiedic cerul sa ma ia. Sa-i dau tacerii scuze-albastre, Sa nasca soapta-n curcubeie, Sa-mi

Am glas uscat de atâta întuneric, Orbita-mi voce îmi miroase-a gol, Închis în ochi am visul tău himeric, Pe scena mea, jucând un singur rol. Te iert, că m-ai iubit până la sânge, Te

De mult n-am mai sculptat o poezie, Și dalta de tăcere mi-e știrbită, Mi-e noaptea rătăcită-n amnezie, Și mana de nesomn mi-e ruginită. Cuvintele s-au răzvrătit în mine, Și curcubeul mi-a

Când te-am găsit erai pierdută, Erai în agonia așteptării, Bucăți din inimă ți se roteau în minte Și retrăiai fiorul disperării, Împiedicând speranței mersul înainte. Și sufletul în rugăciuni

Eu sunt poemul, nebun între-nțelepți, Temutul necesar, ca bruma peste vie, Și Luna-i doar surâsul Negrei nopți, Cu lanț de sclav mă prinde-n poezie. M-a uitat cerul scris într-un

Eu mor sărac, nu am nici o para, Am doar a Ta lumină, ascultă Doamne, Acum când zorile-mi alintă noaptea Și mama mea de-o lună nu mai doarme, În târg m-aș duce să-ți vând cartea. Dar n-am

nu vreau să mă ascund de ochii lumii, nu vreau cu chipul tău să mă rănesc, dar nici nu vreau ca toți nebunii, ce plâng și zbiară că iubesc. mă-ndepărtez rănit de lacrimi, lovit de mângâieri ce

E un pescar de valuri, pământean, Cu plasa goală-n veșnica sa trudă, Pe-ntinsa Mare-a sa de porțelan, Vise scria pe coli de carne crudă. Nici numele nu și-l mai amintea, De-atâta vreme ce

M-am săturat s-ascult flămând, Când îmi șoptește vântul, Că sunt doar apă și pământ, În ele-mi bate gândul, Și imi supune-al meu cuvânt. Nici clopotele nu le-ascult, Arama pălmuiește,

O altă pagină în inimă-am deschis, E albă ca zăpada și la fel de rece, Să trec în testamentul meu din vis, O amintire ce-n uitare trece. Ca titlu, un fior să pun, Ca pecete să pun

Femeie, când pământu-o să mă vrea, Să mă ascundă cerului, sub brazda sa, Eu am să-i las doar corpul meu, Cu sufletu-am să fug la Dumnezeu, Căci eu.............sunt eu. Mă știe El, din viețile

Rămâi, femeie,-n somnul tău culcată, Îți las iubirea mea să te vegheze, Căci noaptea ta, cu mine împăcată, A învățat, tăcerea să-mi păstreze. Îți iau cu mine frica ta, femeie, Când voi

Ce poate fi mai blândă ca uitarea, Când tot ce ai primit era minciună Și-n disperare ai gustat trădarea, Ce cu tristețe stinge-a ta lumină? Eu știu, e vidul resemnării, E pacea

Cu vise plouă astă noapte Și toate poartă-același chip, Par fructe cu aripi necoapte Într-o furtună de nisip. Este rămas pe ram un mugur Zăpada îl îmbracă-n versuri, Pare un pom de

Am adunat ce-aveam de preț în mine, Și-n traista sufletului meu am pus, Stingând oglinda oarbă de rușine, Să n-aud frica mea ce-avea de spus. Îmi stau la căpătâi ultima noapte, Priveghea

Am fost trezit de versuri și de dulci balade, De cele, ce din lacrimi și iubiri create Să ungă sufletul de necăjiți prin sate. Cu care, inimi triste tânjeau să se adape. Nu m-a lăsat să

În noaptea asta vreau să te despart de mine, Să despletesc din visul meu iubirea ta, Să văd din țesătura mea ce mai rămâne Și ce valoare are noaptea fără tine, Cât pot să iau în târgul viselor pe

Azi, fată-ti fac închinăciune, Culcat pe a iubirii iarbă, Și cânt în vânt o rugăciune, Ce se înalță-n ceruri oarbă. Și soarele gelos se-ncruntă, Chemându-și razele bastarde, Pe-a mea

Îți țin în brațe adormirea-ți dragă, Și ochii tăi îi rog să se-odihnească, Ca marea lor să nu mai biciuiască, Obrajii tăi și noaptea asta-ntreagă. Am strâns tăcerea toată din odaie, Și am

Cum pot să te ajut, ,,Cândva Poet" ca mine Să-ți corectezi durerile pe-o pagină gălbuie, Își varsă prafu-nșelător, înalte stânci în tine, Când nepăsarea ta a devenit statuie? Pacea