mircea trifu

Bat din picior, pământul mi se-ncruntă, Din brazda rănii-un vârf de munte crește Și-o lacrimă îi vreau ce-i izvorăște sfântă, Căci dragostea și setea de apă mă sfârșește. Apoi pe palma țărmului

Iau de pe gura ta fierbinte O rugăciune și-o sfărâm. Strâng milioane de cuvinte, Vărsate-acum pe caldarâm. Le scutur pulberea de sare, Căci gura ta le-a adăpat Și construiesc cu ele-n

când vrei ca mine tu să fugi, de tot ce-i veșted și urât, să nu cazi în genunchi și rugi să-nalți,ci cată pe pământ. căci pe pământ e viața ta, aici te chinui,și plăceri de vrei să ai în

Pe ceru-albastru și senin, Un dor în noapte plânge. Și steaua ce arde gemând, În univers se stinge. Te-am înălțat pe steua mea, Punându-i al tău nume, Ți-am daruit din tot ce-ar vrea, Destinul

cum poate luna sus pe cer, să strălucească-n noapte, și-n nebunie, eu să sper, că voi uita de toate? cum poate-o adiere-n gând, să te sfâșie-ntruna, să te sufoci cu chipul blând, ce-i mai

Spune-mi, iubito: "vino", de vântul bate aprig Și marea de o mângâi și palmele ți-s reci, De razele de soare vor hiberna în iarna, Și nepăsarea cere din corpul meu să pleci. Cere să scriu,

Te-am închis într-o zi, fără mine, în minte, Stai lipită pe-un gând ca un timbru uituc, Eu, scrisoare de-argint, undeva pe sub frunte, Strig cu teamă un nume, înapoi să-l aduc. Te așez lângă

Într-o grotă a minții mele e trecut de miezul nopții, Stau c-un înger ce-ți alină prima ta clipa de teamă, Din poemă iți recită versul ce-i dă sensul vieții Și-o va face printre stele, cea mai

Dau norilor poruncă, să-ncercuiască soarta, Eu dintr-un tunet încruntat voi face-un bici, Nu vreau s-aștept să se-nvârtească roata Destinului, avar îi e abisul nestăpânitei frici. Ridic

În viață am gustat îmbrățișări tăcute Sau urlătoare, ce vibrau plăcerea, Dar cu armura mea, iubirile mărunte, Din mine, rușinoase își purtau durerea. Așa, imun am străbătut natura crudă, Am

Prea greu e-acum să zbor, Am aripile-n tine, Și cad în al meu gol Ce s-a născut în mine. Ca pe un drug de fier, În mâini destinu-mi țin, Și-l încovoi pe cer, Să-l fac un cerc

Lumânările toamnei sunt stinse pe ramuri, Pe câmpul de-aramă biata frunză-i învinsă, Disperați bat copacii cu crengile-n geamuri, Sub perdelele sobei, arde-o vară ascunsă. Viața-n cete

Am fost creat și alintat de soare, Încet, am devenit ca raza sa, Sunt fiul unei stele căzătoare, Am învățat de mic că viața-i grea, De n-ai iubit o noapte, lumina doare. Am să cobor pe-o rază,

Ești amazoană printre stele, Pe calul tău de argint curat, Ești calda rugă printre ele, Sfințindu-mi cerul de păcat. Tristă și-ascunsă în durere, Eu te-am găsit și te-am iubit, Te-am învățat

Mi-am deschis inima tăcută, C-o înnoptată,vagă scuză, Îmi bate seara mai confuză Și dimineața-i abătută, Văd valurile neuitate, Trezite din trecute porturi, În al regretelor acorduri, Îmi

Loviți în mine, sunt aici, Cer înstelat, cu răzbunare, Nu poți nimic să îmi mai strici, Eu n-am să-ți cer iertare. Și mare, tu, cu valuri reci, Să te răzbuni poți încă, Doar corpul poți să

Bună dimineața tu, visătoarea mea înlăcrimată, Azi am ascuns cărarea către tine-n ochi închiși, Și brațele-amândouă strans le-am legat deodată, Să nu-ți oprească zborul cerului acum deschis. Am

Mă-ntorc de dimineață cu fața înspre soare, Să ard cum arde-acuma obrazul unei mame, Strângând brațul de lacrimi sătulă de-așteptare Și clipele de veghe de sete și de foame ... Ea sprijină

De sub picioare munții au fugit, Nu-mi mai iubește cerul fruntea, Parc-asfințitu-ntreg s-a prăvălit Și somnul îmi ia zilele și mintea. Visez în mine-o mână de piroane Adânc înfipte-n crucea

Îngenunchiat în noaptea grea, Am luat o brazdă de pământ, Într-o tăcere de mormânt, O las să plângă-n mâna mea. Mustește dragostea-n țărâna, De parc-ar fi un nor apos, Ce-n stropi

M-așez la umbra lipsei tale Cu ieri în palme încă viu Îmbătrânit fără să stiu De-absența ta, ascunsă-n jale. Mă joc cu rănile ce dor, Ce s-au deschis fără de tine, Le mângâiai vărsând

Vino Dunare la mine sus pe munte-adapă-mi lupii, C-a secat în noi lumina și încearcă să o-ndupleci, S-o ajuti, de-ar vrea să urce pân-aici în taina lămpii Căci e plină de-ntuneric vara mea cu