mircea trifu

Se răzvrătesc iar gurile flămânde, Iar arde noaptea-n sete dupa noi, E plin eternu-albastru de secunde, Cu aripile arse de noroi. În joacă norii îi strivesc în maini, Din ploaia-nduioșată

Te-am adunat din fundul mării, Gând lângă gând,oftaturi,vise, Speranțe-n șoaptele iubirii, De atâta sare totu-albise. Te-am pus intr-o albă năframă Ce încâ avea parfumul nopții, Când tu

Sunt în grădina sfântă a cerului, E plină de stele cu petale de flori, Parfumul, pe buze m-apasă, Și frunzele, de culoarea mării, Îmi dă pace-n unica casă. Merg prins de visarea uitării, De

În picioare cu șoșoni, îi purtam de mic la școală, Noaptea îi dam cu cerneală să se-asemene cu mine, Le ziceam că nu-i rușine să simți veșnica sfârșeală Însoțindu-ți burta goală, credincioasă ca

Creasem visul din pământ dormit cu lupii mei sub brazi, Ca Iuda-am fost pentru trecut și-apoi Isus și te-ai născut. Cu munți de versuri te-am pictat să fii poema mea de azi, De ai zăcut ca

Apleacă-te tu,umbră,că am teamă, De-o viață șoapta ta m-adoarme, Mi-ai ținut loc de tata și de mama, Te beam cu sete și-mi țineai de foame. Am ținut munții și marea grea pe umeri, M-a

Bombele ce cad, gloanțele ce zboară, Totul e un iad, făcute să doară. Lipit de pământ, simt gustul de humă, Dar am scut de-argint, cu chipul de zână. Trei ani au trecut, e grea despărțirea, Când

Mă simt legănat și visez fără voie, Dorința îmi pare un cal nărăvaș, Căpăstrul chemării îl țin de nevoie, Mă poartă sălbatic, că-i murg pătimaș. Spre tine îl țin tremurând să mă-ndrepte, Te

Eu te-aș cânta dar pe ce melodie, Căci nimeni notele încă nu știe, Sunt scrise doar în versul meu. Eu te-aș rosti, furându-ți un sărut Dar pănă-acum poetul tău e nenăscut, Căci eu închis îl am

La poarta cerului eu bat, De când mi s-a născut surâsul, Și am s-o fac, chiar de-i păcat, Pân’ o sa-mi moara plânsul. Și dacă tot nu-mi vor deschide, Mă voi întoarce din Infern, Și

Într-o clipă de speranță ți-am stors pârguita lună, Îndulcită de o rază dintr-un fagure de gheață, Pe un vis în cuibul zânei, eu cu mine împreună, Am venit să-ți dăm trezirea, ție, viitoarea

Mă rog de tine să mă lași, Cu corpul tău să mă-ncălzesc, Sunt un creat Dumnezeiesc, Ce face-n tine primii pași. Mai lasă-mi mâna mea păgână, Virgină-ntinsă dintr-un vis, Din așteptatul

M-am scrântit de-atâta dor și de clipa ce mă-nșală Ce îmi spurcă-n sobă versul într-un foc de paie ude, După, zgândăre cenușa toată noaptea-n mintea goală Și tot cerul mi-l bârfește stelelor, de

Privesc la corpul tău și doare clipa, Când voi veni-n lumina unui fulger, Și-ți voi simți cu mâna mea aripa, Mi-e frică măi femeie, că ești înger! Când palma mea păgână te-o atinge, Te vei

Acum las tot, e cerul ăsta la pământ, Aici nimic eu nu mai am din tine, Îmi pun în traistă ce-am avut în gând, Și mă ascund, să uit măcar de mine. Și amintirile, fâșii, le tai de-a lungul,

M-am înălțat mereu și capul sus M-a ajutat mândria Să-l țin, mi-a curățat genunchii De humă și de sânge, Și doar dorința de-a ajunge, Mi-a dat genunchilor tăria Să nu mai tremure,poruncă A dat

Mircea Trifu Patimi sângerând pe buze mi se zvârcolesc de sete, Ce îmi gem ca două fete langă-un dumicat de miere, Neavând nici o putere și nici rang să-i dau porunci. Când la sânii dulci mă

Cântec umbrit De raze de lună, Pe covorul de frunze Căzute-n surdină, Mă acopăr cu stele Și frigu-n durere, Îmi intră în suflet Ce plânge-n tăcere. Visez că-s acasă, În satul de munte, Și

Stau stele în casă, închise de frică Și viața eternă e-un fulg de zăpadă, În roata cea oarbă o mână antică, Alege un nume de stea ce-o să cadă. Steaua răsare, ca pământul s-o vadă, Aleasă-n

Dumnezeu mă-ndeanmă să mă-nchin, Să-ntorc obrazul când o palmă mă lovește, Când piatra aruncată mă rănește, De mâna vinovată de creștin. Că mila lui, de vrei să o găsești, Iertare, ajutor,

Născut din întuneric și lumină, aici pe cer, Eram la poarta viselor, tăcut străjer, Doar stelele și luna aici puteau petrece, Cu trupul statuar și sânul gol, dar rece. Priveam tăcut, milos,

Eu ție-ți spun acum fecioară, Când cerul îl apun în astă seară, De intru să te-adorm încă o dată, Închide-mă în visul tău de fată. Și dacă dimineața-n geam ne bate, Ascunde-mă sub pernă înc-o

Am șoapte-n mine risipite, Mă răscolesc și mă îmbie, Într-o agonie amară, vie, Mușcă din carnea ce nu știe De ce nu-mi apăr rănile cernite, De ce mi-s mâinile-amorțite, De ce dușman mi-s

Pe-o insulă făcută din spade ruginite, M-am rastignit pe-o pagină de carte Și m-am bătut cu mana mea în ținte, Închis pe albul câmp ca Bonaparte. Cuvintele veneau trecând prin minte Ca